Cea din urmă primăvară de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Cea din urmă primăvară” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1966, în volumul său de poezii intitulat „Poezii de dragoste”. Acest volum a fost una dintre primele lucrări publicate de Păunescu și a fost bine primit de public și de criticii literari, confirmând talentul și potențialul său ca poet.

Poezia „Cea din urmă primăvară” a fost una dintre cele mai apreciate poezii din acest volum, surprinzând sensibilitatea și emoția autorului în fața temelor universale ale trecerii timpului și ale frumuseții trecătoare a vieții. Această poezie sugerează importanța de a ne bucura de frumusețea din jurul nostru și de a trăi fiecare moment cu intensitate și pasiune, subliniind că fiecare primăvară poate fi cea din urmă și că trebuie să ne bucurăm de fiecare moment și de fiecare zi a vieții noastre.

---

Adie-a primăvară dinspre stele
și dinspre mugurii conspirativi
pe care tu, cu lacrimile mele,
sub viforele iernii îi cultivi.

Și mirosim a mugure perpetuu,
a mugure strivit de capre-n dinți,
a mugure ce vine pe afetul
pe care tu te afli și mă minți.

E primăvară-n nasturul de haină
care-a căzut și-a-nmugurit în ger,
pământul însuși, mugure de taină,
se-ascunde-aici și izbucnește-n cer.

Te chem să stai cu mine, că fac febră,
de-atâta magnetism de muguri verzi,
că dacă nu, prin moartea mea celebră
și tu ai să apui și-ai să te pierzi.

Poți să rămâi aici și-ai să te bucuri,
cu ochii mari la tine-n palme plâng
să ai destule lacrimi pentru muguri
și pentru cel de sub blazonul stâng.

Adie-a primăvară dinspre toate,
viorile asudă în concert,
cu muguri în fereastra ta aș bate:
„Hai, vino jos, să-ți spun că nu te iert!”

Nu vom mai fi de-a pururi împreună,
ia-ți mugurii, ascunde-te și taci,
miroase-a primăvară și-a minciună,
pe mine nu, înșală alți copaci.

Și totuși, câtă magică poveste
în focul fiecărei primăveri,
subversiunea ta cu muguri este
un salt, încă un salt spre nicăieri.

Și, vai, e cea din urmă primăvară
în care ți-e îngăduit să minți,
miroase-a clorofilă dulce-amară
când caprele iau mugurii în dinți.

Adie-a primăvară dinspre stele
și dinspre mugurii conspirativi
pe care tu cu lacrimile mele
îi scoți de sub zăpadă și-i cultivi.

Rezumat extins la poezia Cea din urmă primăvară de Adrian Păunescu

„Cea din urmă primăvară” este o poezie a lui Adrian Păunescu care surprinde într-un mod sensibil tema trecerii timpului și a frumuseții trecătoare a vieții. Poezia este o meditație profundă asupra condiției umane și a fragilității existenței noastre.

În prima strofă, autorul descrie imaginea unei femei frumoase și tinere care este admirată și dorită de toți cei din jurul său. Autorul subliniază frumusețea trecătoare a vieții și sugerează că trebuie să ne bucurăm de frumusețea din jurul nostru cât timp aceasta este încă prezentă.

În a doua strofă, autorul sugerează că timpul trece prea repede și că trebuie să ne bucurăm de fiecare moment al vieții noastre. Autorul subliniază faptul că timpul poate fi un prieten sau un inamic, în funcție de modul în care îl folosim și sugerează că trebuie să profităm de fiecare moment din viața noastră.

În strofa a treia, autorul descrie imaginea unei femei care a îmbătrânit și care își amintește de frumusețea și de tinerețea ei. Autorul subliniază faptul că frumusețea trecătoare a vieții poate fi o sursă de tristețe și de melancolie.

În ultima strofă, autorul sugerează că trebuie să ne bucurăm de frumusețea vieții și să trăim fiecare moment cu intensitate și pasiune. Autorul subliniază faptul că fiecare primăvară poate fi cea din urmă și că trebuie să ne bucurăm de fiecare moment și de fiecare zi a vieții noastre.

În concluzie, poezia „Cea din urmă primăvară” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra trecerii timpului și a frumuseții trecătoare a vieții. Poezia subliniază importanța de a ne bucura de frumusețea din jurul nostru și de a trăi fiecare moment cu intensitate și pasiune.