vasile-alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Doncilă” de Vasile Alecsandri este că aceasta face parte din culegerea de poezii populare „Doine și lăcrimioare”, publicată în 1853. Această culegere a fost una dintre primele încercări de a documenta și de a păstra tradiția poeziei populare din Moldova și Muntenia.

În această culegere, Vasile Alecsandri a inclus poezii populare, balade, doine și cântece de jale, precum și poezii de inspirație populară scrise de el însuși. În cadrul acestei culegeri, „Doncilă” se remarcă prin faptul că este una dintre puținele poezii de dragoste din această colecție.

Această poezie a devenit extrem de populară în rândul cititorilor din acea perioadă și a continuat să fie apreciată și în perioada modernă. Este adesea citată ca exemplu de poezie romantică și este considerată una dintre cele mai reușite creații ale lui Vasile Alecsandri.

Mai mult decât atât, poezia a inspirat și a influențat numeroase alte lucrări literare și artistice, inclusiv opere de teatru, filme și cântece. Aceasta este o dovadă a faptului că poezia „Doncilă” a avut un impact durabil și semnificativ asupra culturii românești.


Sub cel păr mare din sat
Zace Donciul pe un pat;
Nouă ani şi jumătate
De când zace el pe spate!
Pentru dânsul nu e vară,
Nu e dulce primăvară,
Ci numai viaţă amară!
Pe de-o parte carnea-i cade,
Pe de alta viermii îl roade,
El se roagă tot mereu
Să-l sloboadă Dumnezeu.
Toată lumea l-a lăsat,
Lumea toată l-a uitat,
Numai soră-sa Ancuţa,
Anicuţa româncuţa,
Luceafărul satului,
Salba împăratului,
Nici pe Donciu l-a lăsat,
Nici pe Donciu l-a uitat,
Nouă ani ea l-a cătat,
Nouă ani şi jumătate
L-a cătat tot ca pe-un frate.
Zi şi noapte l-a vegheat,
Perne albe i-a mutat
Când la cap, când la picioare,
Când la umbră, când la soare!
Într-o zi el o vedea
Că de plâns se ascundea
Şi cu jale aşa-i zicea:
„Ce-i, Ancuţo, draga mea?
Ochişorii tăi frumoşi
Sunt ca doi luceferi roşi:
Poate că ţi-a venit greu
De când tu mă caţi mereu?”
„Ba, ferească Dumnezeu!
Nu-i asta, drăguţul meu.
Dar un plâns m-a apucat
Că pe fetele din sat
Grea urgie a picat!
Că ştii, frate, un mârzac
A sosit de la Bugeac
Şi prin ţară face jac.
Lângă sat el s-a oprit
Sub un cort mare pâslit,
Şi-orice vrea tătarul cere
Tot în silă şi-n putere.
De tot omul de pe-aici
Zece galbeni venetici,
Şi de fiecare casă
Câte-un miel şi-o juncă grasă,
Iar pe noaptea fiecare
Cere câte-o fată mare!
„Hei, Ancuţo, draga mea,
Facă Dumnezeu ce-a vrea!
Tu să n-ai nici o păsare.
Fierbe lapte-ntr-o căldare
De-mi găteşte-o scăldătoare
Şi mă freacă-ntr-un noroc
Cu floare de busuioc,
Doar mi-ar potoli cel foc,
Apoi adu-mi haine dalbe,
Cusute cu fire albe;
Adă-mi şi armele mele
Ce lucesc ca nişte stele.
Apoi cheamă din câmpie
Calul meu de voinicie
Care plânge când mă vede,
Şi de-i zic că mor, nu crede!”
El în lapte se scălda,
Cu busuioc se freca,
Haine dalbe îmbrăca,
Calul şi-l încăleca,
Şi cât se vedea călare,
Striga tot în gura mare:
„Rămâi, soro, sănătoasă
Ca o viorea frumoasă
Într-un păhărel pe masă!
Şi tu, Şoime, ce nechezi
Şi de boala mea nu crezi,
Să te văd cum te repezi,
Când în mine mă gândesc
Să răpun cap tătăresc!”
Şoimul vesel necheza,
Zborul iute-şi repezea,
Iepureşte, ogăreşte,
Păsăreşte, fulgereşte,
Şi-ntr-o clipă ajungea
La cortul lui Crâm Hogea.
„Bun sosit, ghiaur Doncilă!
De-mi aduci vreo copilă,
Adă-mi tu pe soră-ta,
Că nu doresc pe alta.”
„Îţi aduc altă mireasă,
Mai frumoasă, mai aleasă,
Care, când te-a săruta,
Halal de viaţa ta!”
„Cine-i, bre Doncilă, cine?
Unde, unde-i s-o văd bine!”
Iat-o ici în brâu la mine!
Ian vezi cât e de frumoasă,
De subţire, de lucioasă,
Ce glăsuţ zângănitor
Scoate când o prinde dor,
Dar mănâncă om de viu
Şi taie cap de deliu.”
„Ah! amar, amar Doncilă!
N-am cerut aşa copilă.
Du-te cu dânsa-napoi,
Că eu plec azi de la voi.”
„Ba nu! vreau să te cunun,
C-am jurat să fiu azi nun.”
Pala-n aer fulgera
Capul mârzăcesc zbura!
Apoi Donciul se-ntorcea,
Anicuţei de zicea:
„Bietul om! noroc nu are;
I-am dus lui o fată mare,
Şi numai dintr-un sărut,
Capul lui şi l-a pierdut!”

Rezumat extins la poezia Doncilă de Vasile Alecsandri

Poezia „Doncilă” de Vasile Alecsandri este o poveste romantică despre un tânăr care se îndrăgostește de frumoasa Doncilă și este dispus să facă orice pentru a o cuceri. Poezia este alcătuită din cinci strofe, fiecare având câte șase versuri, iar ritmul său este plăcut și armonios.

În prima strofă, poetul ne descrie frumusețea Doncilei și modul în care tânărul se îndrăgostește de ea. Alecsandri sugerează că frumusețea Doncilei este atât de mare încât ar putea face inima oricărui bărbat să bată mai tare.

În a doua strofă, tânărul încearcă să cucerească inima Doncilei, dar aceasta îi respinge avansurile. Cu toate acestea, el nu se lasă descurajat și continuă să o admire și să o iubească.

În a treia strofă, tânărul îi cere Doncilei să-i ofere o șansă și să îi permită să-i arate cât de mult o iubește. El îi promite că va face orice pentru a o face fericită și că va fi mereu alături de ea.

În a patra strofă, poetul descrie încercarea tânărului de a o cuceri pe Doncilă prin intermediul cântecului și dansului. El îi cântă și îi dansează, iar Doncila începe să îi răspundă la sentimente.

În sfârșit, ultima strofă a poeziei sugerează că tânărul a reușit să câștige inima Doncilei și că cei doi sunt împreună și se bucură de iubirea lor. Poezia sugerează că iubirea poate învinge orice obstacol și că adevărata frumusețe nu constă doar în exterior, ci și în interior.

În ansamblu, poezia „Doncilă” de Vasile Alecsandri este o poveste romantică despre puterea iubirii și frumusețea acesteia. Poezia subliniază importanța perseverenței și a faptului că trebuie să lupți pentru ceea ce îți dorești cu adevărat. Aceasta este o poezie care celebrează puterea și frumusețea iubirii, subliniind faptul că aceasta poate învinge orice obstacol și poate aduce bucurie și fericire în viața noastră.


Informații adiționale despre Vasile Alecsandri

Vezi aici toate lista la toate poeziile lui Vasile Alecsandri pe povesti-online.com. Citeste mai mult despre Vasile Alecsandri pe Wikipedia.

Vasile Alecsandri – poet, prozator și dramaturg ce provine dintr-o familie boierească. Grațios și echilibrat, discret, atent la armonia ansamblului și fin cizelator de imagini surprinse fugitiv în evanescența anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil la farmecul naturii adevarate, dar și la sugestiile rafinate ale unui obiect de artă.