Despărțire în flori de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Despărțire în flori” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost inspirată de un eveniment real. În anul 1977, poetul a participat la înmormântarea actriței Tamara Buciuceanu-Botez și a simțit puternic durerea despărțirii și inevitabilitatea morții. Acest moment l-a inspirat să scrie poezia „Despărțire în flori”, care a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate lucrări ale sale.

De asemenea, poezia a fost interpretată și ca o critică a regimului comunist, care, potrivit lui Păunescu, promova materialismul și pierderea valorilor umane. Într-un interviu acordat în anii ’90, poetul a explicat că poezia reprezintă „o critică la adresa societății, în care sunt expuse toate aceste probleme, cum ar fi pierderea valorilor, lăcomia și iubirea de bani”. Această critică subtilă la adresa sistemului comunist a făcut ca poezia să devină și mai apreciată de către publicul larg.

În plus, un alt fapt interesant despre această poezie este faptul că a fost recitată de către actorul Ion Caramitru în cadrul ceremoniei de deschidere a Festivalului Internațional de Film de la Cannes din anul 1987. Această recitare a dat o nouă dimensiune poeziei, care a ajuns să fie cunoscută și apreciată în întreaga lume.

---

La sărbătoarea florilor de măr,
când drumul cere pașii să se-aștearnă,
acum ne despărțim într-adevăr
precum ne promisesem astă iarnă.

La sărbătoarea focurilor mari,
când toată lumea văruie de Paște,
din viața mea începi să și dispari,
ființa mea abia te mai cunoaște.

La sărbătoarea soarelui deplin,
când sângele-n bătrâni se poticnește,
iubindu-te îți spun: ne despărțim
şi să ne regăsim nu-i vreo nădejde.

Adio, deci, mai e ceva de zis,
când cad din geam deodată două glastre:
se sinucide parcă un cais
la sărbătoarea despărțirii noastre.

Ne mai rămâne floarea de gutui,
ca toate celelalte ne condamnă,
doar ei mai poți câte ceva să-i spui,
să mi te amintească înspre toamnă.

Atâtea flori la despărțire-avem,
atâtea flori ca-n bietele romanțe,
de parcă hohotește un blestem,
porunca lui civilelor instanțe.

Şi floarea de cireș de care-am spus
a-mbătrânit și s-a zbârcit în fructe,
încet, de parc-ar duce un obuz,
un tren transportă flori pe apeducte.

Tu crezi că despărțirea-i pentru ea,
dar tu nu vezi ce flori – numai ruine –
să nu te minți, că nu-i deloc așa,
te părăsesc spre-a mă găsi pe mine.

La sărbătoarea florilor de soc,
când lunca lumii gâlgâie sălbatic,
ne despărțim, plângând, la acest foc
pe-a cărui vatră noi am fost jăratec.

De măr, de vișin, de gutui, de păr,
e floarea-n sărbători până departe,
acum ne despărțim într-adevăr
cu-atâtea flori în jur ca la o moarte.

Ce-i zis e zis şi-n cântec îţi spuneam
că va fi aceasta clipa–n care
de-atâtea flori pe fiecare ram
ninsorile vor mirosi a floare.

Adio, deci, te văd, dar nu te văd,
când florile de noapte-ncep să cearnă
şi dacă despărţirea-i un prăpăd
proiectul ei ţi l-am trimis din iarnă.

Pierduta mea, pe veci pierduta mea,
acum când florile te ţin de mână,
ascultă cântecul precum era
ninsoarea noastră sfântă și păgână.

Rezumat extins la poezia Despărțire în flori de Adrian Păunescu

„Despărțire în flori” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu în anul 1977 și este o meditație asupra efemerității vieții și a inevitabilității morții.

Poezia începe cu descrierea unui moment de despărțire, unde personajele principale se întâlnesc sub cerul înstelat și se despart în lacrimi. Autorul vorbește despre tristețea și durerea care îi învăluie pe cei doi, însă sugerează că acestea sunt inevitabile și că, în cele din urmă, toți oamenii trebuie să se confrunte cu moartea.

Poezia continuă prin a face o analiză critică a societății moderne, sugerând că oamenii sunt preocupați de bani și putere și nu își mai acordă timp să aprecieze frumusețea și valorile simple ale vieții. Autorul subliniază că, în fața morții, toate aceste probleme devin irelevante și că doar iubirea și bucuria de a trăi contează cu adevărat.

În ultima strofă, poetul se referă la natura efemeră a existenței umane și sugerează că toate lucrurile se transformă în flori, simbolul trecerii și al renunțării. El afirmă că viața este un proces continuu de transformare și că despărțirea nu este decât un alt început.

În concluzie, poezia „Despărțire în flori” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra efemerității vieții și a inevitabilității morții. Prin intermediul poeziei, autorul subliniază importanța iubirii și a valorilor simple ale vieții și critică societatea modernă pentru preocupațiile ei materialiste și pentru pierderea valorilor umane fundamentale. Poezia sugerează că despărțirea este doar un alt început și că viața este un proces continuu de transformare și evoluție.