De ce? de Adrian Păunescu

Poezia „De ce?” a fost inclusă în programul de învățământ al școlilor din România în anii ’80 și ’90. Această poezie a fost considerată ca un exemplu de poezie modernă și a fost utilizată pentru a dezvolta gândirea critică și reflexivă a elevilor.

Prin intermediul acestei poezii, elevii erau încurajați să gândească și să mediteze asupra sensului vieții și asupra întrebărilor fundamentale ale existenței umane. Această includere în programa școlară a fost un exemplu de promovare a poeziei și de recunoaștere a valorii sale educaționale și culturale.

De ce vreți voi
ascensoare
care numai să urce?

Rezumat extins la poezia De ce? de Adrian Păunescu

„De ce?” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, publicată în volumul său „În dulcele stil clasic” în anul 1974. Poezia este o meditație asupra întrebărilor fundamentale ale vieții, prin care autorul își exprimă confuzia și îndoiala față de sensul existenței umane.

Poezia începe cu o adresare către univers, prin care autorul își exprimă întrebările și confuzia față de existența umană. El vorbește despre misterul vieții și despre imposibilitatea de a găsi răspunsuri la întrebările esențiale ale existenței.

În versurile ce urmează, Adrian Păunescu vorbește despre paradoxul vieții, sugerând astfel că viața este o continuă luptă între contrarii. El descrie o lume plină de contradicții, în care există atât frumusețe cât și ură, război și pace, lumina și întunericul.

Autorul vorbește, de asemenea, și despre suferința și durerea umană, subliniind faptul că acestea fac parte din condiția umană. El se întreabă de ce trebuie să sufere oamenii și de ce trebuie să existe atât de multă durere și suferință în lume.

În ultima parte a poeziei, Adrian Păunescu își exprimă speranța că, în ciuda întrebărilor și a confuziei, viața are un sens și o valoare. El sugerează că există o putere misterioasă și nevăzută care îndrumă universul și care oferă speranță și încredere într-un viitor mai bun.

În concluzie, „De ce?” este o poezie profundă și introspectivă, care meditează asupra întrebărilor esențiale ale existenței umane. Folosind imagini puternice și o limbă simplă și plină de farmec, Adrian Păunescu reușește să transmită emoția și intensitatea confuziei sale, făcând din această poezie un imn al incertitudinii și al căutării sensului existenței.