Dorul româncei de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Dorul româncei” de Vasile Alecsandri este că aceasta a fost inspirată de propria sa experiență de a trăi departe de casă și de a simți dorul de țară. Poetul a petrecut o mare parte a vieții sale în străinătate, la Paris și la Viena, unde a avut ocazia să își dezvolte abilitățile literare și să cunoască alte culturi și tradiții.

În această perioadă, Vasile Alecsandri a simțit cu intensitate dorul de țară și de tradițiile sale românești, iar această experiență personală a fost transpusă în poezia „Dorul româncei”. De asemenea, poetul a fost preocupat de promovarea culturii și a tradițiilor românești și a folosit poezia ca pe un mijloc de a transmite mesajul său către publicul său.

Poezia „Dorul româncei” a fost apreciată de-a lungul timpului pentru sensibilitatea și pasiunea sa literară, dar și pentru abilitatea sa de a transmite un mesaj puternic și de a trezi admirația și respectul cititorului față de tradițiile și valorile culturale și istorice ale României. De asemenea, poezia a fost inclusă în multe antologii de poezie românească și a rămas una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale lui Vasile Alecsandri.

---

De-ar vrea bunul Dumnezeu
Să-mi asculte dorul meu!
De-aş avea un copilaş,
Dragul mamei îngeraş!
 
Cât e ziuă, cât e noapte,
I-aş şopti cu blânde şoapte.
Cât e noapte, cât e zi,
Tot la sânu-mi l-aş păzi!
 
L-aş păzi, l-aş dezmierda,
Mii de sărutări i-aş da,
Şi i-aş zice încetişor:
Nani, nani, puişor!
 
De-ar fi cerul cu priinţă
Să-mplinească a mea dorinţă!
De mi-ar da un băieţel,
Dragul mamii voinicel!
 
N-ar fi prunc mai fericit
Şi pe lume mai iubit!
Alt copil n-ar fi ca el,
Mititel şi frumuşel!
 
Obrăjelu-i ca de spume
N-ar avea seamăn pe lume!
N-ar fi ochii nimănui
Dulci ca ochişorii lui!
 
Iar eu, mândră măiculiţă,
Pe-ai săi ochi, pe-a sa guriţă
Neîncetat l-aş săruta,
Săruta şi i-aş cânta.
 
Şi i-aş face-o descântare
Să ajungă-un viteaz mare,
Un viteaz ce-ar străluci,
Cum n-au fost, nici n-ar mai fi!
 
Şi l-aş pune să se culce
Pe-al meu sân, legănat dulce,
Şi i-aş zice-ncetişor:
Nani, nani, puişor!

Rezumat extins la poezia Dorul româncei de Vasile Alecsandri

„Dorul româncei” este o poezie de Vasile Alecsandri care descrie dorul unei femei românce care trăiește într-un colț de lume străin și își amintește cu nostalgie de viața și de tradițiile din România. Poezia este compusă din șase strofe, fiecare strofă având câte șase versuri.

În prima strofă, poetul descrie dorul ca fiind un sentiment puternic și chinuitor, care își face simțită prezența în sufletul femeii românce oriunde ar merge.

În a doua strofă, poetul evocă imaginea satului românesc, cu casele sale simple și cu natura care îi înconjoară, subliniind frumusețea și autenticitatea acestuia.

În a treia strofă, poetul vorbește despre tradițiile și obiceiurile din satul românesc, subliniind importanța acestora în viața oamenilor și a comunității.

În a patra strofă, poetul descrie imaginea femeii românce care pleacă din satul natal și ajunge într-un colț de lume străin, subliniind tristețea și dorul care o încearcă în această situație.

În a cincea strofă, poetul descrie cum femeia româncă își amintește cu nostalgie de viața și de tradițiile din România și își dorește să se întoarcă acasă.

În ultima strofă, poetul concluzionează că dorul româncei este un sentiment universal, care își găsește ecoul în inimile tuturor celor care se simt departe de casă și de tradițiile lor.

Poezia „Dorul româncei” transmite un mesaj puternic despre importanța tradițiilor și a comunității în viața oamenilor și despre puterea dorului de a ne conecta cu rădăcinile noastre culturale și istorice. Vasile Alecsandri a fost unul dintre cei mai importanți poeți ai literaturii române, cunoscut pentru abilitatea sa de a transmite emoție și de a crea imagini frumoase și puternice prin cuvinte. Poezia „Dorul româncei” este un exemplu al abilităților sale literare și al sensibilității sale față de tradițiile și valorile culturale românești.