Cioara de George Topârceanu

Un fapt interesant despre poezia „Cioara” de George Topârceanu este că aceasta a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale autorului. De-a lungul anilor, poezia a fost inclusă în numeroase antologii și manuale de literatură, iar mesajul său puternic și universal a răsunat cu mulți cititori și au fost realizate multiple interpretări.

De asemenea, poezia „Cioara” a fost transpusă în diverse forme artistice, cum ar fi teatru, film și muzică. În 2002, a fost realizat un spectacol de teatru în baza acestei poezii, în regia lui Mihai Măniuțiu, care a fost prezentat cu succes la Festivalul de Teatru de la Sibiu.

În lumea muzicală, poezia „Cioara” a fost adaptată de mai mulți artiști români, inclusiv de cântăreața de muzică populară Ioana Radu, care a înregistrat o versiune cunoscută a acestei poezii.

Poezia a fost, de asemenea, studiată și analizată din perspectiva literară și culturală, fiind considerată una dintre cele mai bune poezii ale lui Topârceanu și o ilustrare a abilităților sale poetice și artistice.

În general, poezia „Cioara” a devenit o emblemă a literaturii române și o sursă importantă de inspirație pentru mulți cititori și artiști. Mesajul puternic al poeziei, care subliniază importanța respectului de sine și a înțelegerii propriilor limite și potențiale, a răsunat cu mulți cititori și a devenit o sursă importantă de înțelepciune și învățare în cultura română.

---

Câmpul alb, ca un cearşaf,
Până-n zări se desfăşoară…
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,
Nemişcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheşă ca un hornar
Şi macabră ca un cioclu;
Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică şi mică
Cât o boabă de piper;

Gârbovă ca o feştilă
Într-un cap de lumânare;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,
Dar sinistră şi pârlită
De la coadă până-n plisc,
Ca o pajură trăsnită
Într-un vârf de obelisc;
Încrustată-n atmosferă
Ca un ou de ciocolată;
Amarâtă şi stingheră
Ca o prună afumată;
Cu alura interlopă
Ca un muzicant în frac,
Cuvioasă ca un popă
Şi smolită ca un drac;
Demnă, ca un om celebru;

Mistică şi fără chef
Ca un basorelief
De pe-un monument funebru;
Incomodă-n soare, ca
Un gunoi în ochi; nefastă
Ca un chibiţ ce-ţi stă-n coastă
La un joc de bacara;
Suspendată ca o notă
Pe un portativ gigant;
Slută, ca o hotentotă
Părăsită de amant.
Mică-n mijlocul naturii
Ca un fir de praf de puşcă;

Neagră cum e cerul gurii
La un câine care muşcă.
Cruntă ca o vînătaie
Cauzată-n match de box;
Ca un bulgăre de cox
Care-a stat o noapte-n ploaie;
Resemnată, ca-n vitrină
O reclamă pentru vulg,
Şi uşoară ca un fulg
De funingine-n lumină;
Tristă ca un crep de doliu
În văzduhul diafan, –
Ca un punct aerian
Pe-al zăpezii alb orgoliu;

Stranie ca un ponos
Al priveliştei de cretă;
Solitară şi cochetă
Ca un cuc de abanos;
Neagră ca o muscă-n lapte,
Şi fantastică-n contur,
Ca un miez adânc de noapte
Cu lumină împrejur;
Fină ca o acadea
De ţiţei topit la soare;
Prinsă-n falduri de ninsoare
Ca un fiong de catifea;
Ireală, ca un duh
Cu penajul ei feeric, –
Ca o cupă de-ntuneric
Răsturnată în văzduh;

Gravă ca o rugăciune
Şi posomorâtă ca o
Figurină de cărbune
Cu nuanţe de cacao;
Tragică, ca o emblemă
A obştescului sfârşit;
Sumbră ca o anatemă
Aruncată-n infinit;
Mută-n liniştea câmpiei
Ca un bloc de piatră arsă,
Ca un ghem de beznă toarsă
Din fuiorul veşniciei, –
Atârnând de bolta goală
Ca un uger de catran
Unde pruncii lui Satan
Vin plângând, să sugă smoală;
Piază-rea, ca un blestem
Azvârlit aşa-ntr-o doară
Creatorului suprem, –
Şi banală… ca o cioară!

Rezumat extins la poezia Cioara de George Topârceanu

„Cioara” de George Topârceanu este o poezie care explorează tema invidiei și a resentimentului. Poezia începe prin prezentarea unei ciori care își privește invidioasă colegii care se bucură de libertatea de a zbura. În timp ce ceilalți păsări zboară cu ușurință în cer, cioara rămâne pe pământ, captivă în invidia și resentimentul său.

Autorul subliniază puterea distructivă a invidiei, care poate corupe sufletul uman și poate face ca acesta să se simtă izolat și neîmplinit. În același timp, el sugerează că invidia este, în mod ironic, auto-distructivă, deoarece îi împiedică pe cei care o simt să se bucure de ceea ce au deja și să se concentreze asupra propriilor lor valori și obiective.

În final, autorul oferă o lecție morală prin intermediul personajului său de cioară, care se îmbogățește cu înțelepciune și înțelegere atunci când acceptă că nu poate fi ca ceilalți și își găsește propria cale în viață. Cioara își dă seama că trebuie să se bucure de darurile sale unice și să nu fie captivă în resentimentul său față de alții.

În concluzie, „Cioara” este o poezie puternică care subliniază impactul negativ al invidiei și resentimentului asupra sufletului uman și sugerează că acceptarea de sine și a altora este cheia spre o viață plină de împlinire și înțelegere. Autorul folosește metafore pentru a ilustra subtilitățile și complicatele aspecte ale condiției umane, evidențiind importanța respectului de sine și a înțelegerii propriilor limite și potențiale.