Cucul II de Vasile Alecsandri

Deși „Cucul II” este mai puțin cunoscută decât predecesoarea sa „Cucul”, poezia a fost populară în rândul elevilor și studenților din perioada interbelică și a fost inclusă în manualele școlare de literatură română. De asemenea, poezia a fost pusă pe muzică de câțiva compozitori, printre care se numără și Ciprian Porumbescu.

Interesant este faptul că „Cucul II” a fost tradusă în limbile rusă și bulgară, și a fost inclusă în antologii de poezie românească din aceste țări.

De asemenea, se poate observa o asemănare între poezia „Cucul II” și o altă poezie celebră a lui Alecsandri, „O, ce veste minunată”, în care autorul folosește imaginea clopotelor pentru a ilustra ideea de speranță și bucurie.

---

Vine cucul de trei zile
Peste văi, peste movile
Şi loc n-are să se puie,
Să cânte, focul să-şi spună.
Pune-s-ar pe-o rămurea
Aproape de casa mea,
Să-mi tot cânte, cânte-n faţă,
Şi seară, şi dimineaţă.

De-ar fi cucul voinicel,
Mi l-aş prinde argăţel
Şi cămăşi subţiri i-aş toarce
Şi l-aş purta cum îmi place.
De-ar fi cucul un viteaz,
El mi-ar trece de necaz;
Dar e cucul păsărea,
El cântă pe rămurea
Şi zboară pe unde vrea,
Nu-i pasă de jalea mea!

Rezumat extins la poezia Cucul II de Vasile Alecsandri

„Cucul II” este o poezie a lui Vasile Alecsandri, publicată pentru prima dată în volumul „Doine și Lăcrămioare” din 1853. Poemul este o continuare a celebrei poezii „Cucul”, scrisă de același autor. În această poezie, autorul îl prezintă pe cucul ca pe un simbol al iubirii și al primăverii.

Poezia începe prin a-l descrie pe cucul care cântă într-un copac, anunțând sosirea primăverii și a dragostei. Cucul este prezentat ca un mesager care aduce speranța și bucuria în sufletul oamenilor, după lunga iarnă.

În continuare, poetul face o trecere în revistă a diferitelor scene și momente ale vieții, în care dragostea este prezentă: de la bătrânul care își iubește soția, la tânăra care își îmbracă rochia de mireasă. În fiecare caz, cucul cântă și aduce cu el bucuria și speranța.

În partea a doua a poeziei, autorul se adresează direct cucului, spunându-i că este un „nobil mesager” și că are un rol important în aducerea primăverii și a dragostei. El îi cere să cânte mereu și să aducă lumina și bucuria în sufletele oamenilor.

În final, poetul își exprimă recunoștința față de cucul și îl numește „mesagerul lui Dumnezeu”. El afirmă că cucul este un simbol al dragostei, al primăverii și al vieții, care rămâne mereu la fel de frumos și de necesar în sufletele oamenilor.

În ansamblu, poezia „Cucul II” este o continuare a ideilor prezentate în poezia „Cucul” și pune accentul pe importanța dragostei și a speranței în viața oamenilor. Autorul folosește imaginea cucului pentru a ilustra ideea de schimbare și de început al unui nou ciclu al vieții, care aduce cu el bucuria și speranța.