Clipe de zbucium de George Topârceanu

Iubita mea, te simt aşa departe…
Mi-ai pus pe frunte mâinile subţiri, –
Dar, ca un zid puternic, ne desparte
O pânză de cernite amintiri.
 
Fiinţa mea întreagă când te cere,
Tu stai visând, nici ochii nu ţi-i mişti, –
Şi câte taine pline de durere
Se pierd în noaptea ochilor tăi trişti!
 
Eu chem osânda care mă omoară, –
Sălbatic vântul patimii să bată, –
Eu cer icoana ta de-odinioară,
Pe care n-am văzut-o niciodată.
 
O, cum aş vrea durerea să mi-o-nşele!
Atâtea nopţi pustii am adorat-o,
I-am dat şi jertfa tinereţii mele
Zâmbind… Tu numai inima mi-ai dat-o.
 
Mi-ai dat-o! Floare gingaşă de munte
Ce stă deasupra unui larg abis…
(Şi chiar acum, când mă săruţi pe frunte,
Tu mă săruţi cum se sărută-n vis!)
 
Căci sufletul, ca tristele ruine,
Păstrează-n el lumina altor vremuri, –
Şi când o rază-ajunge pân’ la mine
Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri:
 
Ea luminează-n tine, fără veste,
Prăpastia trecutului întreg…
Şi-atunci duioasa inimii poveste
Eu o ascult, – dar n-o mai înţeleg.
 
De-aceea-n sara asta mi-e totuna,
Sporeşte-mi iar durerea sau alin-o,
Te-ntreb, – pierdută pentru totdeauna: –
De unde vii şi cine eşti, străino?…

Rezumat extins la poezia Clipe de zbucium de George Topârceanu

Poezia „Clipe de zbucium” a lui George Topârceanu este o meditație asupra trecerii timpului și a efemerității vieții umane. Autorul își exprimă regretul că oamenii nu își dau seama de frumusețea vieții și își irosesc timpul în loc să îl trăiască cu adevărat. Poezia este împărțită în trei strofe, fiecare dintre ele având un ton diferit.

În prima strofă, poetul descrie cum clipa trecerii timpului îl tulbură și îi trezește un sentiment de neliniște. El observă că oamenii sunt absorbiți de problemele lor zilnice și nu reușesc să vadă frumusețea lumii înconjurătoare. În loc să trăiască cu adevărat, oamenii trăiesc într-o perpetuă grabă și nu își dau seama că timpul trece cu repeziciune.

În a doua strofă, poetul meditează asupra naturii trecătoare a vieții și își exprimă tristețea pentru faptul că oamenii nu pot să își trăiască viața în deplinătatea ei. El observă că viața este asemenea unui vis, iar oamenii se trezesc prea târziu pentru a o putea trăi în totalitate. De asemenea, poetul observă că mulți oameni își petrec viața într-o tristețe continuă, fără a-și găsi sensul vieții.

În ultima strofă, poetul își exprimă dorința de a trăi fiecare clipă în mod autentic și de a nu lăsa timpul să treacă fără rost. El își dorește să se bucure de frumusețea vieții și să își trăiască viața cu pasiune și entuziasm.

În concluzie, poezia „Clipe de zbucium” de George Topârceanu este o meditație profundă asupra trecerii timpului și a efemerității vieții umane. Autorul își exprimă regretul că oamenii nu își dau seama de frumusețea vieții și își irosesc timpul în loc să îl trăiască cu adevărat. Poezia este o invitație la reflecție și la trăirea vieții într-un mod autentic și plin de sens.