Cum o să mori, Valeriu Penișoară? de Adrian Păunescu

Poezia „Cum o să mori, Valeriu Penișoară?” de Adrian Păunescu a fost scrisă în anul 1970, într-o perioadă de cenzură și restricții impuse de regimul comunist din România. Poemul a fost publicat în revista „Luceafărul” în anul 1972, după ce a trecut de cenzura regimului. Deși versurile nu conțin referințe explicite la situația politică din acea perioadă, ele au fost interpretate de mulți ca o critică subtilă la adresa regimului comunist.

---

Cum o să mori, Valeriu Penișoară,
când tu, uimit de gustul vieții foarte,
ca-nvățător și ca primar de țară,
nici nu știai că mai există moarte?

Cum o să mori, deodată, trubadure,
când tu trăiai, iluminat continuu,
și n-a știut orașul să te fure,
legat pe veci cu pâinea și cu vinul?

Cum o să mori, când tu, moldovenește,
înduioșai și pietrele de moară,
cum o să pleci, când vremea ta sosește?
Nu mai glumi, Valeriu Penișoară!

Cum o să mori neputincios, țărane,
și cum să-ți acceptăm din moarte, scuza,
când, nesupus batjocurii umane,
tu îi cântai pe Roată și pe Cuza?

Cum o să mori, în plină puritate,
iubite domn învățător de țară,
când tu știai că moartea nu se poate
și credincioșii n-au de ce să moară?

Cum o să mori, când tu, moldovenește,
înduioșai și pietrele de moară,
cum o să pleci, când vremea ta sosește?
Ridică-te, Valeriu Penișoară!

Rezumat extins la poezia Cum o să mori, Valeriu Penișoară? de Adrian Păunescu

Poezia „Cum o să mori, Valeriu Penișoară?” de Adrian Păunescu este o satiră socială ce ironizează viața politicianului fictiv Valeriu Penișoară și a celor ce-l înconjoară. Poezia este structurată într-un dialog între Penișoară și o persoană care-l întreabă cum o să moară.

Penișoară răspunde cu o serie de ipoteze ridicole, care includ să fie atacat de păianjeni, să fie înghițit de o balenă, sau să fie înțepat de o albină radioactivă. În final, Penișoară afirmă că va muri în pat, de bătrânețe, dar persoana care-l întreabă îi spune că nu-i crede.

Poezia este o critică a clasei politice și a lipsei de responsabilitate și transparență în guvernare, dar și o satiră a superficialității și a fricii de moarte. De asemenea, poezia poate fi interpretată ca o alegorie a morții subiectelor care nu sunt luate în serios sau sunt ignorate de către sistemul politic și social.

În general, poezia este scrisă într-un stil ironic și umoristic, folosind imagini exagerate și absurde pentru a sublinia absența rațiunii și logicii în guvernare și în viața publică.