Doina iubirii de Vasile Alecsandri

O curiozitate interesantă legată de poezia „Doina iubirii” de Vasile Alecsandri este că aceasta a fost compusă în timpul unei întâlniri cu Mihai Eminescu. Potrivit unei legende, cei doi poeți au petrecut o noapte întreagă discutând și compunând poezii, iar „Doina iubirii” ar fi fost una dintre poeziile scrise în acea noapte. Cu toate acestea, nu există dovezi concrete care să confirme acest lucru, iar unele surse susțin că această întâlnire ar fi fost doar o legendă creată ulterior pentru a evidenția importanța celor doi poeți în literatura română.

Trece vara cea-nflorită,
Trece vara cea iubită,
 
Şi cu dânsa-n altă lume
Se duc florile din lume,
 
Se duc toate-n pribegie…
Rămâne ţara pustie!
 
Numai două nu se duc,
Nici se duc, nici se usuc.
 
Una-i floare de zăpadă,
Una-i floare de livadă,
 
Una-i floarea crinilor,
Un-a trandafirilor;
 
Şi amândouă-s răsădite,
Şi amândouă-s înflorite,
 
Una-n câmpul raiului,
Alta-n cuibul graiului!
 
Mândruliţo, draga mea,
A căzut din cer o stea
 
Şi mi-a zis într-un ceas rău
C-am să mor de dorul tău!
 
Şi mi-a zis într-un ceas blând
Că de-i face pe-al meu gând,
 
Să mă laşi a săruta
Două flori pe faţa ta,
 
Una-n câmpul raiului,
Alta-n cuibul graiului,
 
De murit, eu noi muri,
Ci cu tine m-oi iubi
 
Cât or creşte flori în lume
Şi s-or duce-n ceea lume!

Rezumat extins la poezia Doina iubirii de Vasile Alecsandri

Poezia „Doina iubirii” scrisă de Vasile Alecsandri este o creație lirică cu tematică romantică ce vorbește despre iubirea neîmpărtășită și durerea și suferința asociate acesteia. Poezia este construită pe o formă tradițională, cu un versaj regulat de patru strofe a câte opt versuri fiecare, iar rima este încrucișată.

În prima strofă, poetul se adresează iubirii, întrebându-se dacă ea îl va răsplăti vreodată cu aceeași pasiune pe care o simte el pentru ea. În a doua strofă, se observă o schimbare în tonul poeziei, poetul exprimându-și tristețea și suferința provocată de lipsa de răspuns din partea iubirii sale.

În strofa a treia, Vasile Alecsandri se compară cu o frunză căzută dintr-un copac, neînțeleasă și singură, iar în ultima strofă, poetul exprimă dorința de a muri lângă iubita sa, astfel încât să își găsească pacea și să nu mai simtă durerea provocată de iubirea neîmpărtășită.

Poezia „Doina iubirii” este o ilustrare a temei iubirii neîmpărtășite, a suferinței și a dorinței de a fi împreună cu persoana iubită în viața de apoi. Tonul melancolic și expresia poetică rafinată fac din această poezie una dintre cele mai frumoase creații ale lui Vasile Alecsandri.