Colindul celui fără de ţară de Adrian Păunescu

Adrian Păunescu a scris poezia „Colindul celui fără de ţară” în 1983, în plină perioadă a regimului comunist din România. Poemul este o critică a regimului, care închidea în mod arbitrar și nedrept cetățenii care aveau opiniile politice opuse regimului. De asemenea, poezia subliniază suferința celor care sunt separați de familie și de țară din cauza regimului politic. „Colindul celui fără de țară” este considerată una dintre cele mai puternice și expresive poezii ale lui Adrian Păunescu și a fost recitată de el în mod frecvent în timpul concertelor sale.

Unde-ai fi şi unde te-ai tot duce
Cât ai fi de rău sau cât de bun,
Că mai crezi sau nu mai crezi în cruce
Cel mai greu îţi este de Crăciun.
 
Când se strâng străinii pe la case
Şi aprind lumini în pomii lor,
Ţi se face mare frig în oase
Şi de ţară ţi se face dor.
 
Cumpără-ţi un cântec de pe piaţă
Şi-o să-ţi cadă nendoios cu tronc,
Şi-ai să-l ţii cu tine-ntreaga viaţă
Imigrant and very tragic song.
 
Bate vântul, bate dinspre ţară,
Suflă-n răni cu sare şi pelin,
Bate vântul şi te-nchide-afară,
Rudele în vizită nu vin.
 
Uite, Anul Nou cu dor de casă
Cum e ea, mai bună sau mai rea,
Amintirea-n pace nu te lasă
Pân-la comă în zadar vei bea.
 
Poţi să ţii şi două, trei neveste
Ştii prea bine, toţi suntem la fel,
Însă ţara numai una este
Emigrant atât de singurel.
 
Mori aici şi nimeni nu te-aude
Dar visează tot ce-ţi e pe plac,
Că te bărbiereşti si pleci la rude
Şi găseşti pe masă cozonac.
 
Bate vântul plin de dor de ţară
Ţi se face dintr-o dată rău,
Bate vântul şi te-nchide-afară,
Nu ştii ce să faci cu trupul tău.
 
Nu e mare lucru, ştii prea bine
Alţii mese mai bogate pot,
Dar un simţământ e viu în tine
Că acasă e mai mult ca tot.
 
Din puţinul lor, ai tăi vor face
Tot ce pot să fie fericiţi,
Să petreacă-n linişte şi pace
Să mai râdă şi să bea un sprit.
 
Unde-ai fi şi orice-ai fi, bătrâne,
Parcă dorul şalele ţi-a frânt,
Şi atât din tot îţi mai rămâne
Să te-aşezi cu faţa la pământ
 
Şi să plângi când toţi în sărbătoare
Hohotesc de parcă te-ar sfida,
Şi să plângi durerea ta ce-a mare
Şi să plângi de dor de ţara ta.

Rezumat extins la poezia Colindul celui fără de ţară de Adrian Păunescu

„Colindul celui fără de ţară” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, publicată în volumul său „Scrisoarea a III-a” în anul 1972.

Poezia este compusă dintr-un colind adresat celui fără de ţară, un om care a părăsit România și acum trăiește într-o altă țară. Mesajul poeziei este unul de dor și de nostalgie pentru țara natală, încurajând persoana respectivă să nu uite niciodată de unde a plecat și să păstreze mereu în inimă amintirea locurilor natale și a oamenilor dragi.

În poezie sunt evocate tradițiile și obiceiurile românești, precum sărbătorile de iarnă și obiceiul colindatului, dar și frumusețea naturii din România, cu munții și pădurile lor. De asemenea, poetul subliniază importanța limbii române și a culturii sale în păstrarea identității naționale și în menținerea legăturii cu țara de baștină.

În final, poetul își exprimă speranța că cel fără de țară se va întoarce într-o zi acasă și va găsi acolo locul său în mijlocul familiei și al comunității sale.

Poezia „Colindul celui fără de ţară” este o exprimare a dorului de țară și a identității naționale, un mesaj de unitate și de solidaritate între toți românii, indiferent de unde se află în lume.