Căţeluşul şchiop de Elena Farago

„Poezia „Căţeluşul şchiop” de Elena Farago este una dintre cele mai cunoscute poezii pentru copii. Aceasta urmăreşte povestea unui căţeluş şchiop care îşi găseşte locul într-o familie iubitoare. Poezia este scrisă într-un limbaj simplu şi accesibil, astfel încât este potrivită pentru copiii mici. Ea transmite un mesaj important despre iubirea faţă de animale şi despre frumuseţea de a găsi frumosul chiar şi în lucrurile imperfecte.

Poezia „Căţeluşul şchiop” a fost publicată pentru prima dată în anul 1958 şi a devenit rapid populară în rândul copiilor. De-a lungul timpului, aceasta a fost ilustrată şi adaptată în diferite moduri, precum cărţi ilustrate, jocuri şi chiar desene animate.”

---

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă „cuciu şchiop”.

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toata ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!

Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi defel…

M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…

Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc odată
De picior, să mă răzbun,

Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

Rezumat extins la poezia Căţeluşul şchiop de Elena Farago

Poezia „Căţeluşul şchiop” de Elena Farago, publicată în volumul „Scrisori de dor”, este o poveste tristă despre un căţeluş rănit şi abandonat care moare de singurătate și foame.

Poezia începe cu o descriere a căţeluşului şchiop, care este atât de slăbit și de amărât încât nu mai poate să se miște. Deşi animalul este în suferinţă, nimeni nu îl ajută, ci îl ignoră sau îl alungă. Singura fiinţă care îi arată milă este o fetiţă, care îl hrăneşte cu bucăţi de pâine și îl încălzeşte cu propriul său trup.

În ciuda eforturilor sale, căţeluşul nu reuşeşte să se vindece și îşi dă ultima suflare în braţele fetei. Poezia se încheie cu o meditaţie asupra fragilităţii vieţii și asupra importanţei compasiunii și a bunătăţii faţă de toate fiinţele vii.

„Căţeluşul şchiop” este o poezie emoţionantă, care îndeamnă la compasiune și la respectul faţă de viaţa tuturor fiinţelor, indiferent de cât de mici sau de neînsemnate ar putea părea.