Cornul de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Cornul” de George Coșbuc este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1895 în volumul „Pământeni”. Poezia a devenit foarte populară în rândul cititorilor și a fost recunoscută ca una dintre cele mai reprezentative poezii ale lui George Coșbuc, care exprimă valorile tradiționale și ale vieții țărănești.

De-a lungul timpului, poezia a fost recitată și interpretată de mai mulți artiști și interpreți, fiind considerată un simbol al frumuseții și valorilor autentice ale vieții rurale. De asemenea, poezia a fost inclusă în manualele școlare și a contribuit la formarea și consolidarea identității culturale românești, în special în mediile rurale și tradiționaliste.

---

Cum geme-ntreg Tirolul de vuiet de bătăi!
O singură colibă stă pacinică în văi.
 
Şi-ntr-însa plânge-o mamă. Ce bine şi-a pierdut?
Ea plânge că bărbatul în luptă i-a căzut.
 
Şi cei doi fii ai mamei căzură la hotar;
Cel mic îi mai trăieşte şi chinul ei amar.
 
Un fiu de-ţi mai rămase, la pieptul tău să-l strângi,
Tu eşti încă bogată, tu mamă, de ce plângi?
 
Şi-auzi! Ce sunet trece puternic, plin de foc?
De ce-a tresărit mama, stând galbenă pe loc?
 
Auzi, măicuţă dragă, ce glas a răsunat!
E nuntă, dragul mamei, sunt clopotele-n sat!
 
Măicuţo, nu e cântec de nuntă ce-aud eu!
Vor fi ducând la groapă p-un mort, iubitul meu!
 
E corn, iubită mamă, nu-i cântec de mormânt,
Cunosc eu acest sunet şi ştiu şi acest cânt!
 
Prin văi şi munţi cu vuiet întâi când a sunat,
Ne-a strâns în braţe tata şi grabnic a plecat.
 
Şi-apoi d-a doua dată când a trecut sunând,
Doi fraţi ai mei plecară, că ei erau la rând.
 
Şi-acum el sună iarăşi, să plec armat şi eu,
Cei morţi şi-au făcut rândul şi-acum e rândul meu!
 
E rândul meu, măicuţo, dă-mi armele din cui,
Tirolul să mi-l apăr, să-i apăr munţii lui,
 
Acolo unde-n luptă vitejii cad mereu
Rămâi cu bine, mamă, rămâi cu Dumnezeu!
 
El grabnic află arme şi-n noapte s-a pierdut,
Şi mă-sa plânge dusă şi cornul a tăcut.

Rezumat extins la poezia Cornul de George Coşbuc

Poezia „Cornul” de George Coșbuc este un poem liric care descrie frumusețea și valorile vieții țărănești, aflate în contrast cu lumea urbană și industrializată.

În prima strofă, poetul descrie un corn de taur, simbol al puterii și al măreției, care este ascultat de oamenii din jur cu admirație și respect. El simte că acest corn este o expresie a valorilor tradiționale și a vieții autentice, care sunt încă păstrate în lumea rurală.

În a doua strofă, poetul face referire la lumea urbană și industrializată, care este caracterizată de zgomot și haos. El simte că această lume este departe de valorile tradiționale și de viața autentică și că a pierdut conexiunea cu natura și cu valorile esențiale.

În strofa a treia, poetul exprimă dorința de a se întoarce la lumea rurală și de a trăi în mijlocul naturii și a valorilor tradiționale. El simte că această lume îi oferă pace și liniște și că îi permite să se conecteze cu valorile esențiale și cu adevărata frumusețe a vieții.

În ultima strofă, poetul își exprimă dorința de a fi asemenea unui corn de taur, care este admirat și respectat de oameni, și de a trăi în mijlocul naturii și a valorilor tradiționale. El simte că aceste valori sunt esențiale pentru o viață împlinită și că lumea modernă trebuie să se întoarcă la ele pentru a putea trăi în armonie cu natura și cu propriile sale valori.

În concluzie, poezia „Cornul” de George Coșbuc este un omagiu adus valorilor tradiționale și a vieții țărănești, văzute ca elemente fundamentale ale vieții și ale umanității. Poetul descrie un corn de taur, simbol al puterii și al măreției, care este admirat și respectat de oameni, și simte că aceasta este o expresie a valorilor autentice și a vieții esențiale, care sunt încă păstrate în lumea rurală. El exprimă dorința de a trăi în mijlocul naturii și a valorilor tradiționale și își exprimă speranța că lumea modernă va putea să se întoarcă la aceste valori pentru a putea trăi în armonie cu natura și cu propriile sale valori.