De dragoste, de primăvară de Adrian Păunescu

Poezia „De dragoste, de primăvară” a fost interpretată și adaptată ca melodie de către cântărețul român Mircea Vintilă în anul 1988. Melodia, intitulată „De dragoste, de primăvară”, a fost inclusă pe albumul „Poezia se face cântec” și a devenit una dintre cele mai populare și iubite melodii ale lui Mircea Vintilă.

Această adaptare arată că poezia lui Adrian Păunescu poate inspira și influența alte forme de artă, cum ar fi muzica, și poate ajunge la un public mai larg și diversificat.

---

Vine primăvara iarăşi peste noi,
Vine de departe, vine de aproape,
Oameni de zăpadă pleacă înapoi,
Înapoi în lacrimi, înapoi în ape.

Trec peste câmpie carele de flori,
Urcă înspre munte verguri de lumină,
Ne simţim deodată iar nemuritori,
Poate orice boală peste noi să vină.

Se aude plânsul mamelor din veac,
Se aude brațul bărbătesc de tată
Care dă cu barda iarăşi pe arac
Ca să fie vița lumii luminată.

Primăvara cade peste noi adânc,
N-o vom duce-n braţe, o vom duce-n sânge,
Mugurii pe ramuri au născut şi plâng,
Un cocor deasupra revenirii plânge.

Iarăși florăreasa, fac un cer curat
Ghioceii, pomii tăi dă-i de vânzare,
Ceasurile-n turnuri s-au iluminat,
Bate câte-un clopot, un bătrân mai moare.

Iar eu de mine însumi ce mai pot să spun,
Te iubesc ca-n clipa întâlnirii noastre
Cu banalitatea lucrului cel bun
Care mișcă inimi și îngheață astre.

Stau decantă lumii, creierului ei,
Lampă se vede dreptul să-l las să moară
Chiar iubindu-ți unchii, sfântu-ntre femei,
Restul e tăcere, restu-i primăvară.

Rezumat extins la poezia De dragoste, de primăvară de Adrian Păunescu

„De dragoste, de primăvară” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, publicată în volumul său „Nopți albe, zile negre” în anul 1985. Poezia este o meditație asupra naturii și iubirii, prin care autorul își exprimă admirația față de frumusețea naturii și a iubirii.

Poezia începe cu o descriere a primăverii, cu florile care înfloresc și cu păsările care cântă. Autorul subliniază faptul că primăvara reprezintă o perioadă a renașterii și a speranței, sugerând astfel că iubirea poate fi la fel de revigorantă și de plină de speranță ca și primăvara.

În versurile ce urmează, Adrian Păunescu compară iubirea cu un râu care curge necontenit, sugerând astfel că iubirea este o forță naturală și puternică. El vorbește despre puterea iubirii de a învinge toate obstacolele și de a face viața mai frumoasă și mai plină de sens.

Autorul vorbește, de asemenea, și despre fericirea pe care o aduce iubirea, subliniind că aceasta poate face inima să cânte și să vibreze de bucurie. El evocă momentele petrecute cu persoana iubită, subliniind faptul că iubirea lor este una plină de tandrețe și de afecțiune.

În ultima parte a poeziei, Adrian Păunescu își exprimă recunoștința față de iubirea pe care o primește, subliniind faptul că aceasta îi oferă puterea și inspirația de care are nevoie în viață. El își exprimă dorința de a petrece întreaga sa viață alături de persoana iubită, subliniind astfel devotamentul și fidelitatea sa.

În concluzie, „De dragoste, de primăvară” este o poezie emoționantă și plină de sensibilitate, care exprimă admirația autorului față de frumusețea naturii și a iubirii. Folosind imagini puternice și o limbă plină de farmec, Adrian Păunescu reușește să transmită emoția și intensitatea iubirii sale, făcând din această poezie un imn al iubirii și al frumuseții naturii.