Cheia de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Cheia” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost inspirată de experiențele personale ale autorului în materie de iubire și pierdere. Păunescu a vorbit deschis despre influența femeilor din viața sa asupra poeziilor sale și despre modul în care relațiile sale au influențat stilul și tematica poeziilor sale. „Cheia” este o poezie care reflectă sensibilitatea și emoția unui iubit care își amintește de femeia pe care a iubit-o și care a pierdut-o, suggerând că aceasta a fost o sursă de inspirație pentru Păunescu în compunerea poeziilor sale.

---

Mari poeți, de-a lungul vremii, au asemănat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeiță, cu scânteie, cu o apă, c-o păpușă.
Eu, cum nu-s poet prea mare,
Zic că seamănă c-o ușă.

Ușa către fericire, ușa către mângâiere,
Ușa ce spre taine duce galopând luna de miere.
Ușa către înrobire, ușa jugului etern,
Ușa care îți deschide perspectiva spre infern.

De, dar ca s-ajungi să intri , e-o problemă delicată
Fiindcă mai întâi de toate, ușa trebuie descuiată.
Și treaba se face bine și devine fericită
Nu cu cheia la-ntâmplare , ci cu cheia potrivită ,

Cheia ei originală , orice ușă-n lumea asta
După nuntă și tradiție are cheia ei și basta!
Dar de iei un gen de ușă, simplă, dublă sau de tei
Și-ai să vezi că merg la dânsa două sau mai multe chei

Stai, n-o sparge cu toporul, nu țipa, nu fă scandal,
Ia-ți mai bine portofelul și te du la tribunal .
Ca să-ți iei o altă ușă, liber trebuie să fii
Și-asta costă, după leafă, de la 3 la 7 mii!

Când alegi o ușă nouă, trebuie s-o faci cu artă
Să n-aibă, Doamne ferește, broască defectă, spartă.
Că broască atât e bună până n-a scăpat la chei,
Că pe urmă n-o mai fereci, nici cu două, nici cu trei.

E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apă
Te trezeșți că-i sare smalțul, ori se sparge, ori se crapă.
Ușa este ca găina, că abia când e bătrână
Mai matură și mai coaptă, face supa cea mai bună.

Da, dar care om în viață nu și-a spus în gândul lui:
” Dă-o dracului de supă, vreau un piciorus de pui „?
Ușa este ca un loto, zice puștiului un tată,
Nu e nici o diferență – dai un ban, mai tragi odată.

Însă, dragul tatii , află, nu ține cât veșnicia,
Că exagerând cu joaca , ți se strică jucăria.
Am văzut o ușă care a trăit în viața toată
Ca o sfântă cuvioasă și-a murit nedescuiată.

A urlat la dânsa cerul, cu o voce ca de crai:
Hei, stafie îngălbenită, poate vrei să intri-n rai ?
Marș la iad, acolo-i locul pentru-o scândură uscată,
Ai trăit degeaba-n lume și-ai rămas tot încuiată.

Ce te temi mereu de ușă ! o să-mi spuneți cu temei !
Habar n-am: Bun ! Perfect !
Aveți dreptate, să vorbim atunci de chei.

Fiindcă principalu-n lume, nu e gândul, nici ideea,
Nu e focul și nici roata, principalul este cheia.
Și există chei… O groază, câți bărbați, atâtea chei,
Că de când e lumea lume, cheile le țin la ei.

Unele sunt lungi și groase, sau subțiri ca un șiret,
Altele mici, delicate, ce deschid și un fișet.
Principalul nu-i mărimea, important – la orice ușă –
E să se lovescă cheia și să fie jucăușă.

Să nu se-ndoaie-n broască și să țină la-nvârtit.
Chei de lacăte, valize, de casete, frigidere,
De cămări, de mănăstire, pivnițe sau șifoniere,
Ar mai fi cheia franceză, cheia la casa de bani,

Cheia de la turnul Londrei sau făcută de țigani,
Dară, ce te faci, amice, că din sute de modele
Tu te chinui toată viața cu o cheie de sardele!
Merge ea cât merge bine, dar apoi prinde rugină

Și-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumină!
Poți să-i dai cu glaspapirul , șmirghel , pile , ciocolată ,
Tot ce-ncerci este zadarnic , ți-a ieșit din uz și gata!

Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi și degeaba-ți ieși din fire.
Nu te mai văita la lume, nu e vina nimănui,
Leagă-o cu-n șiret sau fundă , fă-i un nod și pune-o-n cui !

Sunt atâtea chei pe lume, cheia „SOL” și cheia „FA „,
Dar asta nu te-ncălzește dacă n-ai tu cheia ta.
Și zicând cum zic bătrânii la o tinerețe nouă,
Zici privindu-ți amintirea:
” Ah , De-aș fi avut eu două!”

Rezumat extins la poezia Cheia de Adrian Păunescu

„Cheia” este o poezie a lui Adrian Păunescu, care surprinde într-un mod sensibil tema iubirii și a pierderii, subliniind importanța memoriei și a trecutului în viața oamenilor. Poezia este o meditație profundă asupra condiției umane și a fragilității iubirii, sugerând că aceasta este un simbol al vieții și al trecerii timpului.

În prima strofă, autorul descrie imaginea unei chei care simbolizează trecutul și memoria. Autorul subliniază faptul că această cheie are puterea de a deschide ușile trecutului și de a ne readuce aminte de momentele importante și de persoanele iubite pe care le-am pierdut.

În a doua strofă, autorul sugerează că iubirea este fragilă și că trebuie să ne amintim de momentele și de persoanele dragi din trecut. Autorul subliniază faptul că memoria este o cheie importantă pentru a ne păstra iubirea vie și pentru a ne aminti de momentele și de persoanele care ne-au marcat viața.

În strofa a treia, autorul descrie imaginea unui iubit care își amintește de femeia pe care a iubit-o și care a pierdut-o. Autorul subliniază faptul că amintirile și trecutul sunt o sursă de putere și de înțelepciune, care îl ajută să își continue viața și să își găsească împlinirea.

În ultima strofă, autorul sugerează că trecutul și amintirile sunt o sursă de inspirație și de iubire, care ne ajută să ne păstrăm visele și să ne continuăm călătoria prin viață. Autorul subliniază faptul că iubirea și amintirile sunt o cheie pentru a înțelege sensul vieții și pentru a ne bucura de frumusețea și de sensul existenței.

În concluzie, poezia „Cheia” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra fragilității iubirii și a importanței trecutului și a amintirilor în viața oamenilor. Poezia surprinde sensibilitatea și emoția unui iubit care își amintește de femeia pe care a iubit-o și care a pierdut-o, subliniind importanța memoriei și a trecutului în viața oamenilor.