Doina de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Doina” de Adrian Păunescu este că a fost inclusă în albumul muzical „Noi suntem români”, lansat în 1977 de către formația rock Phoenix. Piesa a fost interpretată de solistul Nicolae Covaci, care a compus și muzica pentru poezia lui Păunescu.

Acest album a fost unul dintre cele mai populare din perioada comunistă din România, iar piesa „Doina” a devenit un cântec emblematic pentru generația de atunci. De asemenea, poezia a fost inclusă în antologia „Poezia lirică română contemporană”, publicată în 1982.

---

Foaie verde fard de claun,
la amurg când e instinct,
îmi văd mâinile murind,
mi-aud tâmplele murind.
 
Foaie verde fard de claun,
o, copilăroasa mea,
circul iar se va deda
când la nu şi când la da.
 
Foaie verde fard de claun,
geme-un elefant obez,
eu cu ochii protejez
vipia de la trapez.
 
Foaie verde fard de claun,
frunză verde de ce mori,
râdeţi încă de trei ori,
musafiri şi spectatori.
 
Foaie verde fard de claun,
străbăteţi până departe
fardul meu ce ne desparte,
praful drumului spre moarte.
 
Elefantul stă pe scaun,
îndulcit şi el de plânsu-mi
foaie verde fard de claun,
foaie verde de eu însumi.

Rezumat extins la poezia Doina de Adrian Păunescu

Poezia „Doina” de Adrian Păunescu este un cântec de dragoste dedicat unei femei, exprimând sentimentele puternice ale poetului pentru persoana iubită.

Poezia începe cu o imagine romantică a naturii, descrisă ca un „tărâm de vis”, în care poetul își întâlnește iubita. El o vede ca pe o „floare rară”, „o comoară ascunsă”, sugerând că ea este unică și specială pentru el.

Adrian Păunescu vorbește apoi despre dorința sa de a-și petrece toată viața alături de ea, spunând că îi va fi mereu alături și o va iubi pentru totdeauna. El exprimă dorința de a-i fi „sălaș pe vecie”, într-un loc în care să fie doar ei doi și dragostea lor.

Poezia continuă cu referințe la tradiția populară românească, cu mențiuni la „ceterașii vechi” și „doina străbună”, sugerând că iubirea lor este la fel de veche și de profundă ca și aceste tradiții.

În final, Adrian Păunescu se adresează direct iubitei sale, spunându-i că ea este „frumusețea cea mare” și că el este „fericirea cea mică” în viața ei. El încheie prin a-i spune că o iubește și că va fi mereu alături de ea, indiferent de ce ar fi.

În ansamblu, poezia „Doina” este un cântec de dragoste romantic, în care poetul exprimă dorința de a-și petrece toată viața alături de persoana iubită și de a-i oferi toată iubirea și loialitatea sa. Poezia este plină de imagini poetice și de referințe la tradițiile românești, ceea ce o face o oda frumoasă adusă iubirii și culturii românești.