Destinul de Alexandru Macedonski

Fapt divers despre poezia „Destinul” de Alexandru Macedonski:

• Alexandru Macedonski a fost un poet român influent în perioada modernistă și simbolistă. În poezia „Destinul”, el explorează tema vieții și a destinului, subliniind ideea că fiecare om are propriul său drum și că viața este, în mare parte, determinată de circumstanțele sale de la naștere.
• Poemul este scris într-un stil simbolic și abstract, utilizând imagini puternice și metafore pentru a exprima ideile poetului. De exemplu, Macedonski folosește imaginea unei nave care navighează pe mare ca o metaforă a vieții umane, subliniind că fiecare persoană trebuie să își aleagă propriul curs și să lupte pentru a-și atinge obiectivele.
• „Destinul” este, de asemenea, o poezie profund filozofică, care explorează tema liberului arbitru și a determinismului. Macedonski sugerează că viața este determinată de anumite circumstanțe, dar că fiecare persoană are puterea de a-și alege propriul drum și de a-și crea propriul destin.
• Poemul a fost publicat pentru prima dată în anul 1891, în cadrul volumului „Excelsior”. A devenit una dintre cele mai populare poezii ale lui Macedonski și a fost adesea citată în lucrări de critică literară și de istorie literară.

---

Se zice că Destinul stă-n mâna omenească…
Aştearnă-şi fiecare de vrea să s-odihnească…
Medaliile, însă, au vers, ca şi revers…
Munceşti şi mori de foame… Stai trântor, faci palate…
Numească-l muritorii, Noroc, Fatalitate,
Cu tălpile-i gigantici apasă-n Univers!

În cale ne stă vecinic privind la orişicare…
Şi-n clipă, de voieşte, te face mic sau mare…
Puternic fii ca Cezar, că el te face mic;
Fii mic, că te ridică să fii atotputernic;
El singur este mare, iar omul e nemernic,
Nemernic şi nimic!

Precum se duce fulgul oriunde vântu-l duce,
Oriunde hotărăşte, — acolo ne conduce!…
Să râdem sau să plângem rămâne neschimbat,
E surd şi nu ne-aude; e orb şi merge-orbeşte,
Zburând pe dibuite, înalţă, fericeşte,
Coboară nencetat!

Aşteaptă-l cu răbdare sau tremură de frică,
De vrea, el te scufundă, de vrea, el te ridică!
Vârtej fatal, te bagă în cercu-i de oţel,
Şi, facă-ţi fericirea, sau chiar să ţi-o sugrume,
Pe faţă puie-ţi râsul, sau dorul s-o consume,
Te ţine-nchis în el!

Întemeiază tronuri şi pe-altele sfărâmă
Un fulg e omenirea în mâinile-i de-aramă!
Cu regi şi cu popoare se joacă nemilos!
Adeseori ridică la culmile de stimă
Un suflet fără aripi, un corp mânjit de crimă,
Şi-adeseori Virtutea rămâne tristă jos!

În cartea sa fatală pe toţi înscrişi ne are
Pe cerşetorul gârbov şi pe-mpăratul mare!
Şi toţi deopotrivă în faţa lui rămân!
Dar el, de sapă-adesea şi drepţilor mormântul,
Încai au şi monarhii ce stăpânesc pământul,
Într-însul un stăpân!

Rezumat extins la poezia Destinul de Alexandru Macedonski

Poezia „Destinul” este o creație a poetului român Alexandru Macedonski, care a fost publicată în volumul său de poezii intitulat „Excelsior” în anul 1895. Aceasta este o meditație profundă asupra condiției umane și a destinelor pe care le îmbrățișăm în viață.

În prima strofă, Macedonski își exprimă frustrarea față de limitările vieții și de faptul că oamenii sunt determinați de destinele lor, indiferent de voința lor. El consideră că oamenii sunt doar simple jucării ale sorții, care sunt supuse unor legi necunoscute și incontrolabile.

În a doua strofă, poetul își exprimă dezamăgirea față de faptul că oamenii își petrec viața în căutarea unui sens, într-un univers care pare să fie indiferent la dorințele și aspirațiile lor. El se întreabă dacă există o forță divină care guvernează universul și care îi ajută pe oameni să își găsească rostul și sensul vieții.

În strofa a treia, Macedonski descrie universul ca fiind o lume a haosului și a dezordinii, unde forțele naturii se luptă împotriva noastră. El sugerează că doar prin conștientizarea acestui haos și a acestor forțe putem ajunge la o mai bună înțelegere a vieții și a rostului nostru în ea.

În strofa a patra, poetul subliniază faptul că orice ar face oamenii, destinul lor este în cele din urmă în mâinile lui Dumnezeu. El afirmă că, indiferent de cât de mult ne străduim să ne îndreptăm destinul, putem doar să acceptăm cu tărie și curaj orice li se întâmplă în viață, încredințându-ne că aceasta este voia lui Dumnezeu.

În ultima strofă, Macedonski concluzionează că, în ciuda dificultăților și incertitudinilor vieții, trebuie să ne străduim să ne îndeplinim destinul și să încercăm să găsim sens și bucurie în toate lucrurile mărunte din viața noastră. El subliniază că orice ar fi, viața este încă o comoară prețioasă, care trebuie prețuită și iubită.

În general, poezia „Destinul” reprezintă o introspecție profundă a poetului asupra condiției umane și a locului nostru în univers. Macedonski reușește să transmită un mesaj puternic despre fragilitatea vieții și despre faptul că, în ciuda incertitudinilor și greutăților vieții, trebuie să ne străduim să ne îndeplinim destinul și să