Clopotul Reîntregirii de Adrian Păunescu

„Faptul divers” despre poezia „Clopotul Reîntregirii” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost publicată în anul 1990 în ziarul „Scânteia tineretului”, la doar câteva luni după Revoluția din decembrie 1989. Poezia a devenit cunoscută în special pentru versurile sale „Înainte de a fi român, ați fost oameni”, care au devenit un simbol al ideii de umanism și fraternitate între oameni, indiferent de naționalitate sau origine. De asemenea, poezia a fost pusă și pe muzică, devenind una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite piese ale cântărețului Florian Pittiș.

Din om în om se-aude un clopot departe
De dincolo de viaţă de dincolo de moarte.
Îl duc pe umeri Moţii, din Apuseni, încoace,
Miroase-a vârf de munte şi a ştergar de pace.
 
Un clopot care poartă un semn divin în sine,
Că ştie să vorbească şi ştie să suspine,
Un clopot ce arată şi morţii dar şi mirii,
Că-i clopotul nădejdii şi al reîntregirii.
 
Şi dacă merg motoare pe ardere spre astre
Divinul clopot merge pe lacrimi, de-ale noastre.
Un relief de lacrimi s-a întocmit sub turlă
Şi viscolele vremii pe-acoperişuri urlă.
 
Când clopotul se zbate la început de iarnă,
Istoria din sine pe ţară o răstoarnă.
Şi după ce-o clăteşte şi limpezeşte parcă,
O lasă tot sub turlă în clopot să se-ntoarcă.
 
Din Horia şi din Cloşca, şi din Crişan, din roată,
El a-nvăţat să fie, şi-a învăţat să bată.
Precum Mihai Viteazul venise să-l cunoască,
Să-i dea tot lui Moldova şi Ţara Românească.
 
Martirică rostire şi bronz umblat cu talpa,
Se desluşeşte ţara pe clopotul din Alba.
Întâi Decembrie, ziua, mereu cea mai frumoasă,
Reîntregită hartă şi patria-mireasă.
 
Muntenia-temeiul, ca şi Moldova, toată,
Doar când s-a-ntors Ardealul vru clopotul să bată.
Divinul nostru clopot, îndreptăţit să spună
Că suntem toţi acasă la mama, împreună.
 
Şi Doamne, către Putna, şi către Direptate,
În Alba e un clopot de lacrimi, care bate.
Iluminând utrenii, şi prelungind vecernii,
El cântă primăvara la începutul iernii.
 
Şi cât de-adânc se află în ochiul care plânge,
Prin fiecare dangăt să-l simţi în ochi şi-n sânge.
Aşa de-nalt tresare, în fiece nădejde
Şi la conclavul păcii vorbeste româneşte.
 
Gândeşte ca un geniu, tresare ca o ramă,
Vorbeşte despre sine din turla suverană.
Ci noi la el să mergem, ca să ne dea putere,
Cu el să fim de gardă când patria ne-o cere.
 
Cum cântă din el însuşi, cu cerul şi zăpada
În el se află toate, de ieri, de azi, de mâine,
Un cântec fără margini, numit Româniada.
Şi lupta pentru ţară şi lupta pentru pâine.
 
Dureri şi biruinţe s-au regăsit într-însul
Şi ce-am uitat cu vorba noi n-am uitat cu plânsul.
Sunt maicile într-însul şi pruncii şi martirii,
În clopotul Nădejdii, şi al Reîntregirii.

Rezumat extins la poezia Clopotul Reîntregirii de Adrian Păunescu

Poezia „Clopotul Reîntregirii” de Adrian Păunescu este o capodoperă literară cu un puternic mesaj patriotic, care îndeamnă la unitatea şi reîntregirea neamului românesc. Poemul cuprinde şapte strofe, fiecare cu câte patru versuri şi cu un refren. Autorul începe prin a evoca legenda clopotului de la Mănăstirea Neamţ, care s-a spart în două, simbolizând despartirea Moldovei şi a Munteniei.

În continuare, Adrian Păunescu descrie suferinţa şi lipsurile prin care au trecut românii de-a lungul istoriei şi le cere acestora să nu uite niciodată că sunt un singur popor, cu o istorie bogată şi o limbă şi cultură comune. El îi îndeamnă pe români să îşi unească forţele şi să lupte pentru reîntregirea ţării, iar clopotul să sune din nou, de data aceasta pentru a aduce bucurie şi speranţă în sufletele tuturor românilor.

În finalul poeziei, Adrian Păunescu evidenţiază importanţa păstrării tradiţiilor şi valorilor româneşti şi îşi exprimă încrederea că, prin unitate şi dorinţă de reîntregire, neamul românesc va fi din nou puternic şi prosper.

„Clopotul Reîntregirii” este o poezie care a devenit un simbol al luptei pentru unitatea şi reîntregirea neamului românesc şi care continuă să inspire şi să motiveze mulţi români şi astăzi.