Colindul Poetului de Adrian Păunescu

Poezia „Colindul Poetului” de Adrian Păunescu a fost publicată pentru prima dată în anul 1972, în volumul „Spre ţărmul Apei Mari”. A devenit ulterior una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui Păunescu, datorită limbajului simplu, dar profund și emoționant, precum și mesajului puternic de a rămâne credincios valorilor și tradițiilor poporului român, în ciuda presiunilor și influențelor străine. De-a lungul timpului, această poezie a fost interpretată și înregistrată de numeroși artiști, de la Alexandru Andrieș până la trupele de colindători.

Să-i fie veacul liber şi întreg
Plin de sudoarea lumii truditoare
A celor ce-l păzesc şi-l înţeleg,
Atâta cât de soarta lui îi doare.
 
Miner cinstit al nopţilor târzii,
Coleg de străluciri cu Universul,
Burduf de suferinţi şi bucurii,
Aşa să-i fie toată viaţa versul.
 
Să nu dea adevărul la tocmeli
Chiar dacă el ca om ar fi să cadă,
Răpus de propriile lui greşeli
Sau de vreo ipocrită mascaradă.
 
Purificându-şi sufletu-n furtuni
Să nu se lase vântului ce bate,
Dator mereu acelor mulţi şi buni
Să aibă loc de-a pururi în cetate.
 
Oricum, el va trăi mai multe vieţi
De va simţi încetul cu încetul
Ce trebuie să facă-un cântăreţ
Pentru a fi, prin voia lor, Poetul.
 
Să creadă-n oameni şi-n dreptatea lor
Agent, din veac, al plebei suferinde
Ajuns nemuritor ca muritor
Şi ca depozit tandru de colinde.
 
Să merite să tragă-n el un tun
Cu salvele obştescului oprobiu
De n-a-nţeles ce substantiv comun
Câştigă dreptul sfânt de nume propriu.
 
Să-i fie versul liber şi întreg
Că-i elegie, fabulă sau odă,
Căci pentru toţi acei ce-l înţeleg
Prezenţa lui nu este incomodă.
 
Poemul lui, extract de zori de zi
Şi început crepuscular de soare,
Să poarte suferinţi şi bucurii
Sudoarea sfântă a lumii truditoare.
 
Şi, dacă zilnic întâlnind infern,
Va şti să-l pună la-ncălzit cazane,
El va muri, spre-a deveni etern
Şi cântec al condiţiei umane.

Rezumat extins la poezia Colindul Poetului de Adrian Păunescu

„Colindul Poetului” este o poezie de Adrian Păunescu, publicată în volumul „Rugă pentru părinti” din 1972. Poezia este o metaforă a poeziei, iar poetul este personificat ca un copil care merge din casă în casă pentru a cânta colinde, dar în loc de colinde el recită versuri.

Poezia începe cu imaginea unui copil care cântă colinde, dar este ignorat de oameni. Copilul se îndepărtează apoi de case și își găsește liniștea într-un colț de stradă. În cele din urmă, copilul își dă seama că poezia este adevăratul său colind și începe să cânte despre ea, fiind ascultat acum de oameni.

Mesajul poeziei este acela că poezia este adesea ignorată sau respinsă, dar că este important să continui să creezi și să te exprimi prin ea, deoarece va exista întotdeauna cineva care o va asculta și o va aprecia.

În general, poeziile lui Adrian Păunescu au fost cunoscute pentru mesajele lor social-politice, dar „Colindul Poetului” este o excepție deoarece este una dintre puținele poezii ale sale care se concentrează mai mult pe aspectele artistice ale poeziei.