Dator cu viața de Adrian Păunescu

Poezia „Dator cu viața” a fost folosită ca temă pentru un concurs național de eseuri organizat în România în anul 2016. Concursul, intitulat „Dator cu viața – o lecție de valori”, a fost organizat de Fundația Konrad Adenauer și a avut ca scop promovarea valorilor umane și a responsabilității sociale.

Participanții au fost invitați să redacteze eseuri în care să își exprime propriile opinii și idei legate de sensul și valoarea vieții umane, pornind de la poezia lui Adrian Păunescu. Acest concurs a arătat că poezia poate fi utilizată ca o sursă de inspirație și că poate avea un impact puternic asupra formării gândirii și a conștiinței sociale.

---

Poetul e dator mereu cu-o viață,
Mereu al sieși, deci al tuturor,
Eu, dacă sunt poet, nu stâlp de gheață,
Cu tot ce am și pot, vă sunt dator.

Nu-mi trebuie nici epoleți, nici grade,
Ce cad sau cresc, depinde după an.
Într-un popor de oameni cumsecade
Mi-e drag să fiu un simplu cetățean.

Și gloria ce m-a-ncercat o vreme
Mă lasă rece și mă doare-n cot,
Cât pot să-mi simt durerea în poeme
Înseamnă că exist, și încă tot.

Tot ce-am greșit să ardă și să spele
Cuvântul de pe-a cărui coamă sar
În spatele oricărei sentinele
Ce doarme sau conspiră la hotar.

Când voi muri, mă veți ierta de toate,
Chiar și de-adevăratelea erori
Și de nebunul dor de libertate,
Și că am fost cu cei nemuritori.

Acum se poate să vă stau în cale,
Sunt incomod, o știu și o regret,
Da, eu am scris și imnuri triumfale
Și-am dat și tonul erei mai încet.

Am fost de tânăr gata pentru moarte
Oricând în lume s-a-ncurcat ceva,
Și când un trist țăran cu tâmple sparte
Intra murind în poezia mea.

Dator c-o viață, aș trăi-o-n grabă
S-ajung să mă-nțelegeți, în sfârșit,
C-am fost, de fapt, atât, un om de treabă,
Că v-am slujit, dar și că v-am iubit.

N-am alte țări să-mi oblojesc durerea,
Această Românie mi-e de-ajuns,
Nu voi pleca de-aicea nicăierea,
Chiar dacă nu primesc niciun răspuns.

A fost nevoie să fiu dat la fiare?
Nu-i cine știe ce, așa a fost,
Dar că mi-ați fost departe fiecare,
Mă simt un om pierdut și-un frate prost.

O mână-flacără și-o mână-gheață,
Salvare alta decât jertfa nu-i,
Poetul e dator mereu cu-o viață,
Și la nevoie chiar cu viața lui.

Rezumat extins la poezia Dator cu viața de Adrian Păunescu

„Dator cu viața” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, publicată în volumul său „De-aș mai trăi o viață” în anul 1983. Poezia este o meditație asupra sensului și valorii vieții umane, prin care autorul își exprimă recunoștința și devotamentul față de viață.

Poezia începe cu o adresare către viață, prin care autorul își exprimă datoria și recunoștința față de ea. El vorbește despre frumusețea și unicitatea vieții, sugerând astfel că viața este o comoară prețioasă și valoroasă.

În versurile ce urmează, Adrian Păunescu vorbește despre însemnătatea și impactul pe care viața îl are asupra fiecărui individ. El descrie viața ca fiind o șansă unică și valoroasă, care ar trebui să fie valorificată și trăită la maximum.

Autorul vorbește, de asemenea, și despre responsabilitatea pe care o avem față de viață, subliniind faptul că trebuie să dăm tot ce avem mai bun pentru a o prețui și a o proteja. El evocă momentele dificile și grele ale vieții, subliniind faptul că acestea sunt parte integrantă a existenței umane și că trebuie să luptăm și să ne străduim să le depășim.

În ultima parte a poeziei, Adrian Păunescu își exprimă recunoștința față de viață și promisiunea de a o aprecia și a o trăi la maximum. El vorbește despre dorința de a valorifica fiecare moment al vieții, subliniind astfel devotamentul și fidelitatea sa față de viață.

În concluzie, „Dator cu viața” este o poezie profundă și emoționantă, care exprimă recunoștința și devotamentul autorului față de viață. Folosind imagini sugestive și o limbă simplă și plină de farmec, Adrian Păunescu reușește să transmită emoția și intensitatea admirației sale, făcând din această poezie un imn al vieții și al valorii acesteia.