În toate grădinile ţării e-o floare
Cu lujer discret şi trăind anonim,
În vremi de răscruce sau de tulburare
Noi Lancea lui Horea pe ea o numim.
Category
Arăt: 701 - 710 din 3.134 REZULTATE
Poezii
mii de poezii in Romana. Poezia românească este una dintre cele mai bogate și variate expresii culturale ale poporului român. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat prin intermediul unor figuri literare emblematice, precum Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.
Una dintre caracteristicile poeziei românești este legătura strânsă pe care o are cu istoria și cultura românească. Poezii precum „Luceafărul” și „Mai am un singur dor” ale lui Eminescu, „Miorița” a lui Vasile Alecsandri sau „Moartea căprioarei” de George Coșbuc, reprezintă nu doar opere literare, ci și un fel de imnuri naționale care își au rădăcinile în cultura și istoria românească.
Poezia românească este, de asemenea, puternic influențată de evenimentele și ideile politice ale timpului în care a fost scrisă. În perioada interbelică, mulți poeți români s-au alăturat mișcărilor artistice și politice ale vremii, cum ar fi „Generația de la 1910” și mișcarea naționalistă. În anii ’60 și ’70, poeții români au început să exploreze teme mai contemporane, precum alienarea și disidența față de regimul comunist.
În prezent, poezia românească continuă să fie un mod important prin care se exprimă sentimentele și ideile poporului român. Poetul și eseistul Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai renumiți poeți ai României de astăzi, cu opere precum „Levanticai” și „Orbitor”. Alți poeți contemporani, precum Ioana Ieronim, Ana Blandiana sau Radu Vancu, au câștigat de-a lungul anilor numeroase premii și recunoașteri internaționale pentru contribuția lor la literatura română.
În concluzie, poezia românească reprezintă o parte importantă din cultura și istoria românească, cu o tradiție bogată și variată. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat în concordanță cu evenimentele politice și culturale ale vremii, reprezentând o formă valoroasă de exprimare artistică și de identitate culturală.
Lacrimile mamei de Adrian Păunescu
Mai plânge-mă, în umbra crucii, mamă,
Să-ncep să cred că n-am murit de tot,
Că mă mai luaţi şi voi, cumva, în seamă,
Chiar dacă eu nici să-nfloresc nu pot.
Lacrimi pentru tatăl învins de Adrian Păunescu
Unde vă duceţi, puteri părinteşti,
Şi vă tot stingeţi mereu,
Tată, ce faci şi de ce-mbătrâneşti,
Frate mai mare al meu?
La despărțire de Adrian Păunescu
N-am ce să-ți explic,
nu mai vreau nimic,
dintr-o viață
nici-o clipă n-a rămas
și-n acest final,
noi, paradoxal,
Karenina de Adrian Păunescu
Și iată trenul trece, și ultimul vagon
își leapădă pe orizont lumina,
și în noroiul lumii, putred și monoton,
se recompune blândă, cât mieii, Karenina.
Iubire testamentară de Adrian Păunescu
Să te păzească munții, de azi, în locul meu,
Să te păzească munții și luna și pădurea,
Îmi iau cu mine vârsta, tăcerea și securea
Și plec în locu-n care tu n-ai să fii mereu.
Iubito, vine toamna de Adrian Păunescu
Iubito, vine toamna peste toate,
Bacovia reintră în portrete,
Cad frunze picurând singurătate
Şi tu ai gesturi, parcă, mai încete.
Jurământ de credință de Adrian Păunescu
Acestei țări de tainică sorginte
Să-i dați pământul trupului ce sunt,
Când veți avea nevoie de pământ
Să-i dați doi metri de pământ fierbinte.
Jurământ de dragoste și iubire de Adrian Păunescu
Sunt gelos pe întreaga ta viaţă,
Aş fi vrut să-ţi fiu frate întâi,
Să te-nvăţ un cuvânt de verdeaţă
Şi străină apoi să-mi rămâi.
Jocul umbrelor de Adrian Păunescu
Pe umbra ta prelung-armonioasă,
Am așezat cu grijă umbra mea,
Și ne-am iubit, cât umbra mea dorea,
Și-am construit pe umbra ta o casă.