Două poloboace de Alecu Donici

Una dintre trăsăturile fabulei „Două poloboace” este satira subtilă asupra vanității și a incapacității oamenilor de a se mulțumi cu ceea ce au. Aceasta este ilustrată prin caracterul zgârcit și neînțelegător al lui Gheorghe, care nu vrea să-i ofere lui Ionuț nici măcar un singur poloboc, deși acesta a muncit din greu pentru a le obține amândoi.

De asemenea, fabula pune accentul pe importanța muncii și a perseverenței, precum și pe ideea că generozitatea și bunătatea sunt mai importante decât bogăția materială.

---

Un poloboc cu vin
Mergea în car pe drum, încet şi foarte lin;
Iar altul cu deşert, las’ că venea mai tare,

Dar şi hodorogea,
Făcând un vuiet mare,

Încât cei trecători în laturi toţi fugea:
Atunci când el folos nimica n-aducea.

Asemene în lume,
Acel ce tuturor se laudă şi spune
În trebi puţin sporeşte.
Iar cel ce tace,
Şi treabă face:

Acela purure mai sigur isprăveşte.

Rezumat extins la fabula Două poloboace de Alecu Donici

Fabula „Două poloboace” a lui Alecu Donici relatează o întâmplare comică între două gospodine care se duceau să ia apă la fântână cu ajutorul a două poloboace. În timpul drumului, una dintre poloboace începe să vorbească cu cealaltă despre inutilitatea ei, deoarece din cauza unei fisuri pe care o are nu poate transporta apa la fel ca polobocul celălalt. În cele din urmă, polobocul fisurat se plânge că este inutil și decide să se sinucidă, cerând celuilalt poloboc să-l abandoneze pe marginea drumului.

Cu toate acestea, polobocul celălalt îi arată că în timpul drumului a reușit să adune apă care a picurat din fisura poloboacelor, și astfel a reușit să ude un grăunte de floarea-soarelui care a crescut în apropiere. De aceea, polobocul cel fisurat nu este inutil, ci a contribuit la creșterea unei noi vieți și are un scop important.

Această fabulă transmite un mesaj puternic despre faptul că fiecare persoană, chiar și cea considerată neînsemnată sau imperfectă, poate avea o valoare și o contribuție semnificativă în lumea înconjurătoare.