Criză în întuneric de Adrian Păunescu

Una dintre caracteristicile notabile ale poeziei „Criză în întuneric” este utilizarea unui limbaj explicit politic, specific perioadei comuniste din România. Poezia a fost scrisă în 1983, în timpul regimului comunist, și conține metafore și simboluri care critică ideologia oficială a Partidului Comunist Român și a liderilor săi.

De asemenea, poezia este un apel la solidaritate și la acțiune pentru a depăși criza și pentru a lupta pentru libertate și democrație. De-a lungul timpului, poezia a fost interpretată și ca o alegorie a luptei interioare a poetului împotriva constrângerilor ideologice și a cenzurii.

---

Pădure de-a dreapta, pădure de-a stânga,
Ce margini greţoase de hău
Şi mare în ţărm îşi continue tânga
Şi mie mi-e rău.
 
Ce mult întuneric, nu văd nici o cale,
Vapoarele-n mare sunt reci,
În mine un haos întreg se prăvale
Şi, moarte cum treci!
 
Se vaită cucii în cuiburi ciudate
Şi mie, în mine mi-e greu.
Şi marea bolnavă se-agită și bate
În sângele meu.
 
De ce să m-agăţ când sunt toate fugare
Şi oamenii dorm liniştiţi,
De tine, pădure, şi bornă, şi mare,
De voi ce nu ştiţi.
 
Un doctor îmi trebuie, unde e dânsul?
Mă doare şi nu ştiu să spun,
Că hăţul mă trage în negură plânsul,
Mi-e rău şi sunt bun.
 
Contractele mele cu lumea sunt sparte,
Contractul cu mine e mort,
Spre casele tale, absurda mea moarte.
Abia te mai port.
 
Mă aflu-n maşină, şoferul opreşte,
Mi-e teamă-n şosea c-o să mor,
Şi marea vuieşte un pic de nădejde
Şi-un prim ajutor.
 
Şi-apoi la hotel, într-o cameră chioară
Injecţii şi tot ce mai e,
I-e silă fiinţei acum să şi moară
Şi nu ştiu de ce?
 
La marginea mării venise poetul
Să doarmă un somn liniştit
Şi poate-l obţin, acum, eu, cu încetul,
Cădere în mit.
 
Aprind o veioză şi faţa mi-e sură,
Injecţia bate adânc
Şi somnul sau moartea alene mă fură,
Mi-e bine şi plâng.
 
Atâta pustiu e pe buzele mele,
Chimia m-a dat vârstei reci,
Mai sânt sanatorii, deasupra în stele,
Poţi moarte să treci.
 
Adorm pronunţând bâlbâite cuvinte
Şi pulsul mi-e trist şi mi-e rar,
Mă trag ca un stol de aduceri aminte
În dicţionar.
 
De-a dreapta pădure, pădure de-a stânga
Şi trupul beteag şi olog
Şi marea în ţărm îşi continuă tânga
Si cui să mă rog?

Rezumat extins la poezia Criză în întuneric de Adrian Păunescu

„Criză în întuneric” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu și publicată pentru prima dată în anul 1970, în volumul său de poezie intitulat „Frunze de dor”.

Poezia se concentrează asupra unei stări de criză și incertitudine, cuvintele fiind rostite în întuneric, ceea ce sugerează lipsa de claritate și de orientare. În poezie, există un personaj, „tu”, care se confruntă cu o situație dificilă și nu știe ce să facă.

Poemul este structurat în cinci strofe de câte patru versuri fiecare, cu o rimă încrucișată, iar ritmul său este fluent și sugerează o stare de tensiune.

Poezia evidențiază ideea că toți oamenii pot ajunge în situații limită și că, în astfel de momente, este important să-ți găsești echilibrul și să-ți asumi responsabilitatea pentru propriile acțiuni.

De asemenea, poezia este influențată de ideologia comunistă, prezentă în opera lui Adrian Păunescu, prin sugestia că „tu” trebuie să acționeze în mod colectiv și să își asume responsabilitatea pentru a ajuta societatea.

În general, „Criză în întuneric” este o poezie profundă și emoționantă, care explorează teme precum responsabilitatea, incertitudinea și nevoia de a acționa în situații dificile.