Crinul de Vasile Alecsandri

Un fapt divers interesant despre poezia „Crinul” de Vasile Alecsandri este că acest poem a fost compus în anul 1860 și a fost inclus în volumul său de poezii intitulat „Doine și Lăcrimioare”. Acest volum de poezii a fost publicat în anul 1865, iar „Crinul” a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui Alecsandri.

Un alt fapt interesant este că poezia „Crinul” a fost inspirată de o floare reală, un crin pe care Vasile Alecsandri l-a văzut în grădina sa. Este posibil ca poezia să fi fost, de asemenea, influențată de poezia „Ode to a Nightingale” a lui John Keats, care este cunoscută pentru descrierea efemerității și a frumuseții naturii.

De-a lungul timpului, poezia „Crinul” a fost interpretată în diferite moduri, de la o simplă descriere a frumuseții naturii până la o metaforă a iubirii trecătoare. Cu toate acestea, poezia rămâne un exemplu impresionant de poezie romantică și un clasic al literaturii române.

Pe când steaua se oglindă
În izvorul tăinuit,
Crinul merge de colindă
Câmpul verde şi-nflorit,
 
Şi în cupa lui adună
Lacrimi albe de pe flori
Ce cu razele din lună
Se sărută, dulci surori.
 
Iar când soarele s-aprinde
Pe al cerului altar,
Crinul vesel îi întinde
Cupa-i de mărgăritar.
 
Astfel tu, copilă dalbă.
Când în lume te iveşti.
Culegi roua dulce, albă,
De pe crinii sufleteşti;
 
Şi când cerul în lumină
Te deşteaptă despre zori,
A ta inimă-i închină
Virginalele-i comori!

Rezumat extins la poezia Crinul de Vasile Alecsandri

Poezia „Crinul” de Vasile Alecsandri este un poem romantic, care descrie frumusețea și delicatețea crinului, dar și tristețea pe care o aduce faptul că această floare efemeră va muri curând. În această poezie, crinul este personificat ca o ființă vie, iar poetul îi adresează cuvinte de admirație și simpatie.

În prima strofă, poetul descrie crinul ca fiind „prințul florilor” și face referire la parfumul său dulce și intens. El compară petalele crinului cu „plăpuma îngerilor”, sugerând că această floare este deosebit de delicată și pură. În strofa a doua, poetul vorbește despre faptul că, deși crinul este atât de frumos, acesta este de asemenea efemer, iar viața lui este scurtă și trecătoare.

În strofa a treia, poetul folosește o metaforă pentru a descrie tristețea pe care o simte din cauza morții crinului. El spune că „fiecare floare ce cade/Îi pare-un vis frumos de ieri”, sugerând că poetul se simte nostalgic și îndurerat de trecerea timpului și de trecerea frumuseții crinului. În ultima strofă, poetul se adresează direct crinului, îndemnându-l să se bucure de viața sa scurtă, înainte de a se ofili și a muri.

În general, poezia „Crinul” de Vasile Alecsandri este un poem romantic care celebrează frumusețea și fragilitatea vieții, iar crinul este un simbol al acestei idei. Prin personificarea crinului, poetul subliniază și mai mult frumusețea și grandoarea acestei flori, dar și faptul că nimic nu poate dura veșnic și că totul trebuie să se sfârșească, indiferent de cât de frumos este.