Doi frați buni – poveste de Ioan Slavici

Povestea „Doi frați buni” este o poveste scurtă scrisă de Ioan Slavici, publicată pentru prima dată în revista Familia în 1886. Povestea urmărește viața a doi frați, Tudor și Andrei, care trăiesc într-un sat din Muntenia și care sunt foarte apropiați unul de celălalt.

Tudor este un tânăr harnic și curajos, care muncește din greu pentru a-și întreține familia și pentru a-și îndeplini visul de a-și construi o casă mare și frumoasă. Andrei, pe de altă parte, este leneș și iubește să se distreze, dar își iubește fratele și îl ajută de fiecare dată când are nevoie.

În timpul verii, Tudor pleacă să muncească ca zidar într-un oraș, iar Andrei rămâne în sat să-și ajute părinții și să lucreze la pământ. În timp ce Tudor muncește din greu pentru a-și aduna banii pentru casă, Andrei se distrează și cheltuiește banii pe băutură și jocuri de noroc.

Când Tudor se întoarce acasă și află ce a făcut Andrei, se întristează și se simte trădat de fratele său. Cu toate acestea, el își dă seama că trebuie să-l ierte pe Andrei și să-l ajute să se schimbe. În cele din urmă, cei doi frați își unesc forțele și reușesc să-și construiască casa visurilor lor, iar Andrei își dă seama de greșelile sale și începe să lucreze din greu pentru a-și ajuta familia. Povestea subliniază importanța muncii și a hărniciei, dar și a iertării și a solidarității în cadrul familiei și comunității.

---

Au fost odata doi frati care traiau sub stapanirea tatalui lor in buna intelegere. Cel mai mare plugarea, iar cel mai mic pastorea.
Dupa ce tatal lor a murit, cel mai mare a ramas stapanul casei, iar cel mai mic muncea la cele dinafara, sub ascultarea fratelui sau, si numai din Pasti in Craciun dedea pe acasa. Cel mai mare nu muncea, ci-si petrecea timpul ospatandu-si prietenii si tinand cai frumosi, precum si cani si soimi de vanatoare ca boierii.
Cu toate acestea, ei s-au imbogatit din ce in ce mai mult, si cel mai mare s-a insurat, in vreme ce fratele sau mai mic a ramas flacau, si numai la sarbatorile mari venea si acum acasa.
Venind odata de sarbatori in sat, i-au iesit in cale cativa sateni pizmatareti, care vroira sa-i invrajbeasca.
-Esti ori nu si tu fecior al tatalui tau? il intrebara.
-S-ar putea oare sa nu fiu? raspunse el.
-Bine – ii zisera – daca asa e, cum se face ca tu ostenesti toata ziulica la oi si in tarina – fie plointe, fie viscol, fie arsita si zaduf? Muncesti ca nimeni altul, in vreme ce fratele tau mai mare sa rasfata ca un boier. El are de toate, haine, mancare si bautura din belsug, si se bucura de cinste si de vaza; nu esti parca decat sluga lui. Ia spune-i, te rog, sa faca el ceea ce faci tu, ca sa ramai tu acasa, si o sa vezi daca-ti este ori nu in adevar frate.
Fratele mai mic nu le-a dat nici un raspuns, dar vorbele lor ii sfredeleau inima.
S-a dus acasa si-a petrecut noaptea sub acelasi acoperis cu fratele sau.
-Cum ai dormit, fratioare, asta-noapte? il intreaba acesta dimineata zilei urmatoare.
-N-am putut, frate draga, sa-nchid ochii, ii raspunse.
-De ce?
-Sa vezi un lucru, ii raspunse iar. Sint atatia ani de cand a murit tata, si eu traiesc zi si noapte departe de casa. Acasa viu o data pe an; n-am legatura cu nici un om; nici prieten, nici dusman nu-mi este nimeni. O sa vie timpul sa ma-nsor si eu ca tine si sa-mi intemeiez casa si masa; cum sa port grija de ale mele daca pe nimeni nu cunosc si la cele casnice nu ma pricep! Iaca la ce m-am gandit de n-am putut dormi toata noaptea si am luat in cele din urma hotararea de a te ruga sa mai schimbam raduiala gospodariei, incat timp de cativa ani sa raman eu acasa si sa muncesti tu unde am muncit eu pana acum.
Fratele mai mare fierbea-n el, dar nu-si dete catranul pe fata.
-Prea bine, fratioare! grai dansul. Ramai acum tu acasa, caci eu am sa muncesc in locul tau. Te rog numai sa ma lasi sa ma duc azi la vanatoare, apoi sa luam masa impreuna; de mane inainte vom face apoi schimbul.
El se duse apoi la grajd, isi puse saua pe cal si chema pe sotia sa.
-Asculta femeie, ii zise stapanindu-si mania. Eu ma duc acum la vanatoare si l-am poftit pe fratele meu sa luam masa impreuna dupa ce ma voi fi intors acasa. Sa stii ca n-am sa viu. Tu sa tai un miel si sa-l frigi, sa pui otrava inf riptura, apoi sa pui masa si sa-l poftesti pe fratele meu sa manance. Baga de seama! Daca vin la cina acasa si nu te aud bocindu-l pe mort, nu mai scapi vie din manile mele.
Dupa ce le grai acestea, el incaleca, dete pinteni calului si pleca cu cainii si cu soimii lui la vanatoare. Sotia lui ramase ca trasnita din senin. Ea iis iubea barbatul si tinea sa itnre in voile lui, era insa suflet de femeie si n-o ierta firea sa-si otraveasca cumnatul. Vorba era, insa, ca ori il otraveste, ori nu scapa ea insasi de moarte. Mult s-a zbatut, gandit si chibzuit: daca poate scapa, bine, iar daca nu, moare mai bucuros decat sa otraveasca pe cumnatul ei.
A taiat deci mielul si l-a fript, a gatit pranzul si a asternut masa, apoi l-a poftit pe cumnatul ei sa manance.
-Se poate una ca asta? raspunse el. El mi-a fagaduit c-o sa mancam impreuna.
Ea fu cuprinsa de adanca mahnire, caci vedea cat de mult isi iubea cumnatul ei fratele, care pe el il ura. Incepu deci sa planga cu hohote si-l cuprinse pe cumnatul ei cu bratele.
Acesta, mirat, o tinu sa nu cada si-o intreba de ce plange.
-Vai mie! raspunse ea, azi era sa sune cel din urma ceas al vietii mele.
-Cum? de ce? ce fel?! intreba dansul.
-Tu esti dus cu gandul la sotul meu – grai dansa – si nu vrei sa mananci fara el. Iar dansul? El mi-a poruncit sa te otravesc si a jurat ca are sa ma omoare daca, intors de la vanatoare, nu va auzi in casa jeluiri si bocete.
Cumnatul ei ramase cuprins de uimire.
-Sa n-ai nici o grija – ii zise apoi – ca n-o sa mor, cumnata draga. Sa vedem insa ce va face fratele meu cand ma va vedea mort. Vom trimite azi pe cineva la cotitura, ca sa stea la panda si sa ne spuie cand se-ntoarce. Iar acum sa mancam in toata linistea, si cand vom afla ca el se-ntoarce, am sa ma culc intins pe masa, iar tu sa ma acoperi cu un giulgiu ca pe morti, imi aprinzi o lumanare la capatai si-ncepi a ma boci.
Asa au si facut apoi.
Iar fratele mai mare se dusese, dupa ce a plecat de acasa, pe unde umbla de obicei la vanatoare. A umblat insa ziua in zadar, caci spre marea lui uimire n-a reusit sa vaneze nimic.
Abia pe-nserate, cand se-ntorcea acasa, a zarit la mare inaltime un vultur si a dat drumul celor doi soimi pe care-i avea. Acestia s-au inaltat si l-au luat pe vultur la goana si-n cele din urma l-au doborat, incat vanatorul l-a putut prinde.
-Ei, vezi, ii zise acesta vulturului, orisicat de sus, pe deasupra norilor, vei fi zburand tu, din manele mele nu poti sa scapi.
-O, vai! raspunse vulturul plangand cu lacrimi fierbinti, dac-ar mai fi fratele meu in viata, soimii tai, fie ei nu numai doi, ci chiar si douazeci, n-ar fi putut sa-mi faca nimic. Secare-ar bratul aceluia care l-a nimerit si rapus!
-Cine l-a rapus? intreba vanatorul.
-Ah! raspunse vulturul, geruia, ningea si viscolea cand am fost si eu si el dusi pe deasupra Marii Negre si am cautat adapost pe o corabie. Fratele meu se asezase pe un palmar si un corabier – seca-i-ar mana! – l-a lovit de a cazut in mare. Iara eu, sarmanul de mine, nemaiavandu-l pe el, am ramas la vreme grea fara de ajutor cum ma vezi acum, cand n-am putut sa scap de cei doi soimi ai tai.
Auzindu-le acestea, vanatorul s-a muiat, s-a gandit la fratele sau, i-a dat vulturului drumul si a inceput sa-si goneasca din toate puterile calul.
Alergand peste puterile lui, calul a cazut in cele din urma si si-a dat rasuflarea, iar vanatorul a alergat mai departe pe jos.
Cand el s-a apropiat de casa, fratele lui mai mic s-a intins ca mortul pe masa, iar cumnata-sa l-a acoperit cu giulgiu, i-a aprins lumanare la capatai si a inceput sa-l boceasca.
Auzind bocetele, vanatorul grabi si mai tare, iar dupa ce intra in casa, isi scoase sabia din teaca si se repezi cu ea asupra sotiei sale, ca s-o taie in bucati.
-Femeie nemernica! striga dansul, mi-ai otravit fratele!
Vazand aceasta, cellalt sari in picioare.
-Sa nu te puna pacatele s-o atingi pe cumnata mea! striga el. Nu ea m-a otravit, ci tu voiai sa ma otravesti!…
Fratele mai mare ramase pe o clipa mut si incremenit, apoi il imbratisa pe cellalt.
-Ah! zise, iubitul meu frate, mai traiesti, in adevar mai traiesti?
El il saruta, apoi isi marturisi pacatul si povesti cele petrecute cand cu prinderea vulturului.
De aici inainte cei doi frati au trait in pace si in dragoste si nu s-au mai galcevit niciodata.

Rezumat extins la povestea Doi frați buni – poveste de Ioan Slavici

„Doi frați buni” este o poveste scurtă scrisă de Ioan Slavici, care prezintă relația fraternă a doi frați, Toma și Costea. Aceștia sunt doi tineri săraci, dar buni și harnici, care locuiesc într-un sat din Ardeal.

Într-o zi, Costea pleacă la oraș să caute de lucru, iar Toma rămâne acasă să îngrijească gospodăria. După mai multe luni, Costea se întoarce acasă cu bani și cu un plan de a-și deschide o afacere. El îl convinge pe Toma să meargă cu el la oraș și să își folosească economiile pentru a-și deschide o brutărie. Toma ezită la început, dar în cele din urmă se hotărăște să își urmeze fratele.

Cei doi frați își deschid o mică brutărie și încep să facă pâine. Deși începutul este dificil, afacerea lor devine un succes. Ei își câștigă reputația de oameni buni și cinstiți, care oferă produse de calitate la prețuri decente. În cele din urmă, frații reușesc să își dezvolte afacerea și să devină prosperi.

Povestea subliniază importanța solidarității și a uniunii în fața adversității, precum și faptul că succesul poate fi obținut prin muncă și determinare. De asemenea, ea evidențiază și faptul că nu trebuie să ne fie frică să ne asumăm riscuri și să încercăm să ne îndeplinim visele.

Povestea „Doi frați buni” face parte din colecția de povestiri a lui Ioan Slavici și este un exemplu de poveste moralizatoare care transmite valori și învățături importante pentru cititorii de toate vârstele.