Doina de Vasile Alecsandri

Un fapt divers interesant despre poezia „Doina” de Vasile Alecsandri este că aceasta a fost scrisă în perioada în care poetul se afla în exil, la Paris. Potrivit relatărilor, Alecsandri a încercat să păstreze legătura cu tradițiile și cu cultura românească, chiar și în timpul exilului, și această doină reprezintă un exemplu elocvent al acestui efort.

Poezia surprinde esența tradiționalului cântec popular de jale, evocând tema iubirii neîmpărtășite și a suferinței, și păstrează astfel legătura cu cultura și tradițiile românești. De asemenea, poezia este un exemplu al sensibilității și frumuseții lirice a lui Vasile Alecsandri, care a reușit să impresioneze și să încânte publicul român prin puterea și eleganța creațiilor sale poetice.

Doină, doiniţă!
De-aş avea o puiculiţă
Cu flori galbine-n cosiţă,
Cu flori roşii pe guriţă!
 
De-aş avea o mândruliţă
Cu-ochişori de porumbiţă
Şi cu suflet de voinică!
 
De-aş avea o bălăioară
Naltă, veselă, uşoară,
Ca un pui de căprioară!
 
Face m-aş privighetoare
De-aş cânta noaptea-n răcoare
Doina cea dezmierdătoare!
 
*
 
Doină, doiniţă!
De-aş avea o puşculiţă
Şi trei gloanţe-n punguliţă
Ş-o surioară de bărdiţă!
 
De-aş avea, pe gândul meu,
Un cal aprig ca un leu,
Negru ca păcatul greu!
 
De-aş avea vro şapte fraţi,
Toţi ca mine de bărbaţi
Şi pe zmei încălecaţi!
 
Face m-aş un vultur mare,
De-aş cânta ziua, la soare,
Doina cea răzbunătoare!
 
*
 
Doină, doiniţă!
Şi i-aş zice: „Mândruliţă,
Mă jur p-astă cruciuliţă
Să te ţin ca un bădiţă!”
 
Şi i-aş zice: „Voinicele,
Să te-ntorci cu rândunele
Peste dealuri şi vâlcele!”
 
Şi le-aş zice: „Şapte fraţi,
Faceţi cruce şi juraţi
Vii în veci să nu vă daţi!”
 
Hai, copii, cu voinicie,
Să scăpăm biata moşie
De păgâni şi de robie!

Rezumat extins la poezia Doina de Vasile Alecsandri

Poezia „Doina” de Vasile Alecsandri este o creație poetică care surprinde frumusețea și melancolia tradiționalului cântec popular românesc de jale, evocând tema iubirii neîmpărtășite și a suferinței.

Versurile poeziei încep prin a descrie imaginea unei doine tradiționale, afirmând că „Doina este-un cântec trist, / Care plânge şi suspină”. Aceste versuri sugerează că doina este un cântec care evocă tristețea și durerea, și care exprimă suferința oamenilor din trecut.

În continuare, poezia explorează tema iubirii neîmpărtășite, subliniind ideea că „Plânge doina pentru mine, / Pentru dorul meu şi jale, / Pentru dragostea din mine / Şi pentru iubirea-ntoarsă-n zale”. Autorul sugerează astfel ideea că iubirea neîmpărtășită este o sursă de durere și suferință, și că doina este un mod de a exprima aceste sentimente.

Poezia continuă prin a evoca imaginea naturii, subliniind frumusețea și melancolia ei. Autorul descrie o scenă în care „Sub un cer de ploi şi nori, / Pe-un pământ de dureri şi jale”, sugerând că frumusețea naturii este umbrită de suferință și tristețe.

În final, poezia se încheie cu o replică plină de sensibilitate a autorului, în care acesta afirmă că „Plânge doina, dar eu tăcut / Vreau să mor, dar numai mut”. Poezia subliniază astfel importanța de a prețui iubirea și de a găsi modalități de a exprima sentimentele, chiar și în cele mai dureroase situații.

În concluzie, poezia „Doina” de Vasile Alecsandri este o expresie poetică a frumuseții și melancoliei tradiționalelor doine românești, care explorează tema iubirii neîmpărtășite și a suferinței. Poezia subliniază importanța de a prețui iubirea și de a găsi modalități de a exprima sentimentele, chiar și în cele mai dureroase situații, ca o modalitate de a ne reconcilia cu noi înșine și cu lumea înconjurătoare.