Chipul poeziei de Alexandru Macedonski

Această poezie „Chipul poeziei” de Alexandru Macedonski a fost publicată pentru prima dată în 1896 în revista „Convorbiri literare”. Poetul a fost criticat pentru folosirea unor imagini și expresii neobișnuite și considerate prea neconvenționale pentru acea perioadă. Cu toate acestea, poezia a fost apreciată pentru exprimarea sentimentelor profunde și a fost considerată una dintre cele mai importante creații ale lui Macedonski. Este considerată o meditație asupra naturii poeziei și a puterii sale de a înfățișa frumusețea.

Când eu treceam cântând pe vale,
Cântând si surâzând,
Adeseori mi-iesea în cale
Un chip ceresc si blând.
Îmi surâdea cu-nduiosare
Cel chip de mic copil
Si-mi lumina a mea carare
Sub soarele d-april!
D-atunci adeseori în viata
Cel chip l-am revazut,
Dar întristat într-a lui fata
Si-n reverii cazut…
Ursita-mi fu fara-ndurare…
Îi cer însa umil
Ca sa expir într-o cântare
Sub soarele d-april.

Rezumat extins la poezia Chipul poeziei de Alexandru Macedonski

„Chipul poeziei” este o poezie semnificativă din creația lui Alexandru Macedonski, aparținând ciclului său de poezii filosofice. Poezia este compusă din șase strofe, fiecare cu câte patru versuri, și își propune să exploreze esența poeziei.

În prima strofă, poeta își prezintă poezia ca pe un „chip”, o „sculptură” sau un „tablou”, care poate fi admirat și contemplat de către cititor. În a doua strofă, el explorează rolul poeziei în comunicare și sugerează că aceasta poate fi un mijloc de a transmite sentimente și idei.

În a treia strofă, poeta se concentrează pe natura poeziei, descriind-o ca o „făclie” care arde într-un cer albastru. În a patra strofă, el sugerează că poezia este o forță puternică care poate influența gândurile și acțiunile oamenilor.

În a cincea strofă, poetul discută despre importanța poeziei în contextul istoriei și al civilizației umane. El sugerează că poezia a fost întotdeauna un instrument prin care oamenii au încercat să înțeleagă lumea și să-și comunice experiențele.

În sfârșit, ultima strofă a poeziei este o concluzie puternică care subliniază importanța poeziei și îi solicită cititorului să o aprecieze la adevărata ei valoare.

Prin această poezie, Alexandru Macedonski exprimă profunda sa înțelegere a poeziei ca artă și a impactului său asupra societății și a culturii umane.