Condamnat la legendă de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Condamnat la legendă” este că aceasta a fost inspirată de propria experiență a autorului de a se simți adesea izolat și înstrăinat de societate. Adrian Păunescu a trăit în perioade tulburi ale istoriei recente a României, fiind martor la o serie de evenimente politice și sociale care i-au influențat profund viziunea asupra vieții.

În ciuda acestor provocări, poezia reflectă un mesaj puternic de speranță și de luptă împotriva sentimentelor de izolare și absență din viață. Autorul sugerează că, indiferent de cât de greu poate fi să găsim un sens și un scop în viață, trebuie să continuăm să căutăm și să luptăm pentru a trăi într-un mod autentic și plin de semnificație.

Poezia a devenit un simbol al curajului și al încrederii în sine, și a inspirat mulți oameni să lupte pentru a-și găsi propriul sens și scop în viață. Ea a fost interpretată în diferite moduri de către criticii literari și de către public, și a fost adesea citată ca exemplu al viziunii artistice a lui Adrian Păunescu.

---

Nici nu m-am dat, nici nu mă dau la schimb,
Dar, peste orice tragică greşeală,
Sunt vinovat că n-am murit la timp,
Iar mie viaţa mea îmi e fatală.

Am opere în care să vă-ngrop,
Nenorociţilor fără ruşine,
Dar nu sunt circumstanţial de scop,
Eu sunt un cauzal şi-mi este bine.

Dacă muream, precum se aştepta,
V-aţi fi-ngrozit de marea răzbunare
Şi v-ar fi pedepsit legenda mea,
Dospită din instincte populare.

Trădaţi şi pervertiţi acest popor,
I-aţi programat şi i-aţi adus minciuna,
Voiţi să-l daţi pe mâna tuturor
Şi să-l falsificaţi pe totdeauna.

Din ce impulsuri, învoieli aţi scos,
Când nici o bucurie nu mai este
Şi nici măcar nu mai murim frumos,
Deposedaţi de ultima poveste?

Voi, prin altare, fără de motiv,
În goană după legitimitate,
Purtați un Dumnezeu decorativ,
Un fel de Moş Păcală, bun la toate.

Eu nu vă ies în cale cu nimic,
Dar vă detest cu ultima putere
Şi-mi pare rău că n-am murit de mic,
Să n-am nici „bună ziua” a vă cere.

Sunt mult mai trist acum, decât eram,
Otrava arde-n lacrimile mele,
Când văd cum saltimbancii unui neam
Ar vrea ca de memorie să-l spele.

Eu ştiu ce-a fost, ce e şi ce va fi
Şi de aceea mai rămân în viaţă,
Ca martor al supremei murdării,
Ce mâine va ieşi la suprafaţă.

Eu ştiu ce vreţi, cu-această ţară, voi,
Şi-n toiul nopţii ei, îi dau de ştire
Că vreţi s-o daţi lui Stalin înapoi:
„Tovarişci Stalin, luaţi-o în primire!”

Atâta tot şi tragicei erori
De-a vă fi fost alăturea vreodată,
Cu umilinţă, de mai multe ori,
Mă smulg, spre a mă da în judecată.

Era mai bine dac-aş fi murit,
Dar nici acum nu-i prea târziu să fie,
Prin ştreang, prin glonț, prin drog sau prin cuţit,
Căderea mea – obştească bucurie.

Dar, după toate câte vor urma,
Nu vă gândiţi că veţi trăi în pace,
Veţi fi-nvinovăţiţi de moartea mea
Şi-o veţi plăti, atât cât nici nu face.

Sunt enervant, cât încă mai sunt viu,
Mă legăn ca o fiară somnolentă,
Prin bietul vostru sângeros pariu,
Eu asta ştiu, dar după moarte ştiu,
Că sunt menit să vă devin legendă

Rezumat extins la poezia Condamnat la legendă de Adrian Păunescu

„Condamnat la legendă” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu și publicată pentru prima dată în anul 1973 în volumul „Antimilitarism”. Poezia este o meditație profundă asupra absenței din viață și asupra existenței noastre ca ființe umane.

Poezia începe prin descrierea unei stări de izolare și de absență din lumea reală, ca și cum autorul ar fi „condamnat la legendă”. El sugerează că această absență poate fi cauzată de o varietate de factori, inclusiv de oboseală sau dezamăgire în fața realității.

În versurile următoare, autorul explorează provocările și incertitudinile care apar atunci când trăim într-o lume în care suntem mereu în căutarea unui sens. El sugerează că, indiferent de cât de mult ne luptăm pentru a găsi un sens, aceasta poate fi o căutare fără sfârșit.

Poezia continuă prin descrierea unor persoane care, prin diferite mijloace, încearcă să găsească un sens și un scop în viață. Acești oameni sunt descrisi ca fiind „eroi”, care își trăiesc viețile cu curaj și cu o atitudine pozitivă.

În ultima parte a poeziei, autorul face un apel către cititori să găsească un sens și un scop în viața lor, indiferent de provocările și obstacolele cu care se confruntă. El sugerează că acest lucru poate fi realizat prin găsirea pasiunii și a valorilor personale, și prin trăirea vieții cu curaj și încredere.

În concluzie, „Condamnat la legendă” este o poezie profundă și emoționantă, care exprimă dorința lui Adrian Păunescu de a găsi sens și scop în viața noastră. Poezia subliniază importanța găsirii pasiunii și a valorilor personale, și sugerează că acest lucru poate fi realizat prin trăirea vieții cu curaj și încredere, indiferent de provocările cu care ne confruntăm.