Noi pe-aici cu-n fel de nuntă,
Eu – înfrânt şi tu înfrântă,
Stai acasă, nu te deranja,
E-o afacere măruntă,
Poezii
mii de poezii in Romana. Poezia românească este una dintre cele mai bogate și variate expresii culturale ale poporului român. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat prin intermediul unor figuri literare emblematice, precum Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.
Una dintre caracteristicile poeziei românești este legătura strânsă pe care o are cu istoria și cultura românească. Poezii precum „Luceafărul” și „Mai am un singur dor” ale lui Eminescu, „Miorița” a lui Vasile Alecsandri sau „Moartea căprioarei” de George Coșbuc, reprezintă nu doar opere literare, ci și un fel de imnuri naționale care își au rădăcinile în cultura și istoria românească.
Poezia românească este, de asemenea, puternic influențată de evenimentele și ideile politice ale timpului în care a fost scrisă. În perioada interbelică, mulți poeți români s-au alăturat mișcărilor artistice și politice ale vremii, cum ar fi „Generația de la 1910” și mișcarea naționalistă. În anii ’60 și ’70, poeții români au început să exploreze teme mai contemporane, precum alienarea și disidența față de regimul comunist.
În prezent, poezia românească continuă să fie un mod important prin care se exprimă sentimentele și ideile poporului român. Poetul și eseistul Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai renumiți poeți ai României de astăzi, cu opere precum „Levanticai” și „Orbitor”. Alți poeți contemporani, precum Ioana Ieronim, Ana Blandiana sau Radu Vancu, au câștigat de-a lungul anilor numeroase premii și recunoașteri internaționale pentru contribuția lor la literatura română.
În concluzie, poezia românească reprezintă o parte importantă din cultura și istoria românească, cu o tradiție bogată și variată. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat în concordanță cu evenimentele politice și culturale ale vremii, reprezentând o formă valoroasă de exprimare artistică și de identitate culturală.
Nufăriţa de Adrian Păunescu
De te zvârleam afară şi-ţi destinam noroiul,
Să fii pe totdeauna a altui Dumnezeu,
M-aş fi convins pe mine că e mai bine singur
Şi că aşa se cade, noroiul să fiu eu.
Nuferii de Adrian Păunescu
Foaie de ce rang nu știu,
colier de nufăr viu,
pielea ta neagră o scriu
cu prăpăd și cu pustiu
și plăcere de burghiu.
Numai ea de Adrian Păunescu
Nu deveniţi
Apărătorii mei,
Am o carte de telefon
De femei,
Numai că sunt nebun
După buzele ei,
Numai trecut de Adrian Păunescu
Tot ce am avut
Pleacă spre trecut
Şi se-mparte brusc la doi.
Ceasul ce veghea
Strâns pe mâna mea
Nu cheltui tristețea de Adrian Păunescu
Nu cheltui tristeţea prea curând
şi nu te sătura de suferinţă,
nu mai petrece zilele plângând,
că o să ai, de toate, trebuinţă.
Nu mai avem nici lacrimi de Adrian Păunescu
Şi după ce se-ntâmplă toate, toate,
Prăpăd moral şi lipsă de noroc,
Mai e şi-această secetă de foc,
Să n-avem apă, aer şi bucate.
Nu regizez distanța dintre noi de Adrian Păunescu
Când în bemol, când în diez,
Când înainte, când-napoi,
Putere n-am să regizez
Toată distanța dintre noi.
Nu vreau incertitudini de Adrian Păunescu
Nimic nu poate fi mai rău pe-aici
Decât ar fi închipuirea mea,
Nu vă feriți să-mi spuneți rele vești,
Ar fi mai rele de le-aș inventa.
Noi între noi de Adrian Păunescu
Sînt munți între mine și tine
Și ceață și tulbure cîmp,
Plantații de cumpeni absurde
Și dansuri greoaie de plumb.

