De profundis de George Topârceanu

Un fapt divers interesant despre poezia „De profundis” de George Topârceanu este că aceasta a inspirat și a fost interpretată în diferite moduri de către artiști și creații din diverse domenii, cum ar fi muzica, teatrul și filmul. De exemplu, compozitorul român George Enescu a creat o operă intitulată „Oedipe”, care este considerată o adaptare muzicală a poeziei „De profundis”.

De asemenea, poezia a fost citită și interpretată în piese de teatru, filme și emisiuni radiofonice, ceea ce a contribuit la popularitatea și impactul său cultural. Aceste adaptări și interpretări ale poeziei demonstrează modul în care aceasta continuă să inspire și să afecteze artiștii și creativitatea umană, precum și importanța sa culturală și literară în contextul literaturii române și internaționale.

---

I

Nu, asta nu pot s-o suport!
Curând, e-un an şi jumătate
De când aţi declarat că-s mort
În unanimitate.

Toţi proştii câţi m-au cunoscut
Ziceau: „Mi-era un fel de rudă —
Săracul! Cine-ar fi crezut?…”
Îmi vine să-nviez de ciudă!

Profane mâini mi-au răsfoit,
La Iaşi, arhiva.
Revistele m-au prohodit,
Amicii mi-au mâncat coliva.

Mă pipăi, stau nedumerit.
Mă trag de păr, simt că mă doare…
Nu, n-am murit!
Vă dau cuvântul de onoare.

Scriu versuri proaste, deci exist!
Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o fată.
Trăiesc, de vreme ce sunt trist
Şi râd ca altădată.

Dar astăzi, negru şi zburlit
De cum m-a prins duşmanul, —
Vă dau de veste c-am sosit
Întreg, şi eu, şi geamantanul!

II

Am fost la început în rai
La Neamţ, la mănăstire:
Păduri de cetini, flori de plai,
Singurătate şi iubire…

Pe urmă am intrat în iad
La Turtucaia,
Și încă miroseam a brad
Când s-a-nceput bătaia.

Acolo jos, un căpitan
Cu barba rară
M-a pus alături d-un ţigan
Să-mi dau viaţa pentru ţară.

Mi se părea că e un basm,
Când gloanţele veneau din vale
Spre mine, cu entuziasm
Și cu intenţii criminale.

Mă căutau prin cucuruz
Să mă mănânce, să mă frigă!
Și când cădea câte-un obuz
Cât un ceaun de mămăligă,

Trosnea, cu flacără şi fum,
De se cutremura maidanul, —
Încât mă minunez ş-acum
Că nu mi-au spart timpanul!…

De-acuma chiar de m-aş zvârli
Într-o vâltoare,
De mine Moartea va fugi
Cu coasa-ntre picioare.

Căci îşi va zice-n gândul ei:
„Mor toţi, — flămândul şi sătulul…
Dar ăsta are obicei
Să-mi tragă chiulul!”

Rezumat extins la poezia De profundis de George Topârceanu

„De profundis” este o poezie scrisă de George Topârceanu și publicată pentru prima dată în anul 1924. Poezia este o meditație profundă asupra suferinței și a morții, subliniind natura efemeră a vieții umane și căutarea sensului în această existență.

Poezia începe cu o meditație asupra suferinței și a durerii asociate cu viața umană. Autorul subliniază natura efemeră a vieții și căutarea permanentă a omului pentru un sens în existența sa. El se referă la „De profundis” ca la un „strigăt al sufletului către divinitate” și își exprimă dorința de a găsi un răspuns la întrebările sale profunde.

În următoarele strofe, autorul continuă să mediteze asupra suferinței și a morții, subliniind natura inevitabilă a acestora în viața umană. El descrie lupta omului pentru a accepta inevitabilitatea morții și pentru a găsi înțelegere într-un univers aparent absurd.

În final, autorul își exprimă speranța că prin acceptarea suferinței și a morții, omul poate găsi o înțelegere mai profundă a existenței și poate ajunge la o înțelegere mai profundă a sensului vieții.

În concluzie, poezia „De profundis” este o meditație profundă asupra suferinței și a morții, subliniind natura efemeră a vieții umane și căutarea permanentă a omului pentru sens în existența sa. Autorul își propune să ne facă să reflectăm asupra modului în care ne petrecem timpul și asupra valorii fiecărui moment din viața noastră. Această poezie este considerată una dintre cele mai cunoscute și apreciate lucrări ale lui Topârceanu, datorită stilului poetic subtil și a mesajului puternic despre suferință și căutarea sensului.

Un fapt divers interesant despre poezia „De profundis” este că aceasta a fost scrisă la scurt timp după moartea soției lui George Topârceanu, care a murit la o vârstă fragedă. Este posibil ca poezia să fie inspirată de această experiență personală și de suferința profundă pe care autorul a simțit-o în urma pierderii sale. De asemenea, poezia este un exemplu al stilului literar cunoscut sub numele de „meditație”, care este o formă de poezie care exprimă reflectarea profundă și introspectivă asupra unei idei sau a unei experiențe.