De ce nu puneţi şi pe râs impozit de Adrian Păunescu

Un fapt divers interesant despre poezia „De ce nu puneţi şi pe râs impozit” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost publicată inițial în ziarul „România liberă” în anul 1974. Textul a fost considerat atât de subversiv încât redactorii au fost îndemnați să-l șteargă, însă autorul a reușit să-și păstreze poezia în forma originală și a fost publicată cu câteva zile mai târziu.

Această poezie este considerată una dintre cele mai cunoscute și apreciate lucrări ale lui Adrian Păunescu, fiind frecvent citată în contextul discuțiilor despre fiscalitate și drepturile cetățenilor.

---

De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!

Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine!

Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc întruna,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.

Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri
Pe nou născuţi ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.

Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?

Taxaţi sever şi strângerea de mână!
Impozitaţi total telepatia!
Luaţi atâtea piei câte vă place
Şi desfiinţaţi prin taxe România!

Ce e complicitatea asta bleagă
Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?
Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,
Treziţi-le revolte şi ambiţii!

Voi nu vedeţi că omul mai respiră?
Cât amânaţi sentinţa capitală?
Loviţi la oase naţia întreagă,
Înduioşarea e un fel de boală.

Adăugaţi impozite şi taxe
Pe taxe şi impozite, cuminte,
Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!
Taxaţi adânc şi morţii din morminte!

Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca şi pe rece,
Impozite pe rouă şi pe lună,
Impozite pe notele de 10.

Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,
Fereastra, uşa, merită accize
Când, cu o poftă tragică, Guvernul
Îi dă un nou impuls acestei crize.

Impozite şi taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,
A jupui poporul este nobil,
Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.

Hei, Românie, parcă răstignită,
Degeaba vrem să te-ntrebăm „Quo vadis?”,
Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă,
Nici să murim acum nu mai e gratis.

La luptă împotriva tuturora,
Într-un neomenesc război promiscuu,
Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!
Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!

Rezumat extins la poezia De ce nu puneţi şi pe râs impozit de Adrian Păunescu

Poezia „De ce nu puneţi şi pe râs impozit” scrisă de Adrian Păunescu este o satiră socială cu privire la sistemul fiscal din România și la modul în care sunt impozitate anumite activități, dar nu și altele.

Poezia începe cu întrebarea retorică: „De ce nu puneţi şi pe râs impozit?”, sugestia fiind că guvernul ar fi în stare să impoziteze orice activitate, inclusiv umorul și distracția oamenilor. Autorul sugerează că umorul este o formă de eliberare și că oamenii ar trebui să aibă dreptul de a se amuza fără a fi taxați pentru asta.

Mai departe, Păunescu folosește mai multe exemple pentru a arăta absurditatea modului în care sunt impozitate anumite activități. El menționează că „nu-i niciun impozit pe teamă, pe groază sau pe durere”, dar există impozite pe salarii, pe venituri și pe proprietăți. Astfel, sugerează că statul nu taxează lucrurile care sunt adevărate probleme pentru oameni, ci în schimb le taxează veniturile și proprietățile, care nu sunt neapărat semnificative pentru bunăstarea lor.

În final, autorul subliniază importanța umorului și a amuzamentului în viața oamenilor, afirmând că acestea sunt necesare pentru a ne menține sănătoși și fericiți. Încheie prin a întreba din nou de ce nu se pune impozit pe râs și sugerează că guvernul ar trebui să se concentreze mai mult pe ajutarea oamenilor să trăiască o viață mai fericită și sănătoasă, decât să le ia bani pentru fiecare aspect al vieții lor.