Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi altele, într-o zi ajunse la un pod şi când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Păcală.
Category
Arăt: 111 - 120 din 143 REZULTATE
Povesti
Sute de povesti in Romana. Poveștile românești sunt o parte importantă a tradiției și culturii poporului român. Acestea au fost transmise oral de-a lungul secolelor, iar multe dintre ele au fost adunate și scrise pentru a fi păstrate pentru generațiile viitoare.
Multe dintre povesti au elemente fantastice și magice, iar personajele principale sunt deseori eroi și prinți care se confruntă cu diverse obstacole și încercări. Aceste povești sunt, de asemenea, adesea asociate cu evenimente importante din istoria și cultura românească.
Printre cele mai cunoscute povești românești se numără „Meșterul Manole”, „Prâslea cel voinic și merele de aur”, „Harap Alb” și „Făt-Frumos cu părul de aur”. Aceste povești sunt considerate a fi importante nu doar pentru divertisment, ci și pentru educație și învățăminte morale.
Pe lângă poveștile tradiționale, literatura română modernă a adus și propriile sale povești pentru copii. Scriitorii precum Ion Creangă, Petre Ispirescu și George Coșbuc au creat povești noi și au adus un nou val de popularitate pentru acest gen literar în secolul al XIX-lea.
În prezent, poveștile românești continuă să fie o parte importantă a educației și culturii pentru copiii români. Ele sunt, de asemenea, adesea folosite pentru a ilustra valorile și tradițiile românești în cadrul festivalurilor și evenimentelor culturale.
În concluzie, poveștile românești reprezintă o parte importantă a culturii și tradiției poporului român, cu o istorie bogată și variată. Acestea continuă să inspire și să educe generațiile viitoare, fiind considerate unul dintre cele mai prețioase comorile ale culturii românești.
Moş Nichifor Coţcariul de Ion Creangă
Moş Nichifor nu-i o închipuire din poveşti, ci e un om ca toţi oamenii; el a fost odată, când a fost, trăitor din mahalaua Ţuţuenii din Târgul Neamţului, dinspre satul Vânătorii Neamţului.
Moş Ion Roată şi Unirea de Ion Creangă
La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iaşi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu şi alţii, au găsit cu cale să cheme la Adun
Ivan Turbincă de Ion Creangă
Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i şi două carboave de cheltuială.
Ion Roată şi Cuza-Vodă de Ion Creangă
Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni.
Inul şi cămeşa de Ion Creangă
Ai fost o sămânţă, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: aşa naltă, supţirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea.
Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen
Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi, era chiar dracul. Şi vrăjitorul acesta a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea…
Floriţa din codru de Ioan Slavici
În mijlocul codrilor; lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de ţară, pe unde umblă şi trece împăratul cu voinicii săi, era odinioară o crâşmă, la crâşma aceea era o crâşmăriţă; crâşmăriţa avea o fată, şi pe fată o chema Floriţa. Fata asta nu era însă fiica crâşmăriţei, şi crâşmăriţă nu era mama fetei: fata era fată fără părinţi, şi crâşmăriţă maică de suflet a fetei…
Boierul şi Păcală de Ioan Slavici
Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, şi-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana şi vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura:
Croitoraşul cel viteaz de Fraţii Grimm
Într-o dimineaţă de vară, un croitoraş şedea plin de voioşie la masa lui de lucru de lângă fereastră. Cosea de zor, iar mâinile lui parcă alergau singure pe ţesătură.
Tocmai atunci se întâmplă să treacă pe stradă o ţărancă, strigând cât o ţinea gura: