Un fapt divers interesant despre poezia „Deșertăciune” de Tudor Arghezi este că aceasta face parte din colecția sa de poezii intitulată „Hortensia Papadat-Bengescu,” publicată în 1937. Această colecție este notabilă pentru faptul că Arghezi a dedicat-o scriitoarei Hortensia Papadat-Bengescu, una dintre cele mai cunoscute scriitoare române din perioada interbelică. Arghezi a adăugat o notă de apreciere și admirație față de această autoare prin includerea poeziei „Deșertăciune” în colecție. Acest gest de recunoaștere a talentului și contribuției lui Hortensia Papadat-Bengescu la literatura română adaugă o dimensiune interesantă și personală poeziei lui Arghezi.
Toată ziua, toată noaptea treaz,
Cine-mi spune de o viaţă-ntreagă
Să fiu gata pentru care ceas
Când o taină poate se dezleagă?
Taina celor taine fără număr,
Înnădite şi încrucişate
Între creştet, inimă şi umăr,
Jugul, hamul meu de rob şi frate.
Traista-i gata, cârja-i în pridvor,
Drumul o să fie lung pe lună,
Drumul de un om şi un picior
Strâmt şi-ngust cu ceaţa dimpreună.
Stau la pândă-n bălţi şi împrejur,
Clopot, voce, tunet să mă strige,
Ţipăt rău sau şoaptă să murmur,
Ce voi zice, nu ştiu, ce voi zice?
Şi mi-e spaimă de ceva urât,
De o fiară, de un ceas pe care
Îl aşteaptă sufletul atât,
Lângă viaţă, lângă închisoare.
Cine strigă? Nimeni n-a strigat?
Cucuvaia, greierul, tâlharul?
Voi fi fost chemat şi-apoi uitat?
Bate timpul, trece minutarul.
Netrăită viaţa s-a sfiit
Şi-am trăit-o însutit.
Rezumat extins la poezia Desertaciune de Tudor Arghezi
Poezia „Deșertăciune” de Tudor Arghezi este o meditație profundă asupra condiției umane și a efemerității vieții. Scrisă într-un stil contemplativ și introspectiv, această poezie explorează tema existenței umane și a trecerii timpului.
Poezia începe prin a prezenta viața ca pe o călătorie într-un „deșert,” un loc arid și lipsit de sens. Autorul folosește imaginea deșertului pentru a sublinia ideea că viața umană poate părea lipsită de semnificație și că oamenii sunt sortiți să lupte împotriva vidului existențial.
În continuare, Arghezi pune întrebări existențiale profunde, cum ar fi: „Ce ai făcut tu? / De ce ai venit pe lume?” Aceste întrebări sugerează că viața poate părea lipsită de un scop clar și că oamenii se confruntă cu incertitudinea și cu misterul existenței lor.
Autorul explorează contrastul dintre efemeritatea vieții și aspirația umană de a găsi sens și semnificație. El vorbește despre „magnificul vis” pe care îl avem și despre dorința de a lăsa o amprentă în lume, chiar dacă aceasta poate părea futilă.
Poezia „Deșertăciune” aduce în discuție tema timpului care trece rapid, sugerând că viața este precum „o petrecere.” Aceasta invită cititorul să reflecteze asupra modului în care ne petrecem timpul și asupra a ceea ce rămâne în urma noastră.
În final, poezia „Deșertăciune” de Tudor Arghezi este o meditație profundă asupra condiției umane și a sensului existenței. Este o lucrare filozofică care invită cititorul să se confrunte cu întrebările existențiale esențiale și să reflecteze asupra semnificației și efemerității vieții umane. Poezia rămâne una dintre creațiile poetice marcante ale lui Arghezi, care continuă să provoace gândirea și contemplarea în literatura română.
Informații adiționale despre poezii de Tudor Arghezi
Vezi aici toate lista la toate poeziile de Tudor Arghezi pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Tudor Arghezi pe Wikipedia.
Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”.
