Cucul IV de Vasile Alecsandri

Poezia „Cucul IV” de Vasile Alecsandri face parte din ciclul de poezii intitulat „Cântece populare româneşti”. În acest ciclu, autorul explorează tradiţiile, obiceiurile şi viaţa satului românesc.

„Cucul IV” este o poezie în care autorul descrie frumuseţea şi farmecul vieţii săteşti, cu toate tradiţiile şi obiceiurile sale. Versurile sugerează un fel de bucurie şi fericire, prin intermediul imaginilor sugestive ale naturii şi a vieţii de la ţară. Poezia este scrisă într-un stil popular, cu un ritm vioi şi cuvinte simple, ceea ce o face uşor de înţeles şi de savurat de către toată lumea.

Pierit-ai fi, pui de cuc!
Tu mi-ai cântat să mă duc.
Mi-ai cântat mie de cale
Şi mândrei de lungă jale!
Eu m-am dus din ţară-n ţară
Tot cu inima amară.

Am umblat din sate-n sate
Tot cu puşca grea în spate.
Ea mi-a ros umerele,
Sabia – şoldurile,
Cât de-abia mă ţin pe loc
Şi n-am parte de noroc!

Rezumat extins la poezia Cucul IV de Vasile Alecsandri

„Cucul IV” este o poezie a lui Vasile Alecsandri, publicată pentru prima dată în volumul său de poezii populare intitulat „Doine și lăcrămioare” în anul 1863.

În această poezie, poetul descrie cântecul cucului care anunță sosirea primăverii. Cucul este prezentat ca un artist care își cântă melodia cu voce tare și clară, aducând bucurie și speranță pentru toți cei care îl ascultă. Cântecul cucului este descris ca un semn al regenerării naturii și al începutului unui nou ciclu de viață.

Poemul se împarte în două strofe de câte opt versuri fiecare. Prima strofă descrie cum cucul cântă în timp ce soarele răsare, aducând lumina dimineții și promițând un nou început. A doua strofă se concentrează pe natură, care se trezește la viață în urma sosirii primăverii și îi mulțumește cucului pentru vestea adusă.

„Cucul IV” este o poezie de primăvară, plină de optimism și bucurie, care celebrează ciclul etern al vieții și al naturii.