De profundis de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „De profundis” de George Coșbuc este că titlul poeziei este preluat dintr-un Psalm din Biblie. Psalmul 130, cunoscut și sub numele de „De profundis”, începe cu versul: „Din adâncuri strig către tine, Doamne!” și a fost folosit în tradiția creștină pentru rugăciuni de mântuire și îndrumare.

George Coșbuc a folosit acest titlu pentru poezia sa pentru a sublinia ideea de disperare și suferință profundă a personajului său și a accentua dorința sa de a fi salvat prin intermediul divinității. Acest fapt ilustrează influența puternică a religiei și a culturii populare asupra poeziei lui Coșbuc și relevanța sa continuă în literatura română.

Pe sub dealurile Plevnei
Doarme spaima şi fiorul,
Soarele-şi ascunde faţa
Şi-ngrozit se-ntoarce norul
Să se ducă-ntr-alte părţi.
O, a fost acolo-n vale
Moarte şi pierire-odată,
Iar amara ei cumplire
Scrisă vreme-ndelungată
Povesti-se va prin cărţi.
 
Umblă mai încet cu plugul,
Tu ţăranule, cu grapa,
Poartă-te să dai ţărâna
Mai deoparte-ncet cu sapa
Pe colnice cu porumb
Poate unde scurmi pământul
Tu să vezi că iese sânge,
Plugul tău să dezvelească
Vrun voinic ce-n groapă plânge
Zbuciumat de spade şi plumb.
 
Au venit din munţi cu soare
Şi din văi întunecate,
Au lăsat pustii acasă
Stâne şi câmpii şi sate
Şi-au trecut grozavul râu.
Moarte! Tu aveai cu tine
Tot alaiul spaimei tale:
Spune tu, putut-ai, moarte,
Să opreşti voinicii-n cale,
Să le pui mâniei frâu?
 
Pe sub dealuri pe la Plevna
Doarme spaima şi fiorul
Plin de griji şi-n tăcere
Se strecoară călătorul
Prin pustiul loc de-omor.
Eu mă tem de-un semn, de-o şoaptă,
Căci din gropile tăcute
Vor ieşi cei morţi cu vuiet,
Sute-n luptă iar cu sute,
Repetând pierirea lor!

Rezumat extins la poezia De profundis de George Coşbuc

Poezia „De profundis” de George Coșbuc este un sonet tragic și emoționant care exprimă durerea și disperarea unui om care a pierdut totul. Poezia este împărțită în două părți: primele două strofe descriu suferința personajului, în timp ce ultimele două strofe prezintă o rugăciune către Dumnezeu pentru mântuire și îndrumare.

În primele două strofe, poetul descrie suferința personajului, care a fost izolat de societate și de dragostea divină. El se simte într-un abis întunecat și se roagă să fie eliberat de durerea sa. El își amintește de zilele în care era fericit și de iubirea pe care o simțea pentru viață, dar acum simte că a pierdut totul și nu mai are nimic de pierdut.

În ultimele două strofe, poetul se adresează lui Dumnezeu și îi cere să-i acorde mântuire și îndrumare. Personajul își dorește să fie salvat și să primească lumina divină pentru a putea vedea din nou frumusețea lumii. El se roagă să fie ajutat să depășească suferința și să găsească calea către lumină și adevăr.

În concluzie, „De profundis” este o poezie profundă și emoționantă care explorează suferința și disperarea umană și caută mântuire și lumină divină. Poezia este o chemare la rugăciune și la speranța că, indiferent cât de adâncă poate fi suferința noastră, Dumnezeu este mereu acolo pentru a ne ghida și a ne salva.