Cum mor țăranii de Adrian Păunescu

Una dintre caracteristicile notabile ale poeziei „Cum mor țăranii” de Adrian Păunescu este utilizarea unui limbaj direct, apropiat de vorbirea de zi cu zi a țăranilor. Această alegere a limbajului, combinată cu descrierea detaliată și realistă a condițiilor grele de viață ale țăranilor, creează o imagine puternică și emoționantă a acestora. De asemenea, se poate observa o abordare critică a condițiilor socio-economice din mediul rural și a sistemului politic al epocii.

---

La trecerea lui Ion Lăncrănjan

Spre casă drumuri nu se mai aștern
Și viața e din ce în ce mai roză,
Țăranii, astăzi, mor în lift, modern,
Ca Lăncrănjan, un Murăș trist de proză.

Atât a mai putut să facă el,
Când l-a surprins, neiertător, târziul:
C-un ultim gest de ardelean fidel,
A-ntins un braț, să-și mai atingă fiul.

Nici n-ar avea o altă moarte rost,
Scenariile morții se mai schimbă,
Țăranii nu mai sunt precum au fost,
Abia de mai vorbesc străvechea limbă.

Literatura nu e pentru ei,
Că ei sunt animale de la țară,
Estetica o bat cu pașii grei
Și, de aceea, trebuie să moară.

Ei sunt și nesărați, și serioși,
Ei relativizează, amărâții,
Ei țara și-o iubesc din moși-strămoși,
Furați făinii și lăsați tărâții.

Așa se sting țăranii pe la noi
Plătindu-i vieții ultima chirie,
Mereu învinși, în fiece război,
De-o ambulanță care întârzie.

Și mai era, probabil, un minut,
Și se puteau salva și ei de moarte,
Brancarda șansei n-a mai apărut,
Reanimarea nu era departe.

Și, totuși, uite că țăranii mor,
Că nu mai știu pe unde s-o apuce,
Iar pâinea de pe masa casei lor
Se face piatră și miroase-a cruce.

Rezumat extins la poezia Cum mor țăranii de Adrian Păunescu

Poezia „Cum mor țăranii” a lui Adrian Păunescu este un cântec de jale și durere, în care autorul descrie într-un mod realist, dar și sensibil, modul în care trăiește și moare omul simplu de la țară. Poemul este împărțit în patru strofe de câte șase versuri, fiecare dintre ele prezentând o imagine tragică a vieții țăranilor.

În prima strofă, Păunescu descrie munca grea a țăranilor în câmp și în gospodărie, arătând că aceștia trăiesc într-o lume dură și lipsită de înțelegere. În a doua strofă, autorul prezintă imaginea morții, arătând că moartea este o constantă în viața țăranilor, iar muribunzii își găsesc sfârșitul singuri, fără nicio îngrijire medicală sau morală.

În a treia strofă, Păunescu evidențiază relația dintre țăranii săraci și cei bogați, subliniind nedreptatea socială și lipsa de solidaritate. În ultima strofă, autorul subliniază faptul că traiul țăranilor este unul dureros și că aceștia sunt preocupați mai mult de supraviețuire decât de frumusețea vieții.

Prin intermediul acestui poem, Păunescu a dorit să atragă atenția asupra condiției dificile a țăranilor și să le ofere o voce prin care să-și poată exprima durerea și suferința. Totodată, poemul reprezintă și o critică la adresa sistemului social și politic care nu oferă protecție și sprijin celor mai vulnerabili membri ai societății.