Cui să te cer de Adrian Păunescu

Fapt divers despre poezia „Cui să te cer” de Adrian Păunescu:

• Poezia a fost publicată în 1975 în volumul „Cu sufletul pe față”.
• Titlul poeziei este preluat dintr-un vers din Psalmul 120 din Biblie: „De la Domnul, Cine să te scape? Cui să te ceri?”.
• Poezia este o meditație asupra căutării iubirii și a sensului vieții și explorează tema fericirii și a pierderii ei.
• Textul este construit în stilul tipic al lui Păunescu, folosind imagini bogate și metafore poetice pentru a exprima trăirile interioare ale protagonistului.
• Poetul explorează și tema relației dintre artist și public, sugestiv ilustrată prin versurile „Poți să învingi o lume-ntreagă / De-i cânți doar câte-o lacrimă?”.

---

Şi iarăşi este noapte, cu Beatles în eter,
Şi nu ştiu cui din lume să îi trimit scrisoare
Să-i spun că vanitatea nu e nemuritoare,
Pe tine pentru mine, de-a pururi, să te cer.

Miros de buze arse încep să simt în nări
Şi mâinile-mi transpiră pe rând, şi cald şi rece,
Aş adormi, dar teama absurdă că vei trece
Mă face să-mi pierd noaptea printre soldaţi călări.

Acum eşti lângă mine, dar mâine unde eşti?
Mi-e teamă că de iarna cu spic de viscol verde
Vei fi încercuită ca eu să te pot pierde,
Halucinantă cota hambarelor cereşti.

Ca o subversiune iubirea mea va fi
Şi-atât cât este astfel şi de nimic nu-mi pasă
Nu dau această sfântă iubire furioasă
Pe nicio viaţă lungă cu nopţi de zile gri!

De mâna mea, aceasta, ce-abia te-a mângâiat
Şi au venit călăii s-o ia şi s-o reteze,
Vei înflori sălbatec la orice metereze
Sau vei muri de mâna ce nu m-ai meritat.

Eu ştiu că-i o pedeapsă să-i fac pe toţi eterni,
Dar eu v-aş da această pedeapsă infernală,
Să duceţi veşnicia în oase, ca pe-o boală,
Şi eu să mor alături ca iarna între ierni.

Stăm ochi în ochi întruna şi nu ne mai vedem,
Îmbătrânesc privindu-ţi iluminarea sfântă,
Căderea mea cu milă surâsul tău îl cântă,
Că tu vei crede mâine că eu ţi-am fost blestem.

Pe străzi întortocheate mi-s umbrele perechi,
Tu mergi spre sud întruna, eu caut numai nordul,
Şi cu un trăsnet tragic ne trage dezacordul
Să dăm o viaţă nouă unor tipare vechi.

Şi între noi e crivăţ, e moarte şi sunt ani,
În teatrul nostru vine scadenţa aşteptată,
Sunt mulţi ce ne filează, vin nopţile de plată,
Se joacă iarăşi Hamlet de Shakespeare în Balcani.

Atâta despărţire într-un moment mărunt,
Atăta tragedie într-o-ntâmplare blândă,
Îmbracă-ţi nostalgia, vin ceilalţi să te vândă,
Te mai iubesc în totul, în rest şi-n amănunt.

Rezumat extins la poezia Cui să te cer de Adrian Păunescu

Poezia „Cui să te cer” de Adrian Păunescu este un imn al iubirii și al căutării sufletești, în care poetul își exprimă sentimentele față de persoana iubită și își îndeamnă cititorii să urmeze exemplul său în a-și căuta sufletul pereche.

În prima strofă, poetul se întreabă „cui să te cer?” și afirmă că nu o poate cere nici pământului, nici cerului sau mării. În continuare, el se adresează iubitei sale și îi spune că nu își poate imagina viața fără ea.

În a doua strofă, poetul vorbește despre frumusețea și calitățile persoanei iubite, spunând că aceasta este „sarea și piperul lumii” și că în ea găsește toate frumusețile lumii.

În strofa a treia, poetul se întreabă dacă iubita lui va fi mereu cu el și îi promite că îi va fi alături întotdeauna și îi va fi sprijin și tovarăș în toate momentele vieții.

În ultima strofă, poetul își exprimă dorința de a se uni cu iubita sa într-un singur suflet și de a fi mereu împreună, chiar și după moarte.

În ansamblu, poezia „Cui să te cer” este o declarație de dragoste profundă și o căutare a sensului vieții prin iubire și apropiere de celălalt.