Când inspirată este, vă simt pe fiecare
Şi viscolul prin mine vă scrie o scrisoare.
O bufniţă e cerul, c-un ochi aproape sferic,
Din clopotele lumii se scurge întuneric,
mii de poezii in Romana. Poezia românească este una dintre cele mai bogate și variate expresii culturale ale poporului român. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat prin intermediul unor figuri literare emblematice, precum Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.
Una dintre caracteristicile poeziei românești este legătura strânsă pe care o are cu istoria și cultura românească. Poezii precum „Luceafărul” și „Mai am un singur dor” ale lui Eminescu, „Miorița” a lui Vasile Alecsandri sau „Moartea căprioarei” de George Coșbuc, reprezintă nu doar opere literare, ci și un fel de imnuri naționale care își au rădăcinile în cultura și istoria românească.
Poezia românească este, de asemenea, puternic influențată de evenimentele și ideile politice ale timpului în care a fost scrisă. În perioada interbelică, mulți poeți români s-au alăturat mișcărilor artistice și politice ale vremii, cum ar fi „Generația de la 1910” și mișcarea naționalistă. În anii ’60 și ’70, poeții români au început să exploreze teme mai contemporane, precum alienarea și disidența față de regimul comunist.
În prezent, poezia românească continuă să fie un mod important prin care se exprimă sentimentele și ideile poporului român. Poetul și eseistul Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai renumiți poeți ai României de astăzi, cu opere precum „Levanticai” și „Orbitor”. Alți poeți contemporani, precum Ioana Ieronim, Ana Blandiana sau Radu Vancu, au câștigat de-a lungul anilor numeroase premii și recunoașteri internaționale pentru contribuția lor la literatura română.
În concluzie, poezia românească reprezintă o parte importantă din cultura și istoria românească, cu o tradiție bogată și variată. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat în concordanță cu evenimentele politice și culturale ale vremii, reprezentând o formă valoroasă de exprimare artistică și de identitate culturală.
Când inspirată este, vă simt pe fiecare
Şi viscolul prin mine vă scrie o scrisoare.
O bufniţă e cerul, c-un ochi aproape sferic,
Din clopotele lumii se scurge întuneric,
Curge Prutul între noi şi plânge
Că ni-i greu şi lui la fel îi greu,
La un val de apă, trei de sânge,
Bietul Prut, uitat de Dumnezeu.
Mamă, te-a cuprins un fel de teamă Că-ți sunt toți copiii călători, Dar e bine, recunoaște, mamă, Dulce mamă, n-ai de ce să mori.
Cu cât sunt ei mai lacomi şi mai răi
Şi mai potrivnici, mai fără ruşine,
Cu-atât îmi e mai drag de ochii tăi,
Cu-atât mai mult mă-ndrăgostesc de tine.
Mă simt atât de singur pe lume că mi-e frig.
La colțurile casei e vânt, și este ploaie,
Ce nici nu pot a crede îmi pare că așa e
Mă-nec în somn, te caut lângă mine,
nu te găsesc şi te-aş reinventa.
Unde te afli tu, pierduta mea,
unde te afli şi ce lanţ te ţine?
Cei doi îndrăgostiţi sunt separaţi, Deşi distanţele-ntre ei sunt scurte, Dar au un avantaj, faţă de noi, Măcar se află în aceeaşi curte.
Nici marea nu m-a mai primit, săraca, De parcă i-aş fi fost un vitreg prunc, Hei, dragul meu corsar, Dorel Onaca
Mai greu îmi e când toți ai lumii dorm Și-n jurul meu tăcerea mă întreabă, Atunci aș prefera să mor degrabă Asediat de-acest pustiu enorm.
Lumineze-ne zăpada
Care mistuie Carpaţii,
Lumineze-ne zăpada
Care cade pentru alţii.
Lumineze-ne zăpada
Care cade pentru alţii,