Contemporanilor mei de Ion Luca Caragiale

Poezia „Contemporanilor mei” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Ion Luca Caragiale. Aceasta a fost publicată pentru prima dată în revista „Voința Națională” din București, în anul 1894. Poezia reprezintă o satiră la adresa criticii literare și a poeților contemporani ai lui Caragiale, care sunt prezentati ironic ca fiind lipsiți de talent și inspirație.

Un aspect interesant al acestei poezii este faptul că a fost scrisă într-un stil foarte diferit față de celelalte poezii ale lui Caragiale. În loc să se folosească de umorul său caracteristic, el a ales să folosească o tonalitate mai serioasă și mai retorică pentru a-și exprima punctul de vedere. De asemenea, poezia este scrisă în versuri regulate și respectă regulile clasice ale poeziei.

O altă curiozitate legată de această poezie este faptul că a fost subiectul unor controverse literare în perioada interbelică. Unii critici literari, precum George Călinescu, au considerat poezia drept una dintre cele mai bune creații ale lui Caragiale, în timp ce alții au criticat tonul moralizator al poeziei și abordarea sa în stil clasic.

În ciuda acestor controverse, poezia „Contemporanilor mei” rămâne una dintre cele mai reprezentative lucrări ale lui Ion Luca Caragiale și o critică satirică la adresa lumii literare din România de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Fără de graiuri gure şi ochi far’ de priviri,
Far’ de mişcare forme, şi încă, vai! ce este
Mai sec în asta lume şi mai nemernic, teste
Făr’ de gândiri şi inimi lipsite de simţiri!

Aşa ne pomenirăm, deodătă, fără veste,
Trecând p-aci, prin jocul capricioasei firi.
Bizar! Fiinţe fără fiinţă, trecem peste
Pocitul vis al unei smintite-nchipuiri

în vreme de-njosire, în tină şi din tină,
Ne căpătarăm locul l-a soarelui lumină;
Zadarnic ne născurăm şi făr’ să trebuim!

Păsemne-aşa ne scrise pustia de ursită:
Pecum ne fuse vremea meschină s-umilită,
Meschini şi mediocri să fim şi să murim!

Rezumat extins la poezia Contemporanilor mei de Ion Luca Caragiale

„Contemporanilor mei” este o poezie scrisă de Ion Luca Caragiale, publicată în 1903 în revista „Sămănătorul”.

În această poezie, autorul își exprimă dezamăgirea față de contemporanii săi, pe care îi consideră superficiali și lipsiți de sensibilitate artistică. El critică faptul că oamenii sunt preocupați doar de aspectul exterior și de bani, în timp ce nu reușesc să aprecieze frumusețea și valorile autentice ale culturii.

Caragiale face o paralelă între societatea din timpul său și Roma antică, sugerând că ambiția și superficialitatea caracterizează atât lumea sa contemporană, cât și cea din trecut. El speră ca într-o zi oamenii să ajungă la adevărata înțelegere a valorilor și să își schimbe atitudinea față de artă și cultură.

Poezia este scrisă în versuri libere și are o tonalitate pesimistă, cu un mesaj puternic anti-materialist. Ea este considerată una dintre cele mai reprezentative poezii ale lui Caragiale și este adesea interpretată ca o critică la adresa societății românești de la începutul secolului XX.