Da… nebun! de Ion Luca Caragiale

„Poezia Da… nebun!” a fost publicată de Ion Luca Caragiale în anul 1883, în volumul „Epigrame”. Este o epigramă care surprinde cu umor situația unui nebun care îi spune unui medic că acesta este nebun și îi sugerează să se interneze la ospiciu. Poezia se remarcă prin ingeniozitatea jocului de cuvinte și prin utilizarea umorului pentru a trasa o critică subtilă asupra relației dintre medic și pacient.

Un fapt interesant despre poezia „Da… nebun!” este că, deși este o epigramă scurtă și aparent ușor de înțeles, aceasta poate fi interpretată în mai multe moduri, în funcție de perspectiva cititorului. De asemenea, poezia a fost adaptată în diferite contexte culturale, având diverse interpretări și înțelesuri în funcție de acestea.

Despreţuiesc onori, avere;
De slavă m-am hrănit destul!
Alt orizont privirea-mi cere:
De-aşa nimicuri sunt sătul!

Să nu-mi azvârle-atotputinţii
Nici o favoare… Nu! n-o vreu!
Am o comoară-n fundul minţii;
De-ajuns îmi sunt acuma eu!

Trec astăzi ignorat prin lume,
Dar, trainic, las în viitor
Un semn, o glorie, unnume
Acestui imbecil popor!

Să linguşesc telurici patemi?
Reptilă eu?… Prea mândru sunt!…
Apollo calea demnă-arate-mi
Pe-acest tâmpit, senil pământ.

Mulţime brută şi ingrată!
Cu-a mea cântare nu putui
În viaţă-mi să te mişc o dată…
Şi-odat’… o să-mi ridici statui.

“A! eşti nebun!” mi-au zis mişeii.
“Da, sunt nebun!” răspuns-am eu…
Ca voi strigau şi fariseii
Crucificând un Dumnezeu!

Tenebre fără fund mă-nghită,
De-oi face din divina harfă
O palidă prostituată
Şi din cântarea mea o marfă!

Pe coardele acestei lire,
Voi întona un cânt sublim:
Poet sunt! nu voi umilire…
Poeţii… nu ne umilim!

Da… nebun! de Ion Luca Caragiale

„Poezia Da… nebun!” este o creație a lui Ion Luca Caragiale, aparținând perioadei de maturitate a scriitorului, și este o satiră asupra ipocriziei și a snobismului din societatea bucureșteană a sfârșitului de secol XIX.

Poemul prezintă un dialog între un personaj numit „Nebunul” și interlocutorul său, un „Domn” care îi reproșează nebunului comportamentul său bizar și neadecvat în societate. Nebunul răspunde cu ironie și subînțelesuri, criticând în același timp ipocrizia și superficialitatea celor din jurul său.

Poezia are un ton satiric și un stil deosebit de expresiv, marcându-se prin antiteze, jocuri de cuvinte și repetiții. În final, nebunul își asumă în mod ironic titlul de „nebun”, afirmând că preferă să rămână sincer și autentic într-o lume plină de falsitate și ipocrizie.

„Da… nebun!” este considerată una dintre cele mai reprezentative poezii satirice ale lui Caragiale și un exemplu elocvent al talentului său literar.