Cuc la chindie de Adrian Păunescu

Fapt divers pentru poezia „Cuc la chindie” de Adrian Păunescu:

• Titlul poeziei este inspirat dintr-o expresie populară care se referă la momentul de cotitură al anului, când se trece de la vara la toamnă și se adună recoltele.
• Poezia face parte din ciclul „Elegii rurale”, în care Păunescu a celebrat valorile și tradițiile satului românesc.
• Versurile poeziei sunt scrise într-un limbaj popular, autentic și plin de culoare, specific poeziei lui Păunescu.
• Poezia exprimă nostalgia și melancolia autorului pentru copilăria petrecută la sat, pentru tradițiile și obiceiurile simple și autentice ale satului.
• Într-un interviu acordat în 1999, Păunescu a declarat că poezia „Cuc la chindie” a fost una dintre primele poezii pe care a scris-o în adolescență și care l-au marcat profund, datorită legăturii puternice pe care o avea cu satul și cu tradițiile populare.

---

Spune, cucule; ce-i viața,
De o cânți cu-atâta jale?
Nu răspund decât în fața
Marii Adunări Naționale.

Moartea nu ți-a dat povața
Să apuci o altă cale?
Nu răspund decât în fața
Marii Adunări Naționale.

Nu simți tu cu ochii ceața
Ce te trage-ncet la vale?
Nu răspund decât în fața
Marii Adunării Naționale.

Nu te doare fortăreața
Ce cu tine se prăvale?
Nu răspund decât în fața
Marii Adunări Naționale.

Cucule, ce zice soața
Despre focuri și rafale?
Nu răspund decât în fața
Marii Adunări Naționale.

Și-a intrat în sânge gheața,
Moartea-n cuc dădea târcoale,
Cine să mai cânte-n fața
Marii Adunări Naționale?

Rezumat extins la poezia Cuc la chindie de Adrian Păunescu

Poezia „Cuc la chindie” de Adrian Păunescu este o creație poetică în care autorul își exprimă admirația pentru o pasăre populară în literatura română, cucul. În poezie, autorul descrie cât de bine își cunoaște și își respectă această pasăre, menționând că cucul este un simbol al libertății și al naturii. Poezia este alcătuită din patru strofe, fiecare având câte patru versuri.

În prima strofă, autorul descrie momentul în care cucul sosește în grădina sa și își anunță prezența printr-un cântec melodios. El afirmă că această pasăre îi aduce o bucurie aparte și că este fascinant să observi cum își cântă refrenul, în timp ce înalțăuți triluri cu penele-i spate.

În a doua strofă, Păunescu vorbește despre importanța cucului în folclorul românesc și despre modul în care acesta este reprezentat în mitologie. Autorul menționează că această pasăre este considerată un simbol al libertății și al naturii, iar cântecul său este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite din lumea aviară.

În a treia strofă, autorul face o paralelă între cuc și oameni, spunând că pasărea este asemenea unei persoane libere, care nu se supune niciunei reguli sau restricții. În plus, el afirmă că cucul este o expresie a frumuseții naturii, care trebuie respectată și protejată.

În ultima strofă, Păunescu își exprimă dorința de a își păstra în continuare respectul și admirația pentru această pasăre, afirmând că nu ar schimba nimic în legătura lor. El conchide poezia cu versurile „Cucule, să cântăm împreună până la sfârșitul lumii”, sugerând o legătură strânsă între el și această pasăre.

În ansamblu, poezia „Cuc la chindie” este o exprimare a admirației și respectului autorului pentru natură și pentru una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite pasări din literatura română.