Printre cele mai notabile teme din „Cocostârcul albastru” se numără dorința de aventură, curiozitatea și curajul. Cocostârcul albastru este un personaj îndrăzneț și aventuros, care își urmează intuiția și se îndreaptă spre necunoscut cu o atitudine pozitivă și încrezătoare. Aceste teme, combinate cu farmecul poetic al poeziei, au făcut din „Cocostârcul albastru” unul dintre cele mai iubite și celebre poeme din literatura română pentru copii și nu numai.
Răsună cobza şi vioara,
Fac gospodinele pomeni…
Ce chef la noi în Viişoara,
Ce praznic mare-n Rădăşeni!
Chiar Hanul-Boului învie!
Iar jos, la Crâşma lui moş Precu,
E-atâta zvon şi veselie
De parcă azi se lasă secu!
La vodă-Tomşa vin răzeşii
Să afle astăzi crezământ.
Şoimaru bea cu megieşii
Izbind căciulile-n pământ
Pe când Duduia Margareta,
Rămasă singură-n ietac
Să-şi facă-n grabă toaleta,
S-a-mpuns la deget cu un ac…
Vuiesc pe Bistrița nahlapii
Şi cântă volbura la Toance.
Plutaşii dârzi, în sforul apei,
Înfig prăjina, ca o lance.
Spre-o lume care-a „fost odată”
Duc vestea undele-n răspăr…
Stă Zâna Lacului mirată,
C-un nufăr galben prins în păr…
Pe grindul unui lac sihastru,
Din depărtări şi din trecut
Un mândru Cocostârc albastru
Misterios a apărut…
El vine cu mişcări atente,
Înaintează fără glas,
Făcând uşoare complimente
Din cap, la fiecare pas.
Şi-n urmă zice către Zână,
Oprindu-se într-un picior:
— „Când falnic m-am lăsat din zbor
Pe Academia Română,
Eram de mult nemuritor…”
Rezumat extins la poezia Cocostârcul albastru de George Topârceanu
„Cocostârcul albastru” este o poezie a lui George Topârceanu, care surprinde natura sălbatică și frumusețea ei prin intermediul imaginii unui cocostârc albastru, care aterizează într-un colț de lac. Poezia este o meditație poetică asupra relației dintre om și natură, precum și asupra puterii naturii de a ne inspira și a ne impresiona.
Poezia începe prin a prezenta imaginea unui cocostârc albastru care aterizează într-un colț de lac și care stă acolo, imobil, ca și cum ar fi o sculptură vie. Autorul începe să descrie frumusețea și delicatețea păsării, evidențiind albastrul intens al penajului și „beak”-ul lung și subțire.
În continuare, autorul meditează asupra relației dintre om și natură, evidențiind cât de departe a ajuns omul de la natură și de cât de mult are de pierdut. El îndeamnă cititorul să se oprească din ritmul frenetic al vieții și să admire frumusețea lumii naturale, pentru a-și regăsi pacea interioară și armonia cu lumea înconjurătoare.
Poezia se încheie prin a prezenta imaginea cocostârcului albastru, care își ia zborul și dispare în zare. Autorul sugerează că frumusețea naturală este trecătoare și că trebuie să o prețuim și să o protejăm, pentru a ne bucura de ea cât mai mult timp posibil.
În general, poezia „Cocostârcul albastru” este o meditație poetică asupra frumuseții și fragilității naturii și asupra relației dintre om și natură. Prin intermediul imaginii cocostârcului albastru, autorul reușește să transmită puterea naturii de a ne impresiona și a ne inspira, precum și importanța de a ne reconecta cu lumea naturală, pentru a-și recăpăta armonia și pacea interioară.
Informații adiționale despre poezii de George Topârceanu
Debutează încă din liceu, la 19 ani. A fost un poet, prozator, memorialist şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936. Volumele sale se bucură de succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie. Vezi aici toate operele sale.
Citește tot despre George Topârceanu pe Wikipedia.
