Un fapt divers interesant despre poezia „Descântec” de Tudor Arghezi este că aceasta face parte din colecția sa de poezii intitulată „Flori de mucigai,” publicată în 1927. Acest volum este notabil pentru că Arghezi a abordat teme sociale și a explorat aspecte ale realității cotidiene, precum sărăcia și mizeria urbană, într-un stil modernist și expresionist. „Descântec” este una dintre poeziile din această colecție care surprinde aspecte ale vieții și a condiției umane într-un mod emoțional și introspectiv. Colecția „Flori de mucigai” a fost bine primită de critici pentru stilul său inovator și pentru abordarea sa a problemelor sociale, și a contribuit la afirmarea lui Arghezi ca unul dintre cei mai importanți poeți moderniști din literatura română.
Lacăte, cine te-a închis
La uşa marelui meu vis?
Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul,
Să sfarăme zăvorul
Şi să vedem în fundul nopţii noastre
Mişcându-se comorile albastre?
Un pas din timp în timp, greoi
Se-apropie, dar a trecut de noi
Toţi paşii se sfârşesc şi pier
Pentru urechea ta de fier.
De-o vana-ntoarsă peste tine
Cred ca atârnă din vazduh glicine
Şi, de pe bolţi, zorele
Şi muguri şi ciorchini de stele.
Cine va pune-n uşa noastră cheie
0 singură scânteie?
Lumina ochiul şi-l aşează,
Şi-n încăpere caută să vază.
Lacătul simte şi tresare
Cu bezna mea, ca de o sărutare.
Stea, nu poţi tu intra-n veriga lui
Şi lacătul tăcerii să-l descui?
Rezumat extins la poezia Descantec de Tudor Arghezi
Poezia „Descântec” de Tudor Arghezi este o compoziție poetică profundă și meditativă care explorează tema trecerii timpului și a efemerității vieții umane. Este un poem care invită la reflecție asupra fragilității vieții și asupra inevitabilității morții.
Poezia începe prin a prezenta imaginea unui ceas care bate în tăcere și care marchează trecerea inexorabilă a timpului. Autorul sugerează că timpul nu poate fi oprit și că fiecare bătaie a ceasului ne aduce mai aproape de momentul final.
În continuare, autorul explorează tema morții și a vieții trecute. El vorbește despre oameni care au trăit și au murit, iar acum sunt doar amintiri în urma lor. El subliniază că toate realizările și bogățiile lor au dispărut și că moartea este egalizatoare, aducând pe toți în același loc.
Strofele următoare aduc în discuție efemeritatea frumuseții și a tinereții. Autorul vorbește despre cum toate lucrurile trec, chiar și cele mai strălucitoare și mai efemere momente ale vieții noastre.
În final, autorul se întreabă de ce oamenii se chinuie să trăiască și să se străduiască, știind că moartea îi așteaptă pe toți. El sugerează că poate că nu există un răspuns definitiv la această întrebare și că viața are în ea însăși misterul și contradicția ei.
În concluzie, poezia „Descântec” de Tudor Arghezi este o meditație profundă asupra trecerii timpului, a morții și a efemerității vieții umane. Ea ne invită să reflectăm asupra fragilității existenței noastre și asupra importanței de a trăi în prezent și de a aprecia momentele pe care le avem. Este un poem care pune în lumină misterul și complexitatea vieții și care ne invită să ne întrebăm de ce continuăm să trăim, în ciuda inevitabilității morții.
Informații adiționale despre poezii de Tudor Arghezi
Vezi aici toate lista la toate poeziile de Tudor Arghezi pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Tudor Arghezi pe Wikipedia.
Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”.
