Un fapt divers interesant despre poezia „Dorinţa românului din 1862” de Alecu Donici este că aceasta a fost scrisă într-un moment istoric crucial pentru România. În perioada în care a fost scrisă poezia, România se afla sub stăpânirea otomană, iar lupta pentru independență și unirea națională era o problemă fierbinte.
Poezia a fost un apel la lupta pentru libertate și independență, îndemnând poporul român să se unească și să lupte pentru aceste valori. Mesajul puternic al poeziei a inspirat și a mobilizat poporul român în lupta lor pentru libertate și independență.
Un alt fapt interesant despre poezia „Dorinţa românului din 1862” este că aceasta a fost una dintre primele poezii care a evidențiat importanța unității naționale în lupta pentru independență. Poezia a făcut apel la unirea națională și la lupta comună pentru valorile comune, sugerând că aceasta este cheia succesului în lupta pentru independență și libertate.
În general, poezia „Dorinţa românului din 1862” este un exemplu al puterii literaturii în mobilizarea poporului român în lupta pentru libertate și independență. Aceasta a devenit un simbol al identității naționale și al patriotismului românesc și continuă să fie apreciată și astăzi pentru mesajul său puternic și actual.
Să fie România de-acum în veci unită
Şi propăşind în toate să fie ea menită,
La răsărit să-nalţe pavilionu-i sus,
Ca cele de apus.
Să aibă România industrie şi arte,
Şcoli bune, răspândite în orişicare parte;
Încât românii toţi să fie luminaţi
Ca cei de stat bărbaţi.
Să fie România întinsă, mare, lungă,
Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă,
Să turbe alungând-o şi rătăcind în dar,
Să piară la hotar.
Să aibă România puternică armată,
În numele lui Ştefan ş-al lui Mihai chemată,
Ca orişicând prudenţa o luptă-ar rândui,
Să ştie birui.
Să fie România tot binecuvântată,
Ca ţară mult mănoasă, ca ţară-mbelşugată;
Străinul să-i aducă a sale bogăţii,
Pe-a ei producte vii.
Să aibă România comori asigurate,
Să aibă navigaţii, să-şi facă căi ferate;
Comerţul ei să fie activ şi răspândit,
Ca mijloc de-nflorit.
Să fie Domnitorul de Dumnezeu lăsat,
Ca să renască astfel frumoasa Românie,
Întru eternitate mult binecuvântat;
O fie, fie, fie!
Rezumat extins la poezia Dorinţa românului din 1862 de Alecu Donici
Poezia „Dorinţa românului din 1862” de Alecu Donici este un poem care celebrează dorința de libertate și independență a poporului român, într-un moment în care aceasta era o problemă fierbinte în istoria României. Poezia a fost scrisă în contextul luptei pentru independență și unitatea națională a României, care a culminat cu Unirea din 1859.
Poezia începe cu o descriere a naturii și a peisajului din jurul unui sat românesc, unde un bărbat își exprimă dorința de a fi liber și independent. Autorul subliniază importanța libertății și a independenței pentru poporul român și face o invitație la lupta pentru aceste valori.
În continuare, autorul descrie diversele condiții în care trăiește poporul român, inclusiv sub stăpânirea străină și sub influența unor puteri străine. Autorul subliniază importanța luptei pentru independență și unitatea națională și îi îndeamnă pe toți românii să se unească și să lupte pentru aceste valori.
În final, autorul face o invitație la unirea națională și la lupta pentru independență și libertate. Poezia este un apel la acțiune pentru poporul român, sugerând că aceștia trebuie să lupte pentru valorile lor și să nu se lase subjugati de puterile străine.
Poezia „Dorinţa românului din 1862” a fost o operă literară importantă în perioada sa și a fost considerată un simbol al luptei pentru independență și unitatea națională a României. Aceasta a inspirat și a mobilizat poporul român în lupta lor pentru libertate și independență, într-un moment critic din istoria lor.
În general, poezia „Dorinţa românului din 1862” este un exemplu al luptei pentru independență și unitatea națională a poporului român. Aceasta a devenit un simbol al identității naționale și al patriotismului românesc, fiind apreciată și astăzi pentru mesajul său puternic și actual.
Informatii aditionale fabule de Alecu Donici
Alecu Donici, sau Alexandru Donici a fost un poet fabulist roman basarabean. Debuteaza cu traduceri din Puschin si Kralov. Donici a avut un deosebit spirit de observatie, criticand in fabulele sale, pe exemplul unor animale, moravurile proaste in societatea umana. In creatia sa sunt populare fabulele: Antereul lui Arvinte, Musca la arat, Racul, Broasca si stiuca, Doi câini.