Cu cea din urmă rază ce tremură-n amurg,
Se-ntunecă palatul bătrânului Habsburg.
E noapte. Vântul toamnei aduce de departe
Un freamăt de suspine prin sălile deşarte,
Poezii
mii de poezii in Romana. Poezia românească este una dintre cele mai bogate și variate expresii culturale ale poporului român. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat prin intermediul unor figuri literare emblematice, precum Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.
Una dintre caracteristicile poeziei românești este legătura strânsă pe care o are cu istoria și cultura românească. Poezii precum „Luceafărul” și „Mai am un singur dor” ale lui Eminescu, „Miorița” a lui Vasile Alecsandri sau „Moartea căprioarei” de George Coșbuc, reprezintă nu doar opere literare, ci și un fel de imnuri naționale care își au rădăcinile în cultura și istoria românească.
Poezia românească este, de asemenea, puternic influențată de evenimentele și ideile politice ale timpului în care a fost scrisă. În perioada interbelică, mulți poeți români s-au alăturat mișcărilor artistice și politice ale vremii, cum ar fi „Generația de la 1910” și mișcarea naționalistă. În anii ’60 și ’70, poeții români au început să exploreze teme mai contemporane, precum alienarea și disidența față de regimul comunist.
În prezent, poezia românească continuă să fie un mod important prin care se exprimă sentimentele și ideile poporului român. Poetul și eseistul Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai renumiți poeți ai României de astăzi, cu opere precum „Levanticai” și „Orbitor”. Alți poeți contemporani, precum Ioana Ieronim, Ana Blandiana sau Radu Vancu, au câștigat de-a lungul anilor numeroase premii și recunoașteri internaționale pentru contribuția lor la literatura română.
În concluzie, poezia românească reprezintă o parte importantă din cultura și istoria românească, cu o tradiție bogată și variată. De-a lungul secolelor, poezia românească a evoluat și s-a dezvoltat în concordanță cu evenimentele politice și culturale ale vremii, reprezentând o formă valoroasă de exprimare artistică și de identitate culturală.
Oh! suflet orb de Alexandru Macedonski
Oh! suflet orb m-absorbi întruna
Şi nu mă vezi, nici nu m-auzi,
Rămâi, cu ochii morţi şi cruzi,
Şi reci, mai reci de cum e luna.
Noapte de iulie de Alexandru Macedonski
A-nceput din nou să-mi fie dor de dulce fericire…
Văd că-mi trece tinerețea, văd că anii mi se duc,
Și mi-e sete de plăcere, și mi-e sete de iubire,
Libelule de Alexandru Macedonski
Libelule grațioase
Zboară-n aerul de vară…
Au corsete minuscule,
Și pe aripi radioase
Epigraf final de Alexandru Macedonski
De-aş fi ori încă nu pe ducă,
Mă simt la fel cu orişicine
Clipire-nchisă-ntre suspine,
Şi-ntre năluci ce pier — nălucă.
De-aş şti… de Alexandru Macedonski
De-aş şti că lacrimile mele
S-ar preschimba-n mărgăritare,
Din ele ca să-ţi fac avere,
Le-aş plânge fără de-ncetare.
Chipul poeziei de Alexandru Macedonski
Când eu treceam cântând pe vale,
Cântând si surâzând,
Adeseori mi-iesea în cale
Un chip ceresc si blând.
Cântec de renaștere de Alexandru Macedonski
A muri, — este prea lesne:
Dreptu-acesta l-avem toţi,
Însă toţi, n-au drept la viaţă:
Ce e greu, — e a trăi!
Avatar de Alexandru Macedonski
Domnea în Roma August, – era sub cer de mai, –
Îmi cântă-n suflet anul, – zvoniseră dezastre,
Dar Tibrul printre dealuri curgea ca printr-un rai,
Asupra primului meu volum de Alexandru Macedonski
Privind la bietul meu album
Legat frumos când stă pe masă,
Melancolia mă apasă:
El e bagajul meu de drum.


