Dorobanţul de George Coşbuc

Poezia „Dorobanțul” de George Coșbuc este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate poeme ale literaturii române, fiind inclusă în majoritatea manualelor școlare. Scrisă în 1903, poezia este o oda pentru eroismul și curajul ostașilor români care luptau în Războiul de Independență din 1877-1878.

De-a lungul timpului, poezia a devenit o sursă de inspirație pentru mulți români, fiind citată și recitată în diferite contexte, inclusiv la ceremonii militare și evenimente culturale. De asemenea, versurile au fost puse pe muzică de mai mulți compozitori, ceea ce a contribuit la popularitatea lor și la răspândirea lor în rândul publicului larg.

Poezia „Dorobanțul” este considerată un exemplu de literatură patriotică și un omagiu adus eroilor români care s-au sacrificat pentru independența și libertatea țării.

Strecuraţi prin plumbi şi săbii, dorobanţii drum deschid.
Inimoşi s-azvârl prin şanţuri şi de-a valma sar pe zid.
 
Şi era prin şanţ pierire şi văzduhul tremura,
Iar dincolo, prin redută, moartea cea de veci era.
 
Tropot de picioare multe, fum şi abur ca-ntr-un iad,
Vuiet cum îl fac prin baltă cei ce-alunecă şi cad.
 
Dar roiau mereu flăcăii răsăriţi ca din pământ,
Valuri ce-necau reduta, scufundându-se în mormânt.
 
Unul singur în roirea de viteji, un dorobanţ,
Zăbovea trudit pe-o scară, răsărit şi el din şanţ.
 
Cei sosiţi, cu scări, în juru-i îşi făceau în grabă rost
Şi treceau, urmându-i alţii, iar el tot pe unde-a fost.
 
Apucase strâns cu dreapta parapetul, ca-n asalt,
Dar era prea slab, pesemne, zidul lunecos şi nalt.
 
Iat-un căpitan, din urmă, aducând în foc pe-ai lui,
Dă de el. Cu sârg, băiete! Ce-ntârzii de nu te sui?
 
El abia-şi întoarce capul. N-am putere să mă urc.
Mă trudesc cu stânga numai! Bată-l Dumnezeu de turc!
 
Ţii la sân, se vede, dreapta! Pune dreapta! N-o ţinea.
Cum n-aş pune-o, şi-i sub scară! Uite-o, stai să calci pe ea.
 
Ajutându-i căpitanul, el se nalţă-ncet, încet,
Dă un chiot şi se nalţă, răsărind pe parapet.
 
Vede jos încăierarea luptătorilor voinici,
Un amestec orb ca-n cuibul răscolitelor furnici.
 
El înalţă-n vânt chipiul, strig-un nume drag şi sfânt
Şi-apoi sare de pe ziduri, în redută şi-n mormânt.
 
Ea era pământ al nostru, smuls din sufletul turcesc,
Şi voia şi el să moară pe pământul românesc!

Rezumat extins la poezia Dorobanţul de George Coşbuc

Poezia „Dorobanţul” a lui George Coşbuc face parte din ciclul său de poeme istorice, în care autorul îşi exprimă interesul pentru istoria şi tradiţiile româneşti.

În poem, Coşbuc descrie figura unui dorobanţ, un soldat simplu şi modest care luptă pentru ţară şi îşi îndeplineşte datoria în ciuda pericolelor. Poezia începe cu o descriere a dorobanţului, care este comparat cu un stâlp puternic, înalt şi drept, care se poate desprinde din masă, dar nu se poate înfricoşa sau clătina. Autorul subliniază curajul şi hotărârea dorobanţului de a-şi face datoria, în ciuda fricii sau a riscurilor.

În continuare, Coşbuc descrie modul în care dorobanţul luptă împotriva turcilor şi îşi arată loialitatea faţă de ţară. Poezia conţine multe referinţe istorice şi geografice, în special la Bătălia de la Rovine, unde dorobanţul a luptat alături de Mircea cel Bătrân împotriva armatei otomane.

La sfârşitul poeziei, autorul îşi exprimă admiraţia şi respectul faţă de dorobanţ, sugerând că figura acestuia este un exemplu pentru toţi românii să îşi facă datoria cu curaj şi devotament.

În general, poezia „Dorobanţul” evidenţiază patriotismul şi valorile tradiţionale româneşti, subliniind importanţa fidelităţii faţă de ţară şi a curajului în lupta pentru libertate şi independenţă.