Colind la post-restant de Adrian Păunescu

„Colind la post-restant” de Adrian Păunescu a fost publicată inițial în revista „Amfiteatru” în anul 1975 și a devenit una dintre cele mai populare poezii ale autorului. Poezia a fost inspirată de experiența personală a lui Păunescu cu sistemul fiscal românesc, care a fost adesea criticat de către el în operele sale literare și în discursurile publice.

De asemenea, poezia a fost interpretată de către mulți ca fiind o satiră la adresa regimului comunist de la acea vreme, care a impus impozite și taxe grele asupra populației pentru a finanța planurile de dezvoltare industrială.

Dintr-un oraş deloc interesant,
Cu lume multă şi năravuri rele,
Primeşte-acest colind la post-restant
Din partea mea şi-a suferinţei mele.
Tot ce-ţi ofer nu este ca să-ţi cer
Nimic în schimb, că nu există cale,
De unde dalbe flori şi leru-i ler,
Când nu mă pot opune morţii tale?
Şi, vai, ce multe-aş fi avut să-ţi spun
Dacă ştiam ce gânduri te frământă
Şi-acest colind la mai nimic nu-i bun
Decât că aminteşte ziua sfântă.

Mereu aflat în jugul tuturor
(Şi-al tău bine-nţeles, precum se cade)
Probabil că-mi era sortit să mor,
Fără să-ţi spun colinde şi balade.
Acum, desigur, aş mobiliza
Spre casa ta rachete şi dihănii,
Şi-un rai de brazi, beteli şi mucava
Purtat de caii înhămaţi la sănii.
Dar, pentru reparaţii e târziu
Şi sărbătoarea trece, uite-o, nu e,
Şi nici adresa ta nu o mai ştiu,
Măcar să-ţi iau măsura de statuie.
Şi pentru mine-acum e important
Să mă eliberez de-această piază,
Să-ţi cânt colindul meu la post-restant
Pentru atâtea ierni câte urmează.
E un colind de fată ce-a uitat
De toţi ai ei, de tată şi de maică,
Şi care a plecat cu-acel bărbat
Care-i legase rana de cerboaică.
Mai rea, prin tot ce el i-a dăruit,
Cerboaică vindecată prin iubire,
A conspirat plecarea la un schit,
Cum nu putea, rănită, să conspire.
Acest colind atoateştiutor
Reîncarnează logica umană:
Ce vindecă, în viaţa tuturor,
Vindecătorul va primi ca rană.

Şi n-aş dori mai mult să mă aprind,
Când şi aşa vorbesc cu o himeră,
Dar stăruie în tristul meu colind
Şi harul de om bun, care mai speră.
Te rog să vii, te rog să nu mai vii,
Ce pot să-ţi spun, în câteva cuvinte,
Te voi iubi în fiecare zi,
Năprasnic aducându-mi-te-aminte.
Şi, dac-am fost amantă şi amant,
Şi acest rang al dragostei te doare,
Acum, colindul meu, la post-restant,
Te roagă pentru-o ultimă iertare.

Rezumat la poezia Colind la post-restant de Adrian Păunescu

Poezia „Colind la post-restant” de Adrian Păunescu este o satiră socială care critică sistemul fiscal românesc și efectele sale asupra oamenilor obișnuiți. Poezia începe prin a prezenta imaginea unui om obișnuit, care stă în fața ușii biroului de poștă, așteptând să își primească pensia. Însă, spre frustrarea sa, află că trebuie să plătească o datorie la Fisc și nu mai are suficientă bani pentru a-și plăti utilitățile și hrana. Personajul se gândește la modul în care sistemul fiscal îi ia banii în fiecare lună, chiar și atunci când nu are destul pentru a trăi decent.

Poezia continuă cu o descriere a sistemului fiscal, care este prezentat ca un monstru ce îi înghite pe cei mai săraci oameni. Adrian Păunescu folosește o serie de metafore, comparații și personificări pentru a crea o imagine puternică a acestui sistem injust și nemilos. El sugerează că singura soluție este ca oamenii să își unească forțele și să se revolte împotriva sistemului, pentru a obține un tratament mai echitabil și drepturile lor.

În final, poezia se încheie cu o invocare către public, pentru a se alătura în revolta împotriva sistemului fiscal nedrept. Autorul îi încurajează pe oameni să lupte pentru drepturile lor și să nu accepte să fie tratați ca niște infractori sau hoți, doar pentru că sunt nevoiți să trăiască de pe o zi pe alta. În acest fel, poezia reprezintă o critică puternică la adresa sistemului fiscal și o chemare la acțiune pentru a-l schimba în favoarea oamenilor.