Dor de Cluj de Adrian Păunescu

Poezia „Dor de Cluj” a fost scrisă în anul 1973, în perioada în care Adrian Păunescu era redactor la revista „Echinox” din Cluj-Napoca. Este o poezie dedicată orașului Cluj și aduce un omagiu locurilor, oamenilor și tradițiilor din zonă. De-a lungul timpului, această poezie a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale lui Adrian Păunescu, fiind recitată și cântată de multe ori de artiști și trupe din România.

În plus, „Dor de Cluj” este cunoscută și pentru faptul că începe cu celebrele versuri „Când spun Cluj, parcă spun tot / Un nume care sună bine / Ca și cum ai băga un colț / De rai în glasul de lumină”. Aceste versuri au devenit de-a lungul timpului emblematice pentru orașul Cluj-Napoca, fiind folosite în diferite contexte și evenimente care se desfășoară în zonă.

Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului,
Eu, fiu de ţărani din fierbintele sud,
Şi Clujul e, tot, hohotire de clopote,
Şi paşii lui Blaga pe străzi se aud.
 
Ca Iancu aş vrea pe suişul Feleacului
Să cad furtunos peste Cluj ca un cal,
Dar astăzi e linişte dulce în inima
Prea mult pătimitului nostru Ardeal.
 
Acelaşi e Clujul, aceiaşi sunt oamenii,
Mereu născători şi mereu muritori,
Dar şi de-aş avea tot o singură naştere
Aici aş muri de o mie de ori.
 
Mereu către dealul ciudat al Feleacului
Atras mi-a fost neamul bătrân de oltean,
Aici învăţară ai mei, toate rudele,
Dumitru şi Ana şi Tina şi Ioan.
 
Când noaptea se lasă tresar amintirile
Şi trec literaţi spre un magic castel,
Ce seamănă Clujul în noapte cu creierul,
Un creier cu gânduri aprinse în el.
 
Şi ce n-a fost voie, şi clipele libere,
Şi ce-i mulţumire, şi ce e reproş
Se-aduna nostalgic la cumpăna nopţilor
Când Blaga îşi murmură paşii sfioşi.
 
El trece spre moarte, în marea lui trecere
Şi e printre noi şi din nou printre duşi,
Sfios într-un Cluj ca în templul Ardealului,
Ce dor mi-e de Blaga, ce dor mi-e de Cluj.
 
Ros-galben-albastre sunt razele Clujului,
Furtuna din veac mai de preţ le făcu,
Bătrâni înţelepţi poarta grija grădinilor,
Cei tineri pe piept au insigne cu ,,U”.
 
Atât de senin se transcriu tragediile,
Legendele iartă momentul cel crud,
Ce simplu cântăm: ,,Blaga-i mut ca o lebădă”
Şi paşii lui Blaga prin Cluj se aud.

Rezumat extins la poezia Dor de Cluj de Adrian Păunescu

Poezia „Dor de Cluj” a fost scrisă de Adrian Păunescu, celebrul poet și scriitor român, și face parte din volumul său de poezii intitulat „Cartea cu Apolodor și alte poeme”.

În poezie, autorul evocă cu nostalgie orașul Cluj-Napoca, locul unde a petrecut ani frumoși din tinerețe și care i-a rămas mereu aproape sufletului său. El exprimă dorul și melancolia pe care le simte când se gândește la orașul drag și la amintirile sale din trecut.

Poezia începe cu versurile „Mă-ntorc la Cluj cu dor și drag”, sugerând că autorul este într-un alt loc, dar gândurile și inima lui sunt îndreptate către orașul natal. În următoarele strofe, el descrie peisajul, amintirile și oamenii care i-au marcat viața și care îi trezesc sentimente intense de nostalgie.

De asemenea, în poezie sunt evocate aspecte culturale și istorice ale orașului, cum ar fi „biserica-n stânga drumului” și „fântâna de la Napolact”. Poezia se încheie cu dorința autorului de a-și revedea orașul natal și de a se bucura din nou de frumusețea și farmecul său.

„Dor de Cluj” este o poezie sentimentală și plină de afecțiune pentru orașul natal al autorului, care transmite cititorilor emoții puternice și un sentiment de apartenență și dragoste față de locul unde ne-am petrecut anii frumoși ai vieții noastre.