Cuvintele din urmă de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Cuvintele din urmă” este că a fost tradusă și publicată în mai multe limbi străine, inclusiv în engleză, franceză și rusă. Această poezie a fost apreciată nu doar în România, ci și în afara țării, fiind considerată o meditație profundă asupra efemerității vieții și a puterii cuvintelor. Publicarea acestei poezii în alte limbi străine a contribuit la promovarea valorilor culturale românești și a poeziei lui Adrian Păunescu în întreaga lume.

A mai rămas un fir aşa subţire,
Că nici să mă agăţ de el nu pot,
Ce pot să vă mai spun, la despărţire,
Decât să vă salut, şi-atâta tot?

Otrava-mi urcă-n degete şi-n glezne,
Mă simt mai bine astăzi ca oricând
Şi chiar şi testamentul mi-e mai lesne
Decât mi-au fost scrisorile de rând.

Nu cer nici daune şi nici vendetă,
Desigur că un pic mă mai şi tem,
Iar trupul meu, nevolnicul, regretă,
Dar mor dintr-o eroare de sistem.

Nu-i nimeni vinovat, până la urmă,
Nu-s vinovaţi nici cei ce m-au ucis,
O dogmă a intrat adânc în turmă
Şi falsul ei ne urmăreşte-n vis.

Şi nici nu fac reproşuri nimănuia,
Nu-s vinovaţi nici nesătuii duri,
Le spun, la despărţire, „Aleluia”
Şi-i las să se întoarcă în păduri.

Cei ce-au suflat în mine, să mă stingă,
Nu pot intra-n posteritatea mea,
Îi las mărunţi, sub ultima lozincă,
Şi mă întorc cu spatele la ea.

Nu-mi trebuie proces de răzbunare,
Ei m-au ucis că n-au putut mai mult
Şi, totuşi, crima asta nu mă doare,
Pe cât mi-e dor de-al luptelor tumult.

Mi-e dor să fiu în epocă de gardă,
Să cad în brânci de muncă şi de chin
Şi tălpile picioarelor să-mi ardă,
Când către pat abia mai pot să vin.

Acestui testament, ce va rămâne,
Îi trebuie un adevăr curat:
Că eu, pe omul patriei române,
În tot ce am făcut, nu l-am uitat.

N-am fost perfect, aproape dimpotrivă,
Mai imperfect decât parbrizul spart,
Dar n-am intrat cu nimeni în derivă,
De la comoţii, până la infarct.

N-am fost beţiv şi, poate, de aceea,
Beţivii toţi au zis că sunt beţiv,
Dar mi-au plăcut ideea şi femeia,
Pe ele le-am trăit definitiv.

Am pătimit destul la mine-n ţară
Şi, totuşi, am avut şi mult noroc,
Că mi-a plăcut aproape să mă doară
Nedreptul chin al fiecărui loc.

N-am fost sărac, dar am iubit săracii
Şi-am fost cu ei, atunci când le-a fost greu,
Şi, pe pământul sfânt al vechii Dacii,
Am mai crezut în noi şi-n Dumnezeu.

Am cunoscut problemele cumplite
Cu care ţara mea s-a confruntat
Şi, căuzaş bolnavei ei ursite,
N-am fost nici rege, nici aristocrat.

Dac-am produs cu inima cultură,
Nu-s vinovat de toată, într-adins,
Că, totuşi, partea artei cea mai pură
Din focul erei mele s-a aprins.

În rest, ar fi atât de bune toate,
Dar mi s-a-mbolnăvit întregul gând,
Simţind maimuţa cum în uşă-mi bate,
Un cap de jertfă, capul meu cerând.

Dar vă-nşelaţi, hiene nesătule!
De-ar fi să calc cu goale tălpi prin iad,
În mâna sumbrei voastre caraule
Nu pot să cad. Şi nici nu vreau să cad.

Mai bine mor voit printre ruine
Şi nu acuz pe nimeni de nimic,
Declar aici că răul e în mine
şi nici nu am puterea să-l explic.

Minciuna, suspiciunea mă omoară
Şi multele atacuri duşmăneşti,
Rămâi cu bine şi ai grijă, ţară,
Să-i birui şi să supravieţuieşti.

Iar tu, băiatul meu, prea tânăr încă,
Învaţă de la mine tot ce-ți spun,
Simţirea ta nu fie prea adâncă
Şi tu să nu fii niciodată bun.

Ca lama de cuţit păstrează-ţi firea
Şi milă pentru nimeni să n-arăţi,
Să izgoneşti din casa ta iubirea
Şi veşnic să declini singurătăţi.

Să-i dai şi sorei tale câte-o parte
Din tot ce-ţi las cu ultimul cuvânt,
Acum, când trebuie să plec în moarte,
Acum, când, vai, atât de singur sunt.

Şi, tuturor, suprema rugăminte
A unui muribund nefericit,
Să nu atingă fapte sau cuvinte
Fragila floare ce o am iubit.

Eu plec, dar vom rămâne împreună,
Vă voi veghea și vă voi și ierta,
Adio tuturor și noapte bună
Și vă aștept pe toți în noaptea mea.

Rezumat extins la poezia Cuvintele din urmă de Adrian Păunescu

„Cuvintele din urmă” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, publicată în volumul său „La adio” în anul 1971. Poezia este o meditație asupra trecerii timpului și a inevitabilității morții, prin care autorul își exprimă dorința de a-și lăsa o amintire frumoasă în urma sa.

Poezia începe cu o adresare către cititor, prin care autorul își exprimă dorința de a lăsa o amintire frumoasă în urma sa. El vorbește despre puterea cuvintelor și a poeziei, sugerând astfel că acestea pot fi o modalitate de a-și transmite gândurile și sentimentele celor din jur.

În versurile ce urmează, Adrian Păunescu vorbește despre inevitabilitatea morții și despre efemeritatea existenței umane. El descrie trecerea timpului și sugerează că fiecare moment al vieții ar trebui trăit la maximum.

Autorul vorbește, de asemenea, și despre rolul pe care cuvintele îl pot juca în construirea unei amintiri frumoase. El sugerează că cuvintele pot fi o modalitate de a rămâne în memoria celor dragi, de a-i inspira și de a le aduce bucurie și încredere.

În ultima parte a poeziei, Adrian Păunescu își exprimă dorința de a-și lăsa o amintire frumoasă în urma sa, prin intermediul cuvintelor și al poeziei. El vorbește despre puterea cuvintelor și despre modul în care acestea pot rămâne vii și active chiar și după moartea autorului.

În concluzie, „Cuvintele din urmă” este o poezie profundă și emoționantă, care exprimă dorința autorului de a-și lăsa o amintire frumoasă în urma sa. Folosind imagini sugestive și o limbă simplă și plină de farmec, Adrian Păunescu reușește să transmită emoția și intensitatea gândurilor sale despre trecerea timpului și inevitabilitatea morții, făcând din această poezie un imn al puterii cuvintelor și al valorii lor în construirea unei amintiri durabile.