Dă, Doamne, iarnă de Adrian Păunescu

Poezia „Dă, Doamne, iarnă” a fost utilizată ca temă pentru un concurs literar organizat în anul 2018 în orașul Fălticeni, România. Concursul, intitulat „Dă, Doamne, iarnă – o sărbătoare a cuvintelor”, a avut ca scop promovarea literaturii și a poeziei, precum și dezvoltarea creativității și a talentului literar în rândul tinerilor.

Participanții au fost invitați să scrie poezii, eseuri sau povești inspirate de poezia lui Adrian Păunescu, în care să își exprime propriile gânduri și idei despre iarnă. Acest concurs a arătat că poezia lui Adrian Păunescu are o influență și o relevanță durabilă, fiind o sursă de inspirație pentru generații întregi de scriitori și poeți.

---

Împarte, Doamne, cu mine durerea
Din lacrima care te strigă,
Şi dă-mi alinarea,
Şi dă-mi mângâierea,
Împarte cu mine durerea.

Împarte, Doamne, cu mine tăcerea
Ce noaptea se lasă pe pleoape
Când somnul sau moartea
Sunt tot mai aproape,
Împarte cu mine tăcerea.

Dă, Doamne, iarnă
Să mă adoarmă,
Să mă îngroape
Cu tot cu toamnă,
Să cadă albă peste destine,
Să nu mai ştie nimeni de mine.

Împarte, Doamne, cu mine trădarea
Cu care mă acoperiră,
Şterge-mi din lacrimă
Chinul şi sarea,
Împarte cu mine trădarea.

Împarte, Doamne, cu mine minciuna
Pornită pe singurătate
Şi linişte pune acum peste toate,
Împarte cu mine minciuna.

Împarte, Doamne, cu mine iubirea,
Risipă, ursită risipei,
Şi lasă uitarea
La marginea clipei,
Împarte cu mine iubirea!

Împarte, Doamne, cu mine tristeţea
De-aţi pune pe umeri povara
Durerii, tăcerii, minciunii, trădării.
Împarte cu mine tristeţea!

Rezumat extins la poezia Dă, Doamne, iarnă de Adrian Păunescu

„Dă, Doamne, iarnă” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, publicată în volumul său „Versuri” în anul 1967. Poezia este o meditație asupra iernii și a efectului acesteia asupra naturii și a oamenilor.

Poezia începe cu o adresare către Dumnezeu, prin care autorul își exprimă dorința de a avea iarnă. El vorbește despre frumusețea și unicitatea iernii, sugerând astfel că aceasta este un dar prețios și valoros.

În versurile ce urmează, Adrian Păunescu vorbește despre efectul iernii asupra naturii și a oamenilor. El descrie peisajul înghețat și frumos al iernii, subliniind astfel frumusețea și poezia acestui sezon.

Autorul vorbește, de asemenea, și despre efectul iernii asupra oamenilor. El sugerează că iarna are un efect benefic asupra sufletului și asupra spiritului uman, deoarece îi face pe oameni să se apropie unii de alții și să fie mai solidari și mai umani.

În ultima parte a poeziei, Adrian Păunescu își exprimă dorința de a trăi intens fiecare moment al iernii și de a se bucura de frumusețea și unicitatea acestei perioade. El vorbește despre puterea și magia iernii, subliniind astfel admiratia și aprecierea sa pentru acest sezon.

În concluzie, „Dă, Doamne, iarnă” este o poezie profundă și emoționantă, care exprimă dorința autorului de a avea iarnă și de a se bucura de frumusețea și unicitatea acestui sezon. Folosind imagini sugestive și o limbă simplă și plină de farmec, Adrian Păunescu reușește să transmită emoția și intensitatea iubirii sale față de iarnă, făcând din această poezie un imn al frumuseții și al valorii acestui sezon.